Bistrița-Năsăud se MUTĂ la Chișinău!
1718
Muzee, case memoriale biblioteci și monumente de patrimoniu dintr-o zonă a Transilvaniei vor fi expuse la Chișinău în cadrul expoziției „Valori cultural-istorice din județul Bistrița-Năsăud”.
Vernisarea acestei expoziții va avea loc pe 1 august la ora 14.00 la Galeria La Rond, situată în preajma statuii lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău.
Alcătuită din 24 de bannere, expoziția organizată la inițiativa Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, are drept scop prezentarea obiectivelor cultural-istorice ale județului, cum ar fi: muzee și case memoriale ale scriitorilor români născuți pe aceste meleaguri (Andrei Mureșanu, George Coșbuc, Liviu Rebreanu), biblioteci, biserici, monumente de patrimoniu (Casa Argintarului), locuri istorice, rezervații, ansambluri artistice etc.
Acestea sunt menite să trezească interesul publicului larg din Chișinău față de comorile tezaurului cultural românesc din această zonă a Transilvaniei.
Manifestarea se înscrie în cadrul seriei de evenimente care vor avea la Chișinău în perioada 31 iulie - 2 august, cu genericul „Dialoguri culturale în comunitățile românești de dincolo de granițe”, organizate sub patronajul de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.
Aceasta cuprinde lansări de carte, expoziții de artă, întâlniri dintre scriitorii din Bistrița-Năsăud cu scriitorii din Chișinău ș.a.
20.01.2026
12:23
228
AIPA reia plata subvențiilor și autorizează peste 520 milioane de lei pentru investițiile din agricultură
20.01.2026
12:23
243
ARGUMENTE // 5 motive pentru care R. Moldova trebuie să grăbească procesul de PĂRĂSIRE a CSI, „o epavă geopolitică” aflată la cheremul lui Putin
20.01.2026
11:20
390
Autoritățile au demarat cea mai complicată REFORMĂ, care va aduce beneficii localităților R. Moldova. „Vor fi mulți bani direcționați către proiecte și servicii publice”
20.01.2026
11:08
303
A trimis imagini și înregistrări video cu caracter intim unui necunoscut, iar acest lucru a costat-o ȘASE ani de teroare și peste 34 000 de euro. Făptașul a fost pedepsit cu 12 ani de ÎNCHISOARE
20.01.2026
11:03
323
MEC și partenerii internaționali extind programele de sprijin pentru școlarizarea copiilor de etnie romă în 2025
20.01.2026
11:02
323
Guvernul Olandei plătește 5,7 milioane de euro despăgubiri pentru artefactele românești furate din Muzeul Drents
20.01.2026
10:55
441
Mită de 50 000 de EURO pentru a mușamaliza un dosar de trafic de ființe umane
20.01.2026
10:27
434
Trump dezvăluie pe Truth Social mesajul privat al lui Macron despre un posibil G7 la Paris cu participarea Rusiei
20.01.2026
10:22
317
Târgul Agricol Konya 2026, oportunitate de afaceri pentru fermierii și investitorii din Republica Moldova
310
Valeriu Chiveri discută cu reprezentantul Elveției proiecte de reintegrare și cooperare în Republica Moldova
20.01.2026
09:38
327
ANSA avertizează: iarna crește riscul de pestă porcină africană, fiecare gospodar chemat să respecte regulile de biosecuritate
20.01.2026
08:20
388
Horoscopul zilei 20.01.2026
20.01.2026
12:23
102
AIPA reia plata subvențiilor și autorizează peste 520 milioane de lei pentru investițiile din agricultură
20.01.2026
12:23
3
ARGUMENTE // 5 motive pentru care R. Moldova trebuie să grăbească procesul de PĂRĂSIRE a CSI, „o epavă geopolitică” aflată la cheremul lui Putin
20.01.2026
11:20
310
Autoritățile au demarat cea mai complicată REFORMĂ, care va aduce beneficii localităților R. Moldova. „Vor fi mulți bani direcționați către proiecte și servicii publice”
20.01.2026
11:08
271
A trimis imagini și înregistrări video cu caracter intim unui necunoscut, iar acest lucru a costat-o ȘASE ani de teroare și peste 34 000 de euro. Făptașul a fost pedepsit cu 12 ani de ÎNCHISOARE
20.01.2026
11:03
261
MEC și partenerii internaționali extind programele de sprijin pentru școlarizarea copiilor de etnie romă în 2025
20.01.2026
11:02
280
Guvernul Olandei plătește 5,7 milioane de euro despăgubiri pentru artefactele românești furate din Muzeul Drents
20.01.2026
10:55
386
Mită de 50 000 de EURO pentru a mușamaliza un dosar de trafic de ființe umane
20.01.2026
10:27
358
Trump dezvăluie pe Truth Social mesajul privat al lui Macron despre un posibil G7 la Paris cu participarea Rusiei
20.01.2026
10:22
262
Târgul Agricol Konya 2026, oportunitate de afaceri pentru fermierii și investitorii din Republica Moldova
280
Valeriu Chiveri discută cu reprezentantul Elveției proiecte de reintegrare și cooperare în Republica Moldova
20.01.2026
09:38
278
ANSA avertizează: iarna crește riscul de pestă porcină africană, fiecare gospodar chemat să respecte regulile de biosecuritate
20.01.2026
08:20
359
Horoscopul zilei 20.01.2026
20.01.2026
06:47
437
Atac masiv cu drone și rachete asupra Kievului lasă cartiere întregi fără curent și apă
19.01.2026
20:28
592
Vreme rece și cețuri persistente în Republica Moldova, marți 20.01.2026
19.01.2026
19:20
773
Trump condiționează tarifele pentru Europa de cedarea Groenlandei și le reproșează norvegienilor Premiul Nobel pentru Pace
19.01.2026
18:49
883
R. Moldova PĂRĂSEȘTE definitiv CSI, o organizație dominată de interesele Moscovei. Mihai Popșoi: „Oficial, R. Moldova nu va mai fi membră CSI"
19.01.2026
18:03
715
Dan Perciun discută cu studenții de la „Alexei Mateevici” despre condițiile precare și gândacii din căminul 14 al UTM
733
Valeriu Chiveri cere implicare sporită a OSCE în soluționarea problemelor de pe ambele maluri ale Nistrului
19.01.2026
16:46
746
Brutăria din Colibași își triplează producția de pâine cu ajutorul Programului LEADER și al bugetului de stat
761
Cotele de export ale Moldovei pentru fructe în UE nu sunt epuizate, dă asigurări Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
19.01.2026
14:49
736
Republica Moldova și România accelerează proiectele comune de infrastructură pentru integrarea în rețeaua europeană de transport
705
Premierul Alexandru Munteanu merge la Davos să atragă investiții și parteneriate pentru Republica Moldova
19.01.2026
13:49
668
Lucrările elevilor despre școala incluzivă, expuse la Guvernul Republicii Moldova până la 22 ianuarie
19.01.2026
13:39
714
Românul aflat în trenul care a deraiat în Spania a supraviețuit, după ce legătura video cu familia s-a întrerupt în momentul impactului
AIPA reia plata subvențiilor și autorizează peste 520 milioane de lei pentru investițiile din agricultură
ARGUMENTE // 5 motive pentru care R. Moldova trebuie să grăbească procesul de PĂRĂSIRE a CSI, „o epavă geopolitică” aflată la cheremul lui Putin
Autoritățile au demarat cea mai complicată REFORMĂ, care va aduce beneficii localităților R. Moldova. „Vor fi mulți bani direcționați către proiecte și servicii publice”
A trimis imagini și înregistrări video cu caracter intim unui necunoscut, iar acest lucru a costat-o ȘASE ani de teroare și peste 34 000 de euro. Făptașul a fost pedepsit cu 12 ani de ÎNCHISOARE
1 MDL
1 EUR
19.93
1 USD
17.14
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














