BESTIA din Siberia, cel mai ODIOS criminal: „Poate sunt cel mai rău CRIMINAL în serie din istorie, dar am fost un soţ şi tată bun”
3185
Ziua, soţ ideal, tată iubitor şi poliţist exemplar, noaptea, cel mai odios criminal în serie din istoria Rusiei! Aceasta este povestea, pe cât de cumplită, pe atât de adevărată, a unui om sinistru, Mikhail Popkov!
Condamnat deja la închisoare pe viaţă încă din 2015 pentru 22 de crime, acest personaj diabolic a ajuns din nou într-un sumbru spot-light! Nu mai departe de luna trecută poliţia rusă a făcut un anunţ cutremurător. Cel supranumit ”Vârcolacul”, pentru că ataca mereu târziu, după miezul nopţii, sau ”Maniacul din Angarsk” şi-a mărturisit încă 59 de crime. Astfel, totalul victimelor lui Popkov se ridică, astăzi, la halucinantul număr de 81, transformându-l pe acesta în cel mai sângeros criminal în serie din toate timpurile, atât de pe actualul teritoriu rus, cât şi din fostul spaţiu al U.R.S.S. Astfel, ”Vârcolacul” i-a ”detronat” pe alţi doi monştrii umani care au băgat spaima-n ruşi în ultimii 40 de ani, şi anume Andrei Chikatilo, supranumit ”Bestia din Rostov”, şi Alexander Pichuskin, poreclit de presă ”Ucigaşul Şahist din Moscova”!
„Vârcolacul” a comis toate crimele în apropierea oraşului Angarsk din regiunea Istkurk, situată în estul Siberiei. Deşi susţine că îşi alegea toate victimele din rândul prostituatelor, anchetatorii au descoperit printre acestea şi multe femei cu profesii onorabile şi familii funcţionale. Furia sa dezlănţuită îi întuneca total mintea, astfel că nu avea nicio remuşcare dacă faptele sale lăsau în urma lor mulţi copii orfani de mamă.
Astfel, Popkov a şocat nu numai toată Rusia, ci întreaga planetă, atât prin ferocitatea crimelor sale, cât şi prin diabolicul de ingenios mod de operare. Toate victimele sale au fost femei pe care acesta le-a violat şi ucis – nu tot timpul în această ordine – cu o cruzime care i-a făcut să albească până şi pe cei mai rutinaţi anchetatori, criminalişti şi psihologi care credeau că le-au văzut pe toate în materie de atrocităţi.
Concret, Popkov pare a reprezenta un caz patologic de scindare a personalităţii de tipul ”Dr. Jekyll & Mr. Hyde”. Soţia şi fiica sa nu au bănuit nicio clipă ce monstru se ascundea în spatele acestui familist convins şi devotat, mai tot timpul zâmbitor, ba chiar fermecător uneori. Nici colegii săi din poliţie nu au avut vreo umbră de suspiciune, Popkov fiind întotdeauna considerat un poliţist model şi trecând cu brio toate testele psihologice!
Dar, după lăsarea întunericului, cetăţeanul exemplar Mikhail Popkov se transforma în cea mai feroce bestie umană care a trăit vreodată în Rusia. Şi pentru că inteligenţa i-a fost ulterior evaluată la parametrii înalţi, el a profitat mereu din plin de ireproşabilul său statut profesional şi de imaginea fără cusur pe care o avea în ochii comunităţii pentru a-şi crea acoperirea perfectă, astfel încât să nu trezească nicio clipă suspiciunea viitoarelor sale victime.
Aborda victimele de la bordul unei maşini de poliţie
Popkov aborda femeile exclusiv de la bordul maşinii sale de poliţie, îmbrăcat impecabil în costumul de apărător al ordinii şi liniştii publice! Iar acest pattern nu s-a schimbat niciodată în toţi cei 18 ani în care a semănat teroare în Angarsk. Astfel, în perioada 1992 – 2010, ”Vârcolacul” şi-a ”recrutat” – fără excepţie - victimele din faţa barurilor şi cluburilor, după miezul nopţii şi înainte de ora închiderii. De aici el îşi racola prada într-un mod diabolic de ingenios. Foarte politicos, se oferea să le ducă acasă pe femeile singure şi aflate vizibil sub influenţa alcoolului. Doar că niciuna dintre acestea nu a mai ajuns vreodată la domiciliul ei, întrucât – la ceva timp după ce se urcau în maşină şi şoferul le câştiga pe deplin încrederea – ”Maniacul din Angarsk” se dezlănţuia. Le ducea într-o pădure din afara oraşului unde le viola şi omora în cele mai abominabile moduri posibile, desprinse parcă din arsenalul comportamental al sadicului şi cinicului personaj Hannibal Lecter.
Arma crimei era mereu o variaţiune dintre cele trei: topor, ciocan sau şurubelniţă! Setea clinică de sânge a lui Popkov atingea uneori cote paroxistice, pe una dintre victime decapitând-o, iar unei alteia scoţându-i, pur şi simplu, inima din piept... Apoi, după ce furia ucigaşă i se stingea, Popkov îşi ştergea, liniştit, urmele de pe arma crimei. Arme pe care le subtiliza din inventarul poliţiei, abuzând de faptul că avea acces total în interiorul secţiei unde lucra, fară ca absolut nimeni să nu bănuiască nimic.
Dacă modul de operare şochează printr-o cruzime de necrezut, atunci mobilul crimelor lui Mikhail Popkov înspăimântă printr-o motivaţie absolut neverosimilă, de neimaginat... şi totuşi cumplit de adevărată! Întrebat ce anume l-a împins să comită cele 81 de crime, Popkov – foarte calm, conştient şi convins – a oferit un răspuns năucitor. Unul desprins parcă din înfricoşătoarea confesiune a temutului criminal în serie, din întunecata capodoperă a genului thriller psihologic, ”Se7en”, interpretat de versatilul şi azi mult prea hulitul Kevin Spacey! ”Vroiam să curăţ străzile de prostituate. Îmi alegeam numai acele femei aflate în stare avansată de ebrietate şi care afişau un comportament public necorespunzător, imoral... Vroiam să le pedepsesc pe toate aceste târfe care nu reprezintă deloc un model bun pentru societate. Ele îşi abandonau soţii şi copiii acasă şi se duceau să petreacă de parcă era ultima zi de pe pământ!”, şi-a explicat Popkov resortul ucigaş, stupefiindu-i pe criminologi.
Mama sa îl abuza în copilărie
În urma expertizei psihiatrice şi a interviurilor, psihologii au identificat doi factori declanşatori în existenţa lui Mikhail Popkov care ar fi putut cauza transformarea sa dintr-un om normal şi inofensiv ca toţi ceilalţi în cel mai dement criminal în serie din istoria Rusiei. Astfel, explorându-i psihologia abisală, intervievatorii au ajuns până în copilăria nefastă a ucigaşului, moment în care i-au mai smuls acestuia încă o dureroasă şi tenebroasă mărturisire. Una care se pare că reprezintă motivul care zăcea latent de atâtea decenii în psihicul bolnav al lui Popkov şi care - odată reactivat - l-a transformat pe acesta în psihopatul fără seamăn care a ajuns astăzi. Încă vizibil tulburat, el le-a mărturisit anchetatorilor că mama sa a fost alcoolică şi că l-a abuzat de multe ori în copilărie.
Al doilea factor care ar fi putut induce declick-ul psihotic în mintea acestui familist şi poliţist normal până la un punct îl reprezintă o întâmplare petrecută în anul 1992, anul fatidic al cumplitei transformări a lui Popkov. Concret, în data de 20 aprilie 1992, în dimineaţa ce a urmat unei petreceri pe care acesta şi soţia sa au organizat-o la ei acasă – cu o parte dintre oaspeţi rămânând peste noapte – Popkov a văzut, întâmplător, în tomberon două prezervative folosite. Această ”descoperire” i-a alimentat sentimentul devastator şi ireversibil de gelozie, devenind convins de faptul că soţia sa îl înşală. Deşi s-a dovedit ulterior că prezervativele fuseseră folosite de către unul dintre cuplurile de petrecăreţi care a înnoptat la ei, în soţul poliţist încolţise deja gândul că nevasta sa are o relaţie adulterină cu un coleg de-al său din poliţie.
La numai câteva săptămâni de la acest incident, Popkov a început să ucidă. Era primăvara lui 1992. Nu avea să se oprească decât abia în toamna lui 2010. Când – conform mărturisiriilor sale – a contactat sifilis de la una dintre ultimele sale victime, ceea ce l-a făcut impotent şi i-a ucis însuşi instinctul de a ucide... Cu toate acestea, poliţistul a mai trăit încă doi ani liniştit, până când a devenit suspectul principal al celor 81 de oribile crime. Şi asta pentru că în 2012 – negăsind niciun fir investigativ care să-i conducă spre făptaş în rândul suspecţilor de serviciu – autorităţile au hotărât să preleveze probe DNA şi de la cei 3500 de poliţişti din zonă.
24.02.2025
10:38
2513
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
14.02.2025
17:09
4461
IMAGINI RARE cu Grigore Vieru, care ar fi împlinit azi 90 de ani: ,,Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul"
04.02.2025
12:29
21481
VIDEO // O instalație ce costă 24 000 de lei permite un consum zilnic de electricitate de doar 2 lei: Invenția unui moldovean, testată cu succes la Bălți și Râbnița!
23.01.2025
10:15
4268
Presa loială Kremlinului l-a dat de gol pe Vicol, cel care intenționa să livreze gaze în Transnistria „de la traderi europeni”, audiat de SIS: Pion în jocul Moscovei, la fel ca și compania din Cipru
20.01.2025
09:12
2712
Pianistul român ale cărui degete „inventau notele”: Radu Lupu, discreție și genialitate în lumea pianului
01.01.2025
12:02
8614
Nicolae Enciu // Academicianul Ioan-Aurel Pop împlinește 70 de ani: Românii și România în opera sa
30.12.2024
08:59
6127
TOP NAȚIONAL // Grigore și Galina Cojocaru, fermierii anului 2024: Primul și, deocamdată, unicul agent economic din R. Moldova care exportă carne de pasăre pe piața UE
27.12.2024
08:59
6788
TOP NAȚIONAL: Olivia Sanduleac, vameșul anului 2024: A depistat, împreună cu Amy, una dintre cele mai mari cantități de droguri, ascunse în trimiteri poștale
26.12.2024
08:59
4124
TOP NAȚIONAL // Locotenentul Irina Ciobanu, MILITARUL anului 2024: „Războaiele sunt niște metode inumane de a atinge un anumit scop. Nu mi-aș dori niciodată să implementez tot ce am învățat pe parcursul anilor”
26.12.2024
14:30
5784
Visul Angelei de la Bălți, o menajeră care crește singură șase copii: O casă ce costă 12 000 de euro. Cum puteți ajuta această mamă să le ofere un acoperiș deasupra capului micuților ei
26.12.2024
11:55
2361
Zece evenimente majore care au marcat 2024, un an complicat pe plan extern
28.03.2026
08:36
314
Horoscopul zilei 28.03.2026
410
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
591
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
532
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
649
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
583
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
609
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
605
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
623
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
654
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
572
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
557
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
660
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
820
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
574
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
671
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
2148
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
739
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
700
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
27.03.2026
12:14
781
Cea mai mare SCUMPIRE a motorinei de la începerea războiului din Orientul Mijlociu. Șoferii vor scoate din buzunarea 32,10 lei/litrul
27.03.2026
11:58
786
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
736
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
27.03.2026
10:40
757
Trei persoane trimise în judecată pentru corupere electorală în favoarea Blocului „Victorie/Победа” condus din umbră de Ilan Șor
705
Student condamnat la 5 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat colegul într-o universitate din Chișinău
27.03.2026
08:45
718
Horoscopul zilei 27.03.2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














