DOC // Avocații care vor reprezenta interesele R. Moldova la Camera de Comerț din Stockholm în cauza ce vizează Aeroportul ne vor costa peste 3,3 MILIOANE de lei
Guvernul de la Chișinău va aloca Agenției Proprietății Publice 169 940 de euro, adică peste 3,3 milioane de lei, pentru plata onorariilor Biroului Asociat de Avocaţi „Buruiana & Partners”, care a fost selectat pentru a apăra interesele R. Moldova la Institutul de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț din Stockholm, Regatul Suediei, în acţiunea înaintată împotriva statului nostru de către Komaksavia Airport Invest Ltd, entitate juridică din Republica Cipru care deţine 95% din cota parte a SC „Avia Invest” SRL, proprietara Aeroportului Internațional Chișinău.
Banii vor fi alocați din fondul de rezervă al Guvernului, o decizie în acest sens urmând a fi aprobată astăzi, 7 octombrie, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri.
Komaksavia Airport Invest Ltd a înregistrat, pe 20 mai 2020, la Institutul de Arbitraj al Camerei de Comerţ din Stockholm o cerere în arbitraj împotriva Republicii Moldova pentru pretinsa tentativă a autorităților de expropiere a Aeroportului Internațional Chișinău, cerând de la statul nostru despăgubiri de peste 883 de milioane de euro.
CITIȚI și Guvernarea socialistă a primit „CARTONAȘUL ROȘU” de la Arbitrajul din Stockholm în privința AIC. Munteanu: „Orice noi erori ne pot costa suma astronomică de 900 de milioane de euro”
Ministerul Justiției a organizat un concurs și a selectat compania de avocatură „Buruiana & Partners”, din cele 14 oferte depuse, să apere interesele R. Moldova la Stockholm în cauza ce vizează Aeroportul Internațional Chișinău.
Anterior, Biroul „Buruiana & Partners” a fost desemnat pentru a reprezenta R. Moldova la Institutul de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț din Stockholm și în alte acțiuni, cum ar fi cea înaintată de către firmele din Rusia Evrobalt LLC și Kompozit LLC, dosar pe care statul nostru l-a câștigat, precum și în dosarul Yury Ghenadevich Bogdanov împotriva R. Moldova, rezolvat tot în favoarea statului nostru.
Amintim că Agenția Proprietății Publice i-a înaintat, acum câteva luni, companiei „Avia Invest” SRL o notificare prin care o anunță că solicită rezilierea contractului privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău, încheiat în anul 2013.
Decizia a fost luată din cauza că „Avia Invest” nu și-ar îndeplini obligațiunile asumate în contractul încheiat cu statul, nu a executat obligația contractuală privind constituirea unei noi garanții de bună execuție în valoare de 1 000 000 de euro și a acumulat restanțe la capitolul investiții în jur de 66,2 milioane de euro. Companiei i s-au oferit 180 de zile pentru a îndeplini restanțele semnalate.
SRL „Avia Invest” a acuzat că acțiunile APP ar fi „o nouă tentativă de a executa comenzile personale ale lui Dodon de a desface contractul cu orice preț”.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania