Cahul își modernizează iluminatul public și grădinița nr. 4 cu investiții de peste 50 de milioane de lei
866
Cele două proiecte, realizate cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), au fost prezentate în cadrul unei vizite de lucru în municipiul Cahul, la care au participat viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, președintele Parlamentului, Igor Grosu, autorități locale și reprezentanți ai ADR Sud.
Sistemul de iluminat public inteligent, implementat în cadrul Programului Național „Orașe-poli de creștere”, cuprinde circa 100 km de rețea modernizată. Au fost instalate piloni noi, cabluri, corpuri de iluminat eficiente, console, panouri de distribuție, precum și un sistem de telegestiune care permite monitorizarea și controlul la distanță. Proiectul este finanțat cu 36,3 milioane de lei din FNDRL, iar Primăria municipiului Cahul a contribuit cu aproximativ 7 milioane de lei.
Grădinița nr. 4 din Cahul a fost renovată prin Programul de revitalizare urbană. Instituția a beneficiat de investiții de 11,6 milioane de lei din FNDRL, la care se adaugă contribuția Primăriei municipiului Cahul în valoare de 1,8 milioane de lei. Modernizarea clădirii, a spațiilor interioare și a infrastructurii auxiliare oferă copiilor și personalului didactic condiții mai bune și mai sigure pentru desfășurarea procesului educațional zilnic.
Au fost analizate, în cadrul aceleiași vizite de lucru, și etapele următorului proiect de infrastructură din municipiu. Este vorba despre amenajarea unui sens giratoriu la intersecția străzilor Mihai Viteazul și Sanatoriului, unde lucrările urmează să înceapă în perioada următoare, după finalizarea tuturor procedurilor tehnice și administrative necesare.
20.10.2026
16:22
20.10.2026
11:27
20.10.2026
09:54
20.10.2026
09:45
19.10.2026
20:58
19.10.2026
15:31
19.10.2026
13:52
19.10.2026
11:57
19.10.2026
10:34
17.10.2026
21:14
21.10.2026
03:37
21.10.2026
01:52
21.10.2026
01:20
21.10.2026
00:56
21.10.2026
00:42
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
20.10.2026
18:22
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
16:32
20.10.2026
16:23
20.10.2026
16:22
20.10.2026
16:20
20.10.2026
16:02
20.10.2026
15:37
20.10.2026
15:26
20.10.2026
15:18
20.10.2026
15:08
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia































