Stiri

Avertisment de la FMI: Europa se va confrunta în 2020 cu o „recesiune profundă”. „Fiecare lună în care serviciile non-esențiale rămân închise se traduce printr-o scădere de 3% a PIB-ului anual”

Știri 01.04.2020 08:30 Vizualizări1593
Avertisment de la FMI: Europa se va confrunta în 2020 cu o „recesiune profundă”. „Fiecare lună în care serviciile non-esențiale rămân închise se traduce printr-o scădere de 3% a PIB-ului anual”

Fondul Monetar Internațional a atenționat luni că Europa se va confrunta în 2020 cu o „recesiune profundă” ca urmare a consecințelor economice ale pandemiei de coronavirus.

„În marile economii europene, serviciile non-esenţiale închise prin decret guvernamental reprezintă aproximativ o treime din producţie. Aceasta înseamnă că fiecare lună în care aceste sectoare rămân închise se traduce printr-o scădere de 3% a PIB-ului anual”, a explicat directorul pentru Europa, Poul Thomsen, potrivit Agerpres.

În ceea ce privește zona euro, Thomsen a precizat că relaxarea normelor fiscale și sprijinul oferit de Banca Centrală Europeană și Mecanismul European de Stabilitate sunt cruciale pentru un răspuns regional puternic pentru a contracara efectele pandemiei de coronavirus. „Hotărârea liderilor din zona euro de a face tot ce este nevoie pentru a stabiliza euro nu ar trebui subestimată”, a menționat Poul Thomsen.

Acesta a dezvăluit că Fondul este preocupat cu precădere de micile state din afara Uniunii Europene care au solicita sprijin din partea FMI.

„Cu excepţia Turciei şi Rusiei, majoritatea economiilor emergente non-UE din Europa Centrală şi de Est au cerut ajutor de urgenţă via mecanismul de asistenţă financiară de urgenţă al FMI”, a spus Poul Thomsen.

„Mai multe ţări ar putea să urmeze în ceea ce este deja cel mai mare număr de cereri de asistenţă primit într-un anumit moment de FMI”, a precizat Poul Thomsen, adăugând că Fondul a decis să îşi urgenteze procedurile şi normele interne pentru a pute a răspunde rapid la criza coronavirusului.

Avertismentele directorului FMI pentru Europa vin în completarea celor menționate de Kristalina Georgieva, care a atenționat săptămâna trecută că pandemia de coronavirus va provoca o recesiune globală în 2020, care ar putea fi mai rea decât cea înregistrală în timpul crizei financiare din 2008-2009.

„Vor fi necesare chiar mai multe măsuri, în special pe frontul fiscal”, a declarat şeful FMI, după o teleconferinţă cu guvernatorii băncilor centrale şi miniştrii de Finanţe ai G20 (cele mai puternice ţări ale lumii), care au fost de acord cu necesitatea solidarităţii pe plan global.

De altfel, acest ton la unison manifestat de miniștrii de Finanțe ai G20, ecou al intențiilor liderilor primelor 20 de economii mondiale, a fost transpus ulterior într-o declarație comună convenită de aceștia din urmă în cadrul summit de urgență, convocat de Arabia Saudită, care deține în prezent președinția rotativă.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.07 1 USD 17.31 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri