Campania electorală pentru participanții la referendumul republican constituțional și candidații la funcția de președinte începe vineri, 20 septembrie: Ce NU pot face concurenții electorali
1253
Campania electorală pentru participanții la referendumul republican constituțional și candidații la funcția de președinte al Republicii Moldova începe vineri, 20 septembrie.
Până în prezent, Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat patru candidați la funcția de președinte al Republicii Moldova, alte șase dosare fiind încă examinate.
Totodată, CEC a înregistrat zece participanți la referendum, iar alte două dosare se află în examinare.
Ultima zi de depunere a documentelor e 20 septembrie, iar candidații și participanții la referendum, dosarele cărora se află în proces de examinare, vor începe campania electorală la data înregistrării de către CEC.
Autoritatea electorală centrală atenționează că, în perioada campaniei electorale, este interzisă publicitatea politică și e permisă doar cea electorală pentru candidații și participanții la referendum înregistrați de către CEC.
Totodată, legislația electorală interzice candidaților să utilizeze resurse administrative, inclusiv prin lansarea sau participarea la lansarea proiectelor de infrastructură sau a achizițiilor efectuate din bugetul public național, utilizarea echipamentelor, a mijloacelor, a bunurilor publice. Autoritățile sau instituțiile publice și cele asimilate nu pot transmite concurenților electorali bunuri publice sau alte favoruri decât pe bază de contract, în condițiile de egalitate.
Competitorilor electorali li se interzice organizarea de concerte, concursuri, alte evenimente sau demonstrații cu implicarea interpreților, a personalului de creație sau artistic atât din republică, cât și de peste hotare, afișarea în timpul desfășurării acestora slogane sau alte mesaje sau distribuirea de materiale ce conțin simbolistica competitorului electoral sau alte elemente de identificare a acestuia, precum și participarea la aceste evenimente în scop de promovare politică.
Concurenții electorali pot organiza întâlniri cu alegătorii, iar autoritățile sunt obligate să asigure posibilitatea desfășurării unor astfel de întâlniri în termeni și condiții egale.
25.12.2025
17:19
175
Atac cibernetic asupra Poștei franceze în perioada Crăciunului: hackerii proruși Noname057(16) își revendică acțiunea, DGSI investighează incidentul în contextul tensiunilor cu Rusia
25.12.2025
15:57
381
Decizie crucială pentru Franța: Kremlinul propune o soluție în cazul cercetătorului Laurent Vinatier, acuzat de spionaj în Rusia
25.12.2025
12:44
518
Volodimir Zelenski își exprimă dorința ca Putin să dispară într-un mesaj de Crăciun televizat, subliniind lupta pentru pace și unitate în Ucraina
25.12.2025
12:25
437
Ambasadorul Poloniei în Franța, suspendat din funcție în urma unei anchete privind diplome false
25.12.2025
08:19
617
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
25.12.2025
07:56
542
Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025
23:53
1060
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
2279
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
648
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
687
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
834
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
25.12.2025
17:19
83
Atac cibernetic asupra Poștei franceze în perioada Crăciunului: hackerii proruși Noname057(16) își revendică acțiunea, DGSI investighează incidentul în contextul tensiunilor cu Rusia
25.12.2025
15:57
356
Decizie crucială pentru Franța: Kremlinul propune o soluție în cazul cercetătorului Laurent Vinatier, acuzat de spionaj în Rusia
25.12.2025
12:44
502
Volodimir Zelenski își exprimă dorința ca Putin să dispară într-un mesaj de Crăciun televizat, subliniind lupta pentru pace și unitate în Ucraina
25.12.2025
12:25
416
Ambasadorul Poloniei în Franța, suspendat din funcție în urma unei anchete privind diplome false
25.12.2025
08:19
605
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
25.12.2025
07:56
532
Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025
23:53
1051
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
2003
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
642
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
681
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
828
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
815
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
788
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
952
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
897
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
914
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
1094
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
1207
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
1275
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
1191
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
1062
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
1158
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
1455
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
1093
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
1083
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.82
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














