Au plecat în lume, dar își ajută satul în care s-au născut: Proiect în curs de realizare la Chișcăreni cu ajutorul migranților
3761
Guvern24 Satul Chișcăreni din raionul Sângerei va avea în viitorul apropiat un parc de toată frumusețea, amenajat ca la carte, mai ales că acesta are o încărcătură istorică deosebită - este situat pe locul unde altădată era așezată Grădina Boierească a mareșalului Nicolae Casso.
Primăria Chișcăreni a obținut un grant în valoare de 20 000 de dolari pentru implementarea proiectului „Amenajarea parcului din centrul satului Chișcăreni”, dar valoarea totală a proiectului este de 24 500 de dolari. Administrația locală va contribui cu 2 300 de dolari și mai sunt necesare alte 2 200 de dolari care ar putea veni din donații.

Cei care au sărit în ajutor sunt băștinașii din Chișcăreni plecați la muncă peste hotare, căreia primărița localității, Silvia Țurcanu, a ținut să le mulțumească.
„Aduc mari mulțumiri băștinașilor din s. Chișcăreni, care au găsit posibilitatea de a transfera resurse financiare și astfel de a partcipă la amenajarea parcului din satul Chișcăreni. Mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte pentru contribuția adusă. La acesta ora avem colectate 605 euro, inclusiv de la Sergiu Gurduza - 20 de euro, de la Victor Gisca - 500 de euro, de la un donator anonim - 50 de euro, de la Viorica Nicic -15 euro și de la Corina Panu - 20 de euro. MULȚUMIM din suflet fiecăruia dintre dumneavoastră! Îndemnăm și alți băștinași, care au posibilitate, să doneze cât pot. Donăm, fiindcă ne pasă!!! Donăm pentru acasă!!!”, a mulțumit primărița pe Facebook.
Potrivit autorităților locale, în parcul ce este parte din traseul băștinașilor în drumul lor zilnic spre școală, grădiniță, centrul de sănătate, serviciu, farmacie etc., va fi construit un gard spre casa lui Gusaric Tudor și va fi reparat gardul spre liceul din localitate. Apoi va fi amenajat locul de joacă pentru copii cu cel puțin 10 echipamente de joc și terenul de fitness cu 10 echipamente de sport. Totodată, va fi instalată iluminarea parcului, sistemul WI-FI, camere video, va fi construit un WC, instalate 10 bănci și 20 de coșuri de gunoi, vot fi sădiți arbori și arbuști.
15.05.2020
07:30
06.05.2020
18:39
24.04.2020
12:59
15.04.2020
13:59
10.04.2020
14:23
04.04.2020
19:07
03.04.2020
12:09
03.04.2020
08:00
30.03.2020
16:36
23.03.2020
16:31
21.09.2026
00:35
21.09.2026
00:32
21.09.2026
00:01
20.09.2026
23:55
20.09.2026
23:26
20.09.2026
22:28
20.09.2026
20:27
20.09.2026
20:01
20.09.2026
20:01
20.09.2026
19:51
20.09.2026
19:36
20.09.2026
18:41
20.09.2026
18:16
20.09.2026
17:21
20.09.2026
15:37
20.09.2026
13:56
20.09.2026
13:15
20.09.2026
12:42
20.09.2026
12:38
20.09.2026
12:23
20.09.2026
11:37
20.09.2026
11:24
20.09.2026
11:00
20.09.2026
10:34
20.09.2026
09:46
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură


















