Avertismentul unui fost șef al CIA după doi ani de război: Putin nu se va opri în Ucraina, iar R. Moldova va fi victimă sigură
3109
Profimedia
Republica Moldova ar putea fi următoarea țintă a lui Vladimir Putin, mai ales că în regiunea separatistă Transnistria se află aproximativ 1 500 de soldați ruși, avertizează generalul american în rezervă David Petraeus.
„Nu e nicio îndoială că Putin nu se va opri în Ucraina. Întrebarea este cât timp i-ar lua să-și regrupeze forțele (militare) pentru a le desfășura în altă parte? În mod sigur, R. Moldova va fi în vizor. La urma urmei, acolo încă sunt vreo 1 500 de soldați ruși în acea fâșie de teren, Transnistria, în R. Moldova”, a declarat, într-un interviu acordat CNN, David Petraeus, cel care a fost director al CIA.
În opinia acestuia, Putin nu stă cu ochii doar pe Republica Moldova. Liderul de la Kremlin își concentrează atenția și asupra statelor baltice, a căror existență îi deranjează.
CITII și „Mișcări suspecte” în Transnistria: Rușii scriu despre o „înțelegere secretă Kiev - Tiraspol”, iar Alexandr Slusari pare de aceeași părere. Serviciile secrete ucrainene susțin că Tiraspolul nu va solicita alipirea regiunii la Federația Rusă
„Obeictivul său a fost dintotdeauna refacerea a cât mai mult din fosta Uniune Sovietică ori poate chiar din fostul Imperiu Țarist, cu el (n.r. - Vladimir Putin) pe post de țar”, a afirmat David Petraeus, citat de stirileprotv.ro.
Cine va câștiga războiul din Ucraina?
Întrebat „cine va câștiga războiul din Ucraina?”, fostul David Petraeus a răspuns: „Nu sunt sigur, oricare dintre părți poate câștiga războiul”.
„În mod evident, rușii au obținut victorii progresive, iar acum au inițiativa”, a sus acesta, apoi a precizat că forțele Moscovei „distrug” totul în cale cu artileria, apoi atacă în valuri, fără a ține cont de numărul uriaș de victime.
„Vladimir Putin nu pare să fie preocupat de aceste pierderi și încă mizează pe faptul că poate continua prin recrutarea de noi soldați”, a încheiat David Petraeus.
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”















