Stiri

AVERTISMENT // Noul coronavirus poate SUPRAVIEȚUI ÎN AER LIBER mai multe ore

Știri 18.03.2020 13:39 Vizualizări2564
AVERTISMENT // Noul coronavirus poate SUPRAVIEȚUI ÎN AER LIBER mai multe ore

Noul coronavirus poate supraviețui câteva ore în aer, arată un studiu finanțat de guvernul SUA. De asemenea, virusul poate supraviețui timp de câteva zile pe unele suprafețe, potrivit studiului, citează AFP.

Oamenii de știință au descoperit că virusul care provoacă boala COVID-19 a avut niveluri de viabilitate în aer, asemănătoare cu virusul care a provocat SARS.

Această descoperire înseamnă că alți factori, precum transmiterea mai mare între persoanele fără simptome, ar putea fi motivul pentru care actuala pandemie este mult mai extinsă decât focarul SARS din perioada 2002-2003.

Noua lucrare a fost publicată în New England Journal of Medicine (NEJM) și realizată de oameni de știință din Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), Universitatea din California, Los Angeles și Princeton.

Noul coronavirus a fost detectabil până la patru ore pe cupru și două-trei zile pe plastic și oțel inoxidabil, și până la 24 de ore pe carton.

Echipa de cercetare a folosit un nebulizator pentru a simula o persoană care tușește sau strănută, și a descoperit că virusul a luat forma unui aerosol – ceea ce înseamnă că particulele sale au devenit suspendate în aer – fiind detectabile aproape trei ore.

Virusul este transmis cu precădere prin picături respiratorii, iar în această formă este viabil doar câteva secunde, după ce o persoană tușește sau strănută.

Echipa din spatele studiului NEJM a efectuat teste similare pe virusul SARS, constatând că cele două virusuri se comportă similar.

Totuși, viabilitatea lor similară nu reușește să explice de ce noua pandemie de coronavirus a infectat aproape 200.000 de oameni și a provocat aproape 8.000 de morți, în timp ce epidemia SARS a infectat aproximativ 8.000 și a ucis aproape 800.

„Acest lucru indică faptul că diferențele în caracteristicile epidemiologice ai acestor viruși apar probabil din alți factori, inclusiv încărcături virale mari în tractul respirator superior și potențialul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 de a transmite virusul în timp ce este asimptomatic”, au scris cercetatorii.

SARS-CoV-2 este denumirea tehnică a noului coronavirus.

Rezultatele susțin îndrumările profesioniștilor din domeniul sănătății publice în ceea ce privește distanțarea socială, evitarea atingerii feței, acoperirea feței la tuse și stranut și dezinfectarea frecventă a obiectelor folosind spray-uri sau șervețele de curățare.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 05.08.2026 05.08.2026 12:53 555 Horoscopul zilei 05.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.08 1 USD 17.44 1 RON 3.82 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri