Când Einstein l-a întâlnit pe Tagore: CONVERSAŢIA istorică a celor mai puternice minţi…
2466
Sursa: descopera.ro În anul 1930, pe 14 iulie, Albert Einstein l-a primit în casa sa de la periferia Berlinului pe filozoful, muzicianul şi laureatul Premiului Nobel Rabindranath Tagore. Conversaţia lor a rămas în istorie ca fiind una dintre cele mai profunde din punct de vedere intelectual în care savanţii au analizat relaţia dintre religie şi ştiinţă.
Deşi în prezent unii oamenii consideră că ştiinţa este opusul religiei, Tagore a reuşit să explice existenţa divinităţii cu ajutorul ştiinţei. Tagore considera că „Adevărul Universal” este de fapt omul.
Precum în cazul materiei care este compusă din protoni şi electroni cu locuri goale între ele, la fel şi umanitatea care este compusă individual şi trebuie să aibă interconexiuni cu alţi oameni pentru a fi creată lumea umană, notează Brain Pickings.
Einstein i-a propus filozofului două concepte despre natura universului, lumea ca o unitate dependentă de umanitate şi lumea ca o realitate dependentă de factorul uman. Tagore considera că lumea este a oamenilor, iar existenţa „omului etern” este conferită de experienţele oamenilor.
Entitatea eternă sau „Omul Suprem”, după cum numea Tagore divinitatea, este conştientizat de oameni prin emoţii şi activităţi. Din punct de vedere ştiințific, divinitatea nu poate fi explicată pentru că nu se limitează doar la indivizi, religia este adevărul impersonal al omului individual.
Einstein considera că frumuseţea şi alte concepte nu ar exista dacă omul nu ar fi: „Dacă nu ar mai exista oameni, Apollo din Belvedere nu ar mai fi frumos”. Însă considera că divinitatea nu este dependentă de om, deşi nu avea nicio dovadă a supoziţiilor sale savantul susţine că „asta este religia mea”.
În schimb, filozoful susţinea că, în concepţia sa indiană, natura adevărului era o aparenţă „ceea ce pare real pentru mintea omului se numeşte maya sau iluzie”. El credea că divinitatea poate fi concepută doar prin intermediul unităţii, astfel întreaga umanitate poate realiza adevărul suprem.
Einstein l-a contrazis pe Tagore, afirmând că divinitatea este independentă de om şi umanitate. „În cele din urmă, mintea umană este doar o multitudine de centri electrici”, spunea Tagore care considera că omul nu ar putea percepe divinitatea dacă nu ar fi educat să facă acest lucru.
El a oferit exemplul unei mese şi susţinea că omul nu ar şti ce este acel obiect solid dacă în mintea sa nu ar exista „nimic”.Pentru Tagore religia şi „Omul Suprem” făceau parte din individ.
După ce a aflat părerea filozofului indian despre divinitate, Einstein a exclamat: „Înseamnă că sunt un om mult mai religios decât tine”.
Sursa: descopera.ro
29.01.2019
17:30
2526
INCREDIBIL // Are un IQ mai mare decât cel al lui Einstein ori Bill Gates
18.01.2019
14:45
2512
Povestea GENIULUI român care a primit o distincţie acordată şi lui Einstein şi Stephen Hawking
12.10.2018
18:02
2669
Momentul în care lui Einstein i s-a propus să devină preşedinte
30.11.2017
18:30
2732
În ce constă teoria FERICIRII a lui Albert Einstein
25.09.2017
16:02
2810
Tânăra considerată un GENIU al zilelor noastre
17.07.2017
09:02
3839
Povestea AMUZANTĂ din spatele celebrei imagini în care Einstein scoate limba
11.07.2017
09:00
2348
The New York Times: Trump i-a dat lui Putin exact ceea ce îşi dorea
28.05.2017
18:30
7084
Au găsit CAPSULA timpului la 15 metri sub pământ. Trebuia deschisă în anul 6939. Ce a pus Einstein acolo
28.03.2017
17:30
4393
GHICITOAREA scrisă de Albert Einstein, pe care doar 2% dintre oameni o pot rezolva
12.03.2017
19:02
2983
O tânără de 22 de ani este considerată următorul EINSTEIN. Ce şi-a construit la doar 14 ani
18.02.2017
18:00
3509
Darwin NU a afirmat că omul se trage din maimuţă. Cine ar fi strămoşul oamenilor?
28.01.2017
14:30
1728
Se decide SOARTA EUROPEI! Trump o invită pe Merkel la discuţii
20.03.2026
21:01
45
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
220
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
212
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
288
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
264
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
275
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
270
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
393
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
414
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
363
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
447
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
504
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
514
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
549
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
531
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
589
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
708
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
722
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
713
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
726
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
771
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
697
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
798
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
693
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
756
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














