Autoritățile din Bulgaria vor VERIFICA toate documentele emise cetățenilor străini în ultimii cinci ani, inclusiv din R. Moldova
2022
Premierul bulgar Boiko Borisov a dispus verificarea de către Ministerul de Interne şi Agenţia de stat pentru securitatea naţională a documentelor bulgare emise cetăţenilor străini în ultimii cinci ani, a anunţat luni biroul de presă al guvernului, citat de BTA.
Premierul a cerut ca verificările să se desfăşoare fără întârziere, se precizează în comunicat.
Anunţul survine în contextul în care autorităţile bulgare au arestat la 31 octombrie 20 de persoane, între care Petar Haralampiev, şeful Agenţiei de stat pentru bulgarii din străinătate (SABA), în cadrul unei anchete privind o reţea de corupţie care le-a permis unor cetăţeni străini să obţină paşapoarte bulgare şi să călătorească fără viză în Uniunea Europeană. Haralampiev a fost inculpat pentru primire de mită şi conducere a unui grup infracţional organizat.
Conform procurorilor, solicitanţii, majoritatea din ţări din Balcanii de Vest, Republica Moldova şi Ucraina, plăteau până la 8 000 de euro pentru a obţine în mod fraudulos certificate care le atestau originea bulgară. Mită se dădea şi pentru accelerarea procedurilor, mai spun procurorii, precizând că peste 20 000 de cereri au fost întârziate.
Odată intraţi în posesia certificatului, aplicanţii puteau solicita paşapoarte bulgare, care le dădeau dreptul de a călători şi munci fără restricţii în ţările Uniunii Europene.
04.02.2026
16:46
9262
FOTO / Gustul de la Orac cucerește Bruxelles-ul: Cozi la brutăria unei moldovence, inspirată de rețetele bunicii
14.01.2026
12:15
13183
În urmă cu 26 de ani PĂRĂSEA R. Moldova cu „o valiză mică și vise mari”, iar acum a REVENIT într-o funcție importantă în Guvern. Cine este noul secretar de stat al MDED, care până acum era angajat al Ministerului Sănătății din Irlanda
09.07.2025
12:11
38700
Veste bună pentru moldovenii aflați în Marea Britanie: Permisele de conducere vor fi recunoscute în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
13.06.2025
19:26
41172
Maia Sandu în dialog cu diaspora din Germania: întâlniri planificate la Frankfurt, München și Stuttgart
03.06.2025
17:26
22538
Noi zboruri directe din Chișinău spre Grecia: Atena sprijină parcursul european al R. Moldova
03.06.2025
10:22
20085
Moldovenii stabiliți în Grecia își doresc ca și R. Moldova să ajungă în UE pentru a se bucura de condiții de trai mai bune
03.06.2025
09:00
19653
Alertă de călătorie în Federația Rusă: Moscova aplică abuziv măsuri de constrângere în raport cu migranții străini, inclusiv cetățenii R. Moldova
02.06.2025
15:59
19948
Moldovenii care muncesc într-un alt stat din Europa vor avea dreptul la pensii și indemnizații legale: Acordul, semnat la Berna
29.05.2025
12:28
20152
Vinul și tradițiile din R. Moldova, la Expoziția Mondială Osaka 2025, una dintre cele mai mari la nivel internațional
28.05.2025
14:41
20437
O companie aeriană cu sediul la Dubai va opera zboruri din și spre Chișinău. Prețurile încep de la 249 de euro
26.05.2025
17:50
19981
Vinurile moldovenești cuceresc importatorii și jurnaliștii japonezi
19.03.2026
22:01
376
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
422
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
424
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
450
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
478
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
454
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
524
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
445
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
492
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
551
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
488
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
537
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
560
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
566
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
568
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
626
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
504
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
548
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
604
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
592
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
559
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
573
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
627
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
563
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
19.03.2026
10:39
615
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














