BILANȚ // Programul „Satul European”, lansat la inițiativa Maiei Sandu: 917 proiecte finalizate în ultimii doi ani și alte 730 în curs de implementare. „Împreună cu UE, vom construi condiții de viață mai bune în fiecare localitate din R. Moldova”
1889
Programul Național „Satul European”, lansat la inițiativa președintei Maiei Sandu, a adus în ultimii ani investiții consistente pentru crearea de condiții mai bune de trai în satele și orașele din R. Moldova.
Potrivit unui bilanț făcut public de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul Programului „Satul European” au fost deja finalizate 917 proiecte pe tot teritoriul R. Moldova.
Mai exact, este vorba despre 154 de proiecte de apă și canalizare; 110 proiecte de iluminat public; 36 de planuri urbanistice generale; 176 de clădiri publice renovate; 32 de proiecte de instalare a stațiilor/ panouri fotovoltaice; 257 de edificii sociale reabilitate; 98 de monumente istorice renovate; 13 co-finanțare proiecte externe; 20 de creșe; 21 de obiecte de sanitație în școli.

Totodată, alte 730 de proiecte sunt în derulare și vor fi implementate în perioada următoare, fiind vorba despre crearea infrastructurii care va asigura acces la apă și canalizare - 223; proiecte de iluminat public - 57; elaborarea de planuri urbanistice generale - 72; renovări de clădiri publice - 128; instalații de stații fotovoltaice - 30; reabilitarea de edificii sociale - 104; a creșelor - 17 etc.
„Am alocat cele mai multe resurse pentru dezvoltarea satelor și orașelor din republica noastră. Asta vom face și mai departe. Împreună cu Uniunea Europeană, vom construi condiții de viață mai bune în fiecare localitate din R. Moldova”, a arătat Andrei Spînu, adăugând că integrarea R. Moldova în Uniunea Europeană va crește și mai mult investițiile în satele și orașele noastre.
24.10.2026
15:46
24.10.2026
14:59
24.10.2026
12:58
24.10.2026
12:20
24.10.2026
12:01
24.10.2026
11:32
24.10.2026
10:35
24.10.2026
09:54
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
15:46
24.10.2026
14:59
24.10.2026
12:58
24.10.2026
12:20
24.10.2026
12:01
24.10.2026
11:32
24.10.2026
10:35
24.10.2026
09:54
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului
















