Autoritățile, decise să schimbe modalitatea de desfășurare a examenelor de absolvire a clasei a IX-a: „În 2024, ne propunem să creștem măsurile de integritate aplicabile, în așa fel încât rezultatele să fie cele reale”
1614
Diez.md
Ministerul Educației și Cercetării este decis să sporească nivelul de integritate la desfășurarea examenului de absolvire a gimnaziului în R. Moldova.
Potrivit ministrului Dan Perciun, deși notele din anii trecuți de la examenele clasei a IX-a sunt relativ mari, rezultatele Evaluării Internaționale a Elevilor PISA 2022 contrazic performanțele pretinse.
CITIȚI și NOUTĂȚI în sistemul de învățământ: Examenele de la sfârșitul clasei a IX-a, monitorizate VIDEO ca la BAC, nota 10 din oficiu la Informatică pentru absolvenții de liceu, după sistemul aplicat în domeniul limbilor străine, dar și titluri noi de manuale
„Ceea ce arată PISA foarte clar este că noi avem diferențe semnificative de performanțe între instituțiile de învățământ. Examenul nostru de clasa a IX-a nu arată lucruri similare, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că el nu se desfășoară cu deplină obiectivitate și nu reflectă cu adevărat performanța în aceste instituții de învățământ. Respectiv, în 2024 ne propunem să creștem măsurile de integritate aplicabile, în așa fel încât rezultatele să fie cele reale și să stimulăm studiile calitative, nu identificarea altor soluții pentru obținerea rezultatelor educaționale”, a declarat astăzi ministrul Perciun, după ce a prezentat rezultatele Evaluării Internaționale a Elevilor PISA 2022, într-o conferință de presă.
Evaluarea PISA, la care au participat, în perioada martie - mai 2022, circa 6 800 de elevi cu vârste de 15 ani (absolvenți de gimnaziu) din R. Moldova, a scos în evidență faptul că elevii din școlile mici au performanțe mult mai slabe decât cei din școlile mari, iar nivelul de cunoștințe al elevilor din mediul rural este substanțial mai slab decât al celor din orașe.
CITIȚI și TESTAREA INTERNAȚIONALĂ PISA // Elevii din R. Moldova, în urma semenilor din alte state cu peste un an de școlarizare: Ce punctaje au luat la Matematică, Lectură și Științe în 2022
„Punctajele medii ale elevilor din instituțiile cu un număr mic de elevi sunt semnificativ mai mici decât ale elevilor din instituțiile de învățământ cu un număr mai mare de elevi. Respectiv, în școlile foarte mici elevii au rezultate semnificativ mai proaste decât în școlile foarte mari. (...) Școlile care au mai mult de 900 de elevi înregistrează rezultate mai mari decât cele din școlile foarte mici. Un copil de 15 ani într-o școală mare are un rezultat cu până la 2,5 ani mai bun decât un copil dintr-o școală foarte mică. Cu alte cuvinte, există o întârziere de 2,5 ani în performanța unui elev dintr-o școală mică. Acesta este un lucru alarmant ce confirmă că rețeaua noastră școlară menține captivi, din păcate, copiii în instituții slabe din punct de vedere al performanței”, a punctat Dan Perciun.
Aceeași evaluare arată că rezultatele elevilor din R. Moldova sunt în urmă cu mai mult de un an de școlarizare comparativ cu media semenilor din statele Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, cea care elaborează testele pentru a evalua în ce măsură elevii care absolvă învățământul obligatoriu pot pune în aplicare cunoștințele obținute în anii de școală și sunt pregătiți să participe pe deplin la viața comunității.
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















