Bolnav de COVID în țara în care, oficial, nu există niciun caz raportat. Pacienții se prăbușesc și mor în fața asistentelor
2535
Turkmenistan este una dintre puținele țări care nu a raportat oficial niciun caz de coronavirus. Medicii nu folosesc în spitale cuvintele Covid sau coronavirus. Pacienților li se spune că au pneumonie, iar odată ajunși la spital ajung să moară, deoarece nu există ventilatoare pentru a fi ajutați. Asistentele au povestit cum bolnavii se prăbușesc și mor în fața lor.
În ciuda raportărilor oficiale conform cărora țara este liberă de Covid, Turkmenistan este în plin nou val al pandemiei. Al treilea.
Un bărbat, numit Sayahat Kurbanov într-un reportaj BBC în care nu i-a fost dezvăluită identitatea reală, este unul dintre bolnavii de Covid din țară. Se sufoca, respira greu, ca și când ar fi alergat la un maraton și avea o durere în piept insuportabilă. Avea toate simptomele coronavirusului.
Problema era că se afla în Turkmenistan, unde pacienți ca el nu există oficial.
Când a chemat o ambulanță luna trecută, medicul i-a spus că are pneumonie și că ar trebui să meargă urgent la spital. Kurbanov știa că medicii când spuneau pneumonie se refereau de fapt la Covid. În drum spre spital, bărbatul a sunat la clinica în care făcuse un test Covid cu câteva zile mai devreme și i s-a spus că are Covid. Nu a primit însă rezultatul pe hârtie, o practică obișnuită în Turkmenistan.
Primul spital la care au mers a refuzat să-l primească, deoarece era plin.
"Aproape că am murit pe drum", a spus dl Kurbanov. "Lipsa aerului ... boala a evoluat atât de repede. Am început să lovesc în fereastră și am strigat: <Te rog, nu pot respira>. Mi-au dat oxigen, dar nu a ajutat prea mult", a povestit el.
A fost refuzat și la al doilea spital, pe motiv că nu primea pacienți care nu erau înregistrați în capitala Ashgabat.
"Am intrat în panică. L-am întrebat pe doctor: <Ce ar trebui să fac? Să mor aici?>"
După numeroase apeluri telefonice și conversații aprinse a fost în cele din urmă admis. Starea lui nu s-a schimbat timp de cinci zile.
"Nu puteam respira. Am avut atacuri de panică, deoarece nu puteam respira. Parcă m-aș fi scufundat sub apă și nu aș mai fi putut ieși la suprafață.", a povestit bărbatul.
El a strigat după asistente medicale ca să-i dea ceva contra durerii. A aflat însă că internarea în spital nu era suficientă pentru a primi tratament. Medicii ignoră în mod obișnuit pacienții, iar asistentele medicale nu le verifică decât dacă este vorba de o persoană importantă sau de cineva susținut de acestea.
Pe de altă parte, spitalul nu avea suficient personal, doar câteva asistente îngrijind mai mult de 60 de persoane. Au fost momente când o femeie de serviciu ajungea să facă injecții, a povestit bărbatul.
Asistentele au povestit că au fost pacienți care se prăbușeau și mureau în fața lor, deoarece nu erau ventilatoare disponibile, iar tuburile de oxigen nu funcționau. Medicii au schimbat de mai multe ori tratamentul lui Kurbanov, iar factura medicală s-a ridicat la aproximativ 2.000 de dolari (1.500 de lire sterline) pentru medicamente și mită, o sumă imensă în Turkmenistan. El a fost externat după 10 zile.
Presa din străinătate vorbește despre al treilea val al pandemiei de Covid, dar în țară aproape toată lumea se teme să vorbească despre asta. Site-ul Turkmen.news a identificat peste 60 de persoane care au murit de Covid-19 de la începutul pandemiei.
Autoritățile turkmene nu fac publice cazurile de coronavirus. Președintele Gurbanguly Berdymukhammedov își face propagandă în timp ce vorbește despre o națiune sănătoasă.
Cu toate acestea, cazul unui diplomat turc din capitală, care s-a îmbolnăvit de Covid, a zdruncinat această imagine. Kemal Uckun a avut simptome tipice de coronavirus: durere în piept, transpirație, febră. A fost diagnosticat însă cu pneumonie.
Soția lui, Guzide Uckun, a trimis radiografia la plămâni la spitalele din Turcia și toate au confirmat că este Covid-19. În acest context, ea a încercat cu disperare să-l readucă pe soțul ei în Turcia, dar autoritățile ar fi refuzat să permită unui avion echipat medical să facă acest transfer. Permisiunea a fost primită abia la câteva ore după moartea lui.
Corpul lui Kemal Uckun a fost îmbălsămat, iar experții criminaliști nu au putut găsi niciun indiciu că ar fi fost vorba de coronavirus.
Autoritățile din Turkmenistan au introdus unele măsuri de carantină pentru a opri răspândirea bolii, dar guvernul insistă că, datorită "măsurilor sale preventive", țara rămâne liberă de Covid.
Niciunul din medicii unde a fost internat Sayahat Kurbanov nu a folosit cuvintele Covid sau coronavirus. Bărbatul a spus că, atunci când era în spital, a primit un mesaj din partea autorităților, ca oamenii să poarte măști din cauza prafului din aer.
"Murim de praf? Vor lăsa oamenii să moară, dar nu vor recunoaște niciodată că au Covid", a adăugat bărbatul care a trecut prin teribila experință, transmite Digi24.ro.
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
11:59
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















