Boala care lasă vânătăi: O treime dintre bolnavii de HEMOFILIE din R. Moldova sunt copii
2698
În R. Moldova există 196 de persoane bolnave de hemofilie, 60 dintre care sunt copii.
Hemofilia este o afecțiune ereditară care se manifestă prin hemoragii, cauzate de lipsa unor factori de coagulare. Această maladie este considerată cea mai severă dintre coagulopatii, fiind numită și boala care lasă vânătăi.
Ministerul Sănătății susține că, pentru procurarea factorilor de coagulare, necesari acestei categorii de pacienți, autoritățile au alocat în anul curent 19,3 milioane de lei, cu circa 1,7 milioane de lei mai mult față de anul 2021 și cu 4,9 milioane de lei mai mult în comparație cu anul 2020.
Copiilor care suferă de hemofilie le este oferită asistență medicală în cadrul secției Hematologie a Institutului Mamei și Copilului, iar adulților – în Departamentul Hematologie al Institutului Oncologic.
„Hemofilia se manifestă atât prin hemoragii interne, periculoase pentru viață, cât și externe, sub formă de hematoame. În cazul acestei maladii există riscul ca sângele să curgă până la ultima picătură, iată de ce intervenția urgentă a medicilor este absolut necesară. În prezent, avem posibilitatea să tratăm pacienții cu doi factori de coagulare, cu ajutorul cărora recuperăm cantitatea corespunzătoare și stopăm hemoragiile. Avem cantitatea necesară de factori pentru a efectua tratamentul programat. Astfel, invităm copiii la spital și le administrăm, câteva zile consecutiv, factorul de coagulare necesar”, a declarat Valentin Țurea, șeful Secției Hematologie a Institutului Mamei și Copilului.
„Persoanelor care sunt la evidența Institutului Oncologic le sunt eliberate flacoane cu factor de coagulare. Astfel, ele au posibilitatea să-și administreze preparatul la domiciliu. Sunt și persoane care, din cauza agravării stării de sănătate, sunt internate și tratate în spital”, a informat Irina Mocanu, medic hematolog la Institutul Oncologic.
Menționăm că Ziua internațională a Hemofiliei este marcată în fiecare an pe 17 aprilie.
10.04.2026
01:39
299
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
408
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
364
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
392
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
383
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
468
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
548
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
575
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
510
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
472
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
10.04.2026
01:39
285
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
394
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
350
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
381
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
372
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
460
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
542
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
568
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
503
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
463
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
488
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
535
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
536
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
534
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
475
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
562
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
508
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
519
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
789
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
532
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
608
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
701
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
918
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
722
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
670
Horoscopul zilei 09.04.2026
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














