Stiri

Autostrada Unirii (Târgu Mureș- Iași-Ungheni) va fi declarată obiectiv strategic de importanţă naţională: „O dată la două săptămâni ne vom întâlni şi vom vedea paşii care s-au făcut”

Știri 16.08.2019 16:19 Vizualizări3532
Autostrada Unirii (Târgu Mureș- Iași-Ungheni) va fi declarată obiectiv strategic de importanţă naţională: „O dată la două săptămâni ne vom întâlni şi vom vedea paşii care s-au făcut”

Autostrada Marii Uniri, care face legătura între Târgu Mureş şi Iaşi, va fi declarată obiectiv de importanţă naţională, a anunţat vineri ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, citat de Agerpres.

Declaraţia a fost făcută la finalul unei întrevederi pe care reprezentanţii asociaţiilor ce militează pentru autostrada A 8 au avut-o, la Iaşi, cu premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

„Vom introduce în următorul CSAT şi Autostrada Marii Uniri ca obiectiv strategic de importanţă naţională, adică tronsoanele Târgu Mureş – Târgu Neamţ, Târgu Neamţ – Iaşi, Iaşi – Ungheni, inclusiv podul de peste Prut, şi vom păstra legătura. O dată la două săptămâni ne vom întâlni şi vom vedea paşii care s-au făcut pe acest obiectiv”, a afirmat Răzvan Cuc.

Acesta susţine că soluţia declarării autostrăzii A 8 de importanţă naţională a fost adoptată pentru a putea beneficia de finanţare de la bugetul de stat, ca alternativă la varianta iniţială de finanţare prin parteneriat public-privat.

Legea adoptată de Parlament pentru Autostrada Unirii, așa cum a fost supranumită A8 Tg. Mureș – Iași – Ungheni, a fost promulgată la sfârșitul lui noiembrie 2018 de președintele Klaus Iohannis într-o ceremonie la Cotroceni. Legea prevede ca autostrada de circa 320 de km să fie realizată până la granița cu Republica Moldova, cu un pod peste Prut la Ungheni, să fie realizată din credite externe, pe fonduri europene și/sau prin parteneriat-public privat, iar procedurile să demareze în termen de 30 de zile de la promulgare.

Legea, propusă inițial de PMP, a fost modificată în Parlament și a fost votată definitiv pe 7 noiembrie 2018. Legea stabilește ca prioritate realizarea autostrăzii de la Ungheni (granița cu republica Moldova) – Iași – Tg. Neamț – Tg. Mureș.

Legea susține ca proiectul de autostradă să aibă o finanțare predictibilă, an de an, va avea punctul de plecare de la Prut și va asigura conexiunea cu Republica Moldova și că demararea procedurilor se va face în 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

Totodată, în forma adoptată de Parlament legea spune că autostrada va fi finanțată din credite externe, din fonduri europene și/sau prin parteneriat-public privat. Posibilitatea de a realiza autostrada „și/sau prin parteneriat public-privat” a fost introdusă de deputatul PSD Cătălin Rădulescu.

De asemenea, legea prevede că Ministerul Transporturilor se ocupă de implementarea autostrăzii, deși Guvernul a decis ca de bucata Tg. Neamț – Iași să se ocupe Comisia Națională de Prognoză pentru implementarea printr-un Parteneriat Public-Privat.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 17.45 1 RON 3.83 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri