13:07:04 22.03.2026
Stiri

Bărbat condamnat la trei ani de închisoare pentru declarații false despre un accident inexistent

Actualitate 05.06.2025 14:45 Vizualizări1426
Bărbat condamnat la trei ani de închisoare pentru declarații false despre un accident inexistent

Procuratura Chișinău a anunțat recent pronunțarea unei sentințe de condamnare a unui bărbat de 33 de ani. Acesta a fost găsit vinovat de infracțiunea de declarație mincinoasă, conform art.312 din Codul penal. Judecătorii au decis condamnarea sa la un an de închisoare, cu interdicția de a exercita funcții publice pentru doi ani. Totodată, prin cumul de sentințe, pedeapsa a fost extinsă la trei ani de închisoare, menținându-se interdicția anterioară.

Conform acuzațiilor aduse de către procurori, la data de 03 octombrie 2022, inculpatul a fost audiat în calitate de victimă în cadrul unui proces penal, la sediul Direcției de Poliție Chișinău, pe str. Tighina, mun. Chișinău. El a fost avertizat despre consecințele unei declarații mincinoase. Totuși, acesta a ales să inducă în eroare organul de urmărire penală, prezentând cu bună știință declarații false despre felul în care a suferit leziunile corporale cu câteva luni mai devreme.

Bărbatul a pretins că fractura maxilarului și celelalte leziuni constatate într-un extras medical au rezultat dintr-un accident rutier din data de 12 august 2022. Însă, dovezile strânse în cadrul anchetei au demonstrat contrariul. S-a stabilit că leziunile au fost suferite în noaptea de 11 august 2022, într-un local din Orhei. Această sentință poate fi atacată cu apel, iar inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până când decizia devine definitivă.

Stiri relevante
22.03.2026 08:35 369 Horoscopul zilei 22.03.2026
Top stiri
22.03.2026 08:35 352 Horoscopul zilei 22.03.2026
21.03.2026 08:19 804 Horoscopul zilei 21.03.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.53 1 RON 3.95 1 RUB 0.20 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte