Avertismentul Uniunii Europene: Zborurile civile deasupra Rusiei se confruntă cu riscuri ridicate
3621
Agenţia Europeană pentru Securitatea Aeriană a avertizat vineri împotriva „riscurilor ridicate" pentru avioanele de linie care survolează Rusia din cauza „carenţelor" de coordonare cu armata, ilustrate - potrivit acesteia - prin prăbuşirea recentă a unui avion azer de pasageri.
Într-un „buletin de securitate cu privire la zonele de conflict" consultat vineri de agenţia de presă citată, EASA şi-a reînnoit recomandarea adresată companiilor aeriene să evite spaţiul aerian din vestul Rusiei, acesta fiind deja interzis de Moscova pentru transportatorii cu sediul în Uniunea Europeană, dar încă utilizat de avioanele chineze, turce şi din Golf, între altele, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Zona vizată este situată „la vest de meridianul 60 Est la toate altitudinile şi toate nivelurile de zbor", adaugă agenţia europeană, care, independent de măsurile suverane luate de Rusia, recomandă evitarea survolului unei părţi din acest teritoriu de la invadarea Ucrainei în februarie 2022. În noul său buletin, EASA subliniază că acest conflict creează riscul de a vedea „avioane civile luate la ţintă într-un mod neintenţionat (...) din cauza unor posibile carenţe în coordonarea între autorităţile civile şi cele militare" în cazul, bunăoară, al activării apărării antiaeriene.
EASA menţionează „incidente în spaţii aeriene care nu au fost închise de Federaţia Rusă în timpul atacurilor, ceea ce generează riscuri ridicate pentru operaţiunile de zbor, aşa cum arată incidentul zborului 8243 al Azerbaijan Airlines".
Treizeci şi opt de persoane şi-au pierdut viaţa în prăbuşirea avionului în 25 decembrie, care făcea legătura între Baku şi Groznîi, capitala republicii ruse Cecenia din Caucazul de Nord. Preşedintele Vladimir Putin a admis că tiruri ale apărării antiaeriene ruse au avut loc în ziua catastrofei aeriene din cauza unui atac ucrainean cu drone, dar Kremlinul a refuzat din nou joi să-şi recunoască responsabilitatea pentru această tragedie în pofida insistenţei autorităţilor de la Baku. Potrivit EASA, al cărei buletin este valabil cel puţin până la 31 iulie, Rusia „nu a demonstrat că ar fi pe deplin capabilă" să reducă riscurile pentru aviaţia civilă legate de conflict în spaţiul său aerian.
Agenţia menţionează de asemenea că „nicio companie aeriană europeană nu zboară în prezent pentru Rusia şi nici nu-i utilizează spaţiul aerian", Moscova închizându-l pe acesta din urmă ca represalii la sancţiunile occidentale instituite de la începutul invaziei sale în Ucraina.
„Totuşi, mai multe companii aeriene din ţări terţe continuă să facă aceasta, în pofida riscurilor legate de război", remarcă EASA. Este vorba în special de companiile chineze, care beneficiază de rute mai scurte decât concurenţii lor europeni, dar şi de transportatorii turci şi indieni, precum şi de cei cu sediul în ţări din Golf.
EASA poate emite doar „recomandări".
Fiecare autoritate naţională de aviaţie civilă, cum ar fi DGAC din Franţa, rămâne liberă să interzică sau să restricţioneze survolul unor ţări sau zone concrete de către companiile aeriene aflate sub jurisdicţia sa, notează AFP.
31.03.2026
17:24
249
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
289
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
418
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
379
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
456
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
514
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
514
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1117
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
458
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
567
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
579
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
580
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
17:24
88
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
270
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
402
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
367
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
443
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
501
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
503
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1096
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
450
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
558
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
570
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
572
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
672
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
667
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
569
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
697
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
661
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
686
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
658
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
712
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
665
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
662
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
768
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
695
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
707
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.65
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














