Care este cel mai eficient TRATAMENT pentru alergia la AMBROZIE. „Ne-a adus astm și multă suferință”
1155
Numărul persoanelor alergice la ambrozie este în creștere în ultimii ani, iar boala dă uneori complicații de temut. Află în continuare care sunt schemele de tratament pentru alergia la ambrozie și ce variantă este mai eficientă.
În august 2019, când i-au apărut primele simptome de alergie, Cristina Bejan nu știa nimic despre ambrozie sau despre cum se manifestă o alergie. Primele semne la ea au fost nasul înfundat care curgea ca un robinet și dureri de cap chinuitoare. „Dimineață mai ales, mă simțeam ca după o beție zdravănă. Aveam dureri de cap zi de zi, amețeală și o stare de oboseală ciudată, care nu-mi trecea indiferent cât dormeam”, își amintește femeia de 41 de ani.
Un an mai târziu, într-o dimineață de august, Matei Constantin (7 ani) s-a trezit cu nasul înfundat și ochii roșii. Strănuta în salve, nasul îi curgea, iar ochii îi dădeau mâncărimi foarte supărătoare. În plină pandemie fiind, părinții s-au gândit mai întâi la COVID-19. I-au făcut un test, dar a fost negativ. A doua zi, încă unul – negativ și acela.
„Trebuie să fie o răceală, ne-am gândit noi, așa că i-am dat ibuprofen și un spray pentru nas înfundat. A trecut o zi, apoi două, apoi o săptămână și răceala asta nu mai trecea. Noaptea mai ales, abia putea să respire. Se ridica în fund de câteva ori pe noapte și îl ajutam să-și sufle nasul, dar tot nu-și găsea locul în pat. Se foia până dimineața și toată ziua era obosit și el, dar și noi pe lângă el. Cred că cel mai mare chin pentru el au fost mâncărimile de ochi. Tot timpul se freca la ochi și nu i-am dat nimic atunci, pentru că nu știam ce. De la o zi la alta, am tot sperat că-i trece”, a povestit Oana, mama lui Matei, transmite smartliving.ro.
Cum se pune diagnosticul de alergie la ambrozie
„Răceala” lui Matei nu a trecut, așa că părinții au apelat la medicul de familie, care a intuit foarte bine diagnosticul de alergie și i-a dat o trimitere către alergologie. Aici, după o discuție cu specialistul, au urmat testele cutanate de tip prick test. Acestea se efectuează prin aplicarea pe pielea antebrațului a unor mici picături de extracte purificate de alergeni și introducerea lor în piele printr-o înțepare ușoară.
„Doctorul alergolog l-a testat pe Matei la patru alergeni. I-a pus pe braț patru picături și l-a zgâriat pe piele cu un fel de ac. Apoi, ne-a spus să mergem pe hol 10 minute, ca să vedem dacă apare vreo reacție pe piele în timpul acesta. La două dintre picături a făcut o inflamație atât de urâtă, încât a început să plângă de durere și mâncărime. Nu știa să descrie exact ce simte, dar voia să se scarpine și m-a rugat să-l spăl pe braț, că îl doare tare”, povestește Oana.
Nu au trecut nici cinci minute de la testare când au fost nevoiți să revină în cabinet. Doctorul l-a spălat cu apă rece, i-a aplicat o cremă și Matei s-a liniștit în câteva minute. Pe piele erau formate clar două pete roșii, cât buricul unui deget. Alergenii la care a reacționat Matei au fost polenul de ambrozie și praful de casă (acarienii).
„La ambrozie m-am gândit că ar putea fi alergic. Eram chiar în sezonul de înflorire a buruienii. La praful de casă nu mă așteptam, pentru că trebuia să aibă simptome și până atunci – iarna și primăvara-, dar el a fost bine până în august”, detaliază mama băiatului.
Cât durează sezonul ambroziei
În mod obișnuit, perioada de înflorire a ambroziei debutează la jumătatea lunii iulie și se încheie la sfârșitul lunii septembrie, însă temperaturile crescute din lunile de toamnă pot să prelungească sezonul ambroziei.
„Polenul ambroziei poate fi prezent în aer până la sfârșitul lunii octombrie. Se consideră că, atâta timp cât temperatura nu scade constant sub 10 grade Celsius, ambrozia continuă să polenizeze. Factorii climatici influențează, așadar, durata sezonului de polenuri, iar aceștia pot să varieze de la un an la altul. Dacă avem o toamnă lungă, atunci și sezonul de ambrozie se prelungește”, potrivit specialistului alergolog.
Schema de tratament pentru alergia la ambrozie
Alergia la ambrozie poate fi tratată prin două abordări: simptomatic și etiopatogenic. Prima dintre ele are ca scop atenuarea simptomelor supărătoare și este tratamentul de primă intenție al celor care suferă de alergie la ambrozie.
Medicamentele precum antihistaminicele orale, picăturile oftalmice sau diferitele spray-uri nazale pot doar să reducă intensitatea rinitei/conjunctivitei alergice. Tratamentul etiologic, în schimb, poate atenua mai eficient reacția alergică, astfel încât organismul să nu mai reacționeze împotriva polenului de ambrozie. Le detaliem în continuare împreună cu medicul alergolog Rareș Simu.
Tratamentul simptomatic
Ca în orice afecțiune, și pentru alergia la ambrozie există o abordare progresivă, în trepte, a tratamentului simptomatic. Cu cât manifestările sunt mai severe, cu atât sunt mai complexe terapiile.
Indiferent de tipul de tratament recomandat împotriva alergie la ambrozie, este foarte importantă administrarea lui cât mai precoce, chiar de la debutul sezonului de polenuri. În caz contrar, simptomele evoluează și devin mai greu de controlat.
Medicamentele antihistaminice sunt prima treaptă de tratament pentru alergia la ambrozie. Acestea funcționează prin blocarea unei substanțe numite histamină eliberată în organism ca răspuns de apărare la pătrunderea în organism a unui potențial agresor. În alergii, histamina este secretată de sistemul imunitar într-o cantitate foarte mare și declanșează reacțiile inflamatorii care duc la apariția simptomelor specifice.
Sunt disponibile mai multe tipuri de medicamente antihistaminice și „nu există unul mai bun decât altul. Eficiența lor este variabilă de la o persoană la alta. Unii pacienți reacționează mai bine la un anume antihistaminic, iar alții, la altul. În general, se urmărește reacția”, detaliază dr. Simu.
Pentru mâncărimile oculare date de conjunctivita care apare frecvent în alergia la ambrozie se pot administra picături oftalmice cu antihistaminice. Acestea reduc inflamația conjunctivei produsă de polen și atenuează disconfortul ocular.
Corticosteroizii, o altă opțiune de tratament pentru alergia la ambrozie
Când un singur antihistaminic nu este suficient pentru atenuarea simptomelor, se asociază un alt antihistaminic sau chiar mai multe, până la patru. Dacă nici această asociere nu este suficientă, se trece la treapta următoare de tratament, în care, pe lângă antihistaminice, se adaugă corticosteroizi topici, cu administrare nazală.
„Corticosteroizii au efect antiinflamator asupra mucoasei nazale. Aceștia sunt disponibili sub formă de spray și se administrează câte un puf în fiecare nară, o dată sau de două ori pe zi, în funcție de vârstă și/sau de severitatea rinitei. Este bine de știut că efectul corticosteroizilor nu poate fi imediat. Desfundarea nasului nu are loc după unul-două pufuri. Efectul antiinflamator se instalează după două-trei zile, dar se menține constant. Nu va fi nevoie să creștem doza”, detaliază dr. Simu.
Când nici această combinație terapeutică nu este eficientă în atenuarea simptomelor alergiei, se recomandă corticoterapie sistemică. Medicamentele pe bază de cortizon se administrează, în acest caz, pe cale orală sau injectabil, în funcție de gravitatea simptomelor. Administrarea sistemică a corticosteroizilor este indicată doar în alergiile severe și numai pe termen scurt, din cauza riscului mai mare de efecte adverse.
„Corticosteroizii pot fi prescriși și copiilor, dar este de preferat forma topică. Preparatele administrate la nivelul nasului sunt concepute astfel încât absorbția sistemică să fie cât mai mică și efectele adverse ale cortizonului să fie minime. Condiția este ca aceste tratamente să fie administrate pe durata și în dozele corecte, prescrise de medic. Tratamentele sistemice le pot afecta creșterea și dezvoltarea”, potrivit specialistului.
Tratamentul etiopatogenic: desensibilizarea la ambrozie
Cea mai eficientă soluție terapeutică pentru alergia la ambrozie este imunoterapia alergen-specifică, mai cunoscută ca tratament de desensibilizare sau vaccinare alergenică. Prin administrarea unor doze progresiv crescânde din alergen, organismul se obișnuiește cu acesta și reacțiile inflamatorii scad în intensitate sau chiar dispar. Nu vorbim despre vindecare, fiindcă testele alergice vor rămâne în continuare pozitive, dar boala alergică se atenuează sau intră în remisiune.
21.02.2026
19:09
104
Ucrainenii refugiați în Europa, între dorul de casă și imposibilitatea întoarcerii din cauza războiului
21.02.2026
18:57
135
Google avertizează: startupurile „LLM wrapper” și agregatorii de AI riscă să dispară fără inovație reală
21.02.2026
17:39
729
ULTIMA ORĂ // Mesaj ferm de la București: ,,Anvergura internațională a Maiei Sandu, care arată o determinare și o duritate care uimesc, e mai mare decât cea a lui Nicușor Dan. Acum ar trebui să ne gândim la UNIREA României cu R. Moldova"
21.02.2026
14:21
505
Macron face apel la calm înaintea marşurilor pentru activistul de extremă dreapta ucis în Franţa
478
Cătălina Poiană cere reguli clare și respectarea programului de lucru pentru un sistem de sănătate funcțional în public și privat
21.02.2026
12:42
442
Terapia hormonală la menopauză, confirmată ca sigură: studiu pe peste 800.000 de femei nu arată risc crescut de deces
595
Berăriile care folosesc inteligența artificială pentru etichete își revoltă clienții și amenință artiștii locali cu pierderea contractelor
469
OpenAI a blocat contul ChatGPT al suspectului de la Tumbler Ridge cu jumătate de an înainte de masacrul din Canada
21.02.2026
08:38
536
Horoscopul zilei 21.02.2026
579
Cum au ajuns videoclipurile false cu „declinul urban” din Marea Britanie, generate de AI, să domine rețelele sociale
21.02.2026
17:39
571
ULTIMA ORĂ // Mesaj ferm de la București: ,,Anvergura internațională a Maiei Sandu, care arată o determinare și o duritate care uimesc, e mai mare decât cea a lui Nicușor Dan. Acum ar trebui să ne gândim la UNIREA României cu R. Moldova"
21.02.2026
14:21
481
Macron face apel la calm înaintea marşurilor pentru activistul de extremă dreapta ucis în Franţa
464
Cătălina Poiană cere reguli clare și respectarea programului de lucru pentru un sistem de sănătate funcțional în public și privat
21.02.2026
12:42
427
Terapia hormonală la menopauză, confirmată ca sigură: studiu pe peste 800.000 de femei nu arată risc crescut de deces
575
Berăriile care folosesc inteligența artificială pentru etichete își revoltă clienții și amenință artiștii locali cu pierderea contractelor
453
OpenAI a blocat contul ChatGPT al suspectului de la Tumbler Ridge cu jumătate de an înainte de masacrul din Canada
21.02.2026
08:38
525
Horoscopul zilei 21.02.2026
567
Cum au ajuns videoclipurile false cu „declinul urban” din Marea Britanie, generate de AI, să domine rețelele sociale
21.02.2026
03:47
670
Startupul indian Sarvam lansează aplicația de chat Indus AI și intră în lupta cu giganții globali pe piața generativă din India
21.02.2026
00:37
848
CIO verifică dacă Gianni Infantino a încălcat neutralitatea politică după participarea la Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump
20.02.2026
23:57
839
Ungaria amenință să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde pentru Ucraina până la reluarea tranzitului de petrol prin conducta Druzhba
20.02.2026
22:23
685
iOS 26.4, noul update Apple: playlisturi cu AI, podcasturi video, RCS criptat și funcții avansate pentru CarPlay
20.02.2026
20:47
745
Ucrainen condamnat la 5 ani de închisoare în SUA pentru furt de identitate folosit de muncitori nord-coreeni în companii americane
823
Rogobete declanșează un control național fără precedent pentru medicii care pleacă din spitalele publice la privat în timpul programului
20.02.2026
20:17
1106
Răcire și revenirea ninsorii în Republica Moldova, sâmbătă 21 februarie 2026
20.02.2026
19:26
848
Ce se întâmplă în organism când mănânci câteva cuișoare zilnic?
20.02.2026
18:49
816
Inteligența artificială deschide porți pentru cineaștii independenți, dar riscă să transforme filmul într-o artă tot mai solitară
20.02.2026
18:39
711
Lucid Motors concediază 12% din angajați în timp ce accelerează producția SUV‑ului Gravity și intră pe piața robotaxi
20.02.2026
18:32
694
Trump amenință Iranul cu un atac militar limitat dacă nu acceptă un acord cu SUA
20.02.2026
18:27
709
Noi reguli de origine cu Turcia: facilități pentru exporturile moldovenești și integrarea în lanțurile regionale de producție
20.02.2026
18:21
623
Meta îngroapă metaversul VR și transformă Horizon Worlds într-o platformă aproape exclusiv mobilă
20.02.2026
18:05
639
Peak XV strânge 1,3 miliarde de dolari pentru India și Asia și pariază pe startupuri AI în plină rivalitate globală a fondurilor de capital de risc în India
20.02.2026
17:59
791
De ce transformatoarele în stare solidă atrag tot mai mulți investitori și promit să schimbe rețeaua electrică
20.02.2026
17:56
688
Republica Moldova își aliniază Cadrul Național al Calificărilor la standardele europene pentru a crește calitatea educației și mobilitatea profesională
20.02.2026
17:26
722
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, discută la Washington securitatea energetică și investițiile SUA în proiectele strategice ale Republicii Moldova
ULTIMA ORĂ // Mesaj ferm de la București: ,,Anvergura internațională a Maiei Sandu, care arată o determinare și o duritate care uimesc, e mai mare decât cea a lui Nicușor Dan. Acum ar trebui să ne gândim la UNIREA României cu R. Moldova"
Macron face apel la calm înaintea marşurilor pentru activistul de extremă dreapta ucis în Franţa
Terapia hormonală la menopauză, confirmată ca sigură: studiu pe peste 800.000 de femei nu arată risc crescut de deces
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














