Bilete la autocar până în Germania, cu teste NEGATIVE la COVID incluse în preț: Documentele false, depistate acasă la transportatorul de pasageri și colete
3404
Un transportator de pasageri și colete din R. Moldova oferea bilete de călătorie până în Germania cu teste negative la COVID incluse în preț.
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest au descins recent cu percheziții la domiciliul bărbatului, în cadrul unei cauze penale inițiate pe faptul falsificării testelor PCR COVID-19.
Oamenii legii au găsit o carte de identitate și un permis de conducere cu semne de falsificare. Documentele depistate erau eliberate pe numele altor persoane, aveau însemnele autorității competente din România și nu întruneau condițiile unor acte veridice.
Documentele au fost transmise către laboratorul criminalistic pentru stabilirea legalității acestora și dacă va fi dovedită vinovăția suspectului, acesta riscă să fie atras la răspundere penală.
Pentru expertiză la laborator au fost trimise și două certificate de vaccinare împotriva COVID-19, prezentate de către doi cetățeni ai R. Moldova la punctul de intrare în republică Sculeni, pentru a fi scutiți de carantină.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că în ziua imunizării cele două persoane nu se aflau pe teritoriul republicii, deși certificatele au însemnele unor instituții medicale autohtone.
17.12.2025
19:02
210
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
192
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
237
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
287
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
254
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
284
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
314
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
392
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
474
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
315
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
17.12.2025
19:02
43
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
42
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
223
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
261
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
240
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
267
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
299
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
373
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
462
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
307
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
17.12.2025
15:24
311
Moldova ia atitudine împotriva corupției la Conferința ONU din Qatar: Dialoguri cheie și cooperare internațională în prim-plan
17.12.2025
15:00
617
Lukașenko îndeamnă Ucraina să evite provocarea Rusiei, în timp ce Zaharova întreabă cum s-a ajuns lângă „ursul adormit”
17.12.2025
14:21
380
Fosta președintă a unei filiale a partidului „Șor” condamnată la închisoare pentru finanțare ilegală de către un grup criminal organizat
17.12.2025
13:57
485
Guvernul propune modificări esențiale în Codul urbanismului pentru a facilita înregistrarea construcțiilor și eliminarea restricțiilor temporale
17.12.2025
13:52
393
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
17.12.2025
13:46
416
Banca Europeană sprijină extinderea și modernizarea drumurilor-cheie din Moldova cu 300 milioane de euro
17.12.2025
13:38
378
Guvernul optimizează distribuirea fondurilor pentru întreținerea drumurilor naționale în 2025
17.12.2025
13:24
357
Moldova și Suedia fac pași pentru un nou acord în transportul rutier de călători și mărfuri
17.12.2025
13:03
519
Foști judecători implicați în megadosarul „Laundromat” condamnați, dar scăpați de pedeapsă din cauza expirării termenului legal
17.12.2025
12:37
419
Carolina Novac prezintă la Cipru viziunea Moldovei pentru tranziția către energie cu emisii reduse până în 2030
17.12.2025
11:46
440
Guvernul finanțează dezvoltarea creșelor pentru părinți activi în muncă în cadrul noii ediții a programului național
17.12.2025
11:46
432
Moldova sprijină IMM-urile: 12 comunități de energie verde în patru țări pentru facturi mai mici și afaceri sustenabile
17.12.2025
11:38
493
Rămășițele unor drone ucrainene au provocat un incendiu la o rafinărie și au avariat rețele electrice în regiunea Krasnodar, Rusia
17.12.2025
10:22
437
Condamnare la închisoare pentru un bărbat care a atacat un polițist în timpul unei intervenții în Chișinău
17.12.2025
08:31
449
Horoscopul zilei 17.12.2025
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.84
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














