Beneficiile chefirului pentru organismul uman
2466
Persoanele care consumă regulat chefir au un nivel scăzut al colesterolului. Conform unui studiu medical din 2017, s-a observat o scădere „semnificativă” a nivelului colesterolului, în cazul unui grup-țintă de persoane care consumau câte patru porții de chefir pe zi, comparativ cu alt grup-țintă, de consumatori de lapte simplu, în aceeași cantitate.
Peste 30 la sută dintre români au un nivel ridicat al colesterolului, iar în cazul persoanelor vârstnice procentul este și mai mare. De altfel, Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că o treime dintre bolile cardiovasculare sunt cauzate de valorile crescute ale colesterolului.
În aceste condiții, medicii și nutriționiștii consideră că, în locul unui tratament care poate fi costisitor, cea mai bună metodă de evitare a creșterii valorii grăsimilor în sânge ține de prevenție. Aceasta poate fi realizată atât prin realizarea regulată de analize, dar și de un regim alimentar bazat pe o dietă sănătoasă, din care laptele de chefir nu trebuie să lipsească.
O cantitate de 100 de grame de chefir, cu 1,5% grăsimi, conține 46 kilocalorii şi 3,4 grame de proteine, 150 miligrame de potasiu, 120 miligrame de calciu, 100 miligrame de fosfor, magneziu, fier, zinc, iod, sau fluor.
Chefirul este bogat și în vitamine: 40 mg vitamina B1, 170 mg B2, 50 mg B6, precum și vitaminele A, D si E.
În plus, rezultatele unui alt studiu, realizat în 2015, au arătat că diabeticii care consumă zilnic chefir, au un conținut de zahăr în sânge mai scăzut, decât cei care beau doar lapte simplu.
Băutura este și o importantă sursă de proteine, calciu și potasiu.
Laptele acru de chefir (Kee-fer) este o băutură fermentată, lapte din zona Caucazului. Numele de „chefir” vine, de altfel, din turcescul „kefir” și se traduce prin „stare de bine” sau „voie bună”. Chefirul poate fi descris ca un fel de iaurt lichid, cu aromă distinctă și gust acrișor.
Spre deosebire de iaurt (care e lapte la care se adaugă diferite tipuri de bacterii lactice), chefirul se produce din lapte de vacă, oaie sau capră, combinat cu granule de chefir și lăsat, apoi, la fermentat.
Sursa: digi24.ro
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
06.08.2026
01:57
06.08.2026
01:40
06.08.2026
01:20
06.08.2026
00:34
05.08.2026
23:33
05.08.2026
23:08
05.08.2026
22:59
05.08.2026
22:57
05.08.2026
22:27
05.08.2026
21:51
05.08.2026
21:19
05.08.2026
19:39
05.08.2026
19:27
05.08.2026
18:20
05.08.2026
18:16
05.08.2026
17:20
05.08.2026
17:02
05.08.2026
16:36
05.08.2026
16:27
05.08.2026
16:18
05.08.2026
15:29
05.08.2026
15:25
05.08.2026
15:07
05.08.2026
14:13
05.08.2026
14:02
Filipine, în fața valului AI: cum își pierd locurile de muncă angajații care au antrenat algoritmii care îi înlocuiesc
Marmotele din Colorado, transformate în „vedete” OnlyFans ca să salveze un proiect științific rămas fără bani
Zalujni își nuanțează declarațiile despre NATO: susține aderarea Ucrainei, dar cere o transformare profundă a Alianței înainte de primirea Kievului
Caniculă persistentă și averse locale în Republica Moldova, joi 06.08.2026
















