Atenție, șoferi! Se vor TRIPLA amenzile pentru acest tip de încălcări
1491
Amenzile aplicate șoferilor care nu acordă prioritate la trecerile de pietoni ar putea fi majorate de trei ori. O inițiativă în acest sens a fost pregătită de Inspectoratul Național de Patrulare, în scopul responsabilizării șoferilor și prevenirii accidentării pietonilor.
Potrivit propunerii, conducătorii auto care nu vor opri regulamentar la trecerile pietonale vor achita amenzi cuprinse între 600 și 1 000 de lei, plus patru puncte de penalizare. În prezent, amenda consituie 200 de lei și două puncte de penalizare.
Dacă șoferul va crea o situație de accident, va scoate din buzunar 1 500 de lei și ar putea fi lipsit de dreptul de a conduce unități de transport pe un termen de la șase luni la un an.
În același timp, se vor dubla și amenzile pentru pietonii care traversează neregulamentar strada. Aceștia vor achita între 200 și 300 de lei, față de 100 - 200 de lei cât constituie amenda în prezent.
Datele Poliției arată că, în primele nouă luni ale anului curent, 227 de copii au fost traumatizați în urma accidentelor rutiere cauzate de traversarea neregulamentară a străzii, neatenția șoferilor și viteza excesivă a vehiculelor. Alți 16 minori au decedat.
Totodată, de la începutul anului curent, circa opt mii de pietoni au fost amendați pentru că au traversat neregulamentar strada.
22.12.2025
20:23
518
Schimbări Metorologice Ușoare în Republica Moldova - 23.12.2025
22.12.2025
18:35
415
Bălți primește titlul de Capitala Tineretului 2026-2027 și finanțare pentru dezvoltare comunitară
22.12.2025
17:28
476
Dezbatere națională despre integritatea academică: rezultatele sondajului din 2025 arată o mare provocare pentru universități
22.12.2025
15:23
493
Satisfacția studenților la universitățile din Moldova în ușoară creștere, dar favoritismul și problemele de integritate persistă
22.12.2025
12:21
545
Fonduri substanțiale pentru modernizarea grupurilor sanitare din școli: concurs de proiecte lansat de MEC pentru 2026
21.12.2025
18:17
1059
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
20.12.2025
21:06
1076
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:25
1051
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
15:08
1296
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
19.12.2025
20:34
1362
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
23.12.2025
00:29
108
Zelenski anunță progrese în discuțiile cu SUA și Europa pentru încheierea conflictului cu Rusia
23.12.2025
00:10
296
Vance prezice dificultăți majore în eforturile de pace dintre Rusia și Ucraina: teritoriul Donbas și alte concesii, obstacole serioase în calea unei soluții pașnice
22.12.2025
20:23
500
Schimbări Metorologice Ușoare în Republica Moldova - 23.12.2025
22.12.2025
18:35
397
Bălți primește titlul de Capitala Tineretului 2026-2027 și finanțare pentru dezvoltare comunitară
22.12.2025
17:48
473
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
17:34
505
Moscova critică ”progresele lente” în negocierile cu SUA și acuză ”tentative răuvoitoare” ale unor state de a le sabota, dar își arată disponibilitatea pentru un acord de neagresiune cu UE și NATO
22.12.2025
17:28
463
Dezbatere națională despre integritatea academică: rezultatele sondajului din 2025 arată o mare provocare pentru universități
22.12.2025
17:13
511
Vicepreședinta organizației Rîșcani a partidului „Șor” condamnată pentru implicare în finanțare ilegală
22.12.2025
15:32
528
Captură impresionantă de droguri sintetice în Chișinău: Un bărbat reținut cu PVP în valoare de 7 milioane de lei
22.12.2025
15:23
480
Satisfacția studenților la universitățile din Moldova în ușoară creștere, dar favoritismul și problemele de integritate persistă
22.12.2025
14:37
559
Maia Sandu stabilește prioritățile de politică externă ale Republicii Moldova, cu focus pe aderarea la UE și parteneriate strategice globale
22.12.2025
13:02
537
Condamnare drastică pentru un bărbat din Călărași care și-a agresat sora și a atacat partenerul acesteia cu toporul
22.12.2025
12:21
533
Fonduri substanțiale pentru modernizarea grupurilor sanitare din școli: concurs de proiecte lansat de MEC pentru 2026
22.12.2025
12:11
535
Escroc din Chișinău, condamnat la 7 ani pentru înșelăciuni cu locuri de muncă false și promisiuni de motorină ieftină
22.12.2025
11:13
759
General rus din Statul Major, ucis în sudul Moscovei; anchetatorii investighează implicarea serviciilor speciale ucrainene
22.12.2025
08:04
594
Horoscopul zilei 22.12.2025
22.12.2025
07:02
894
Negocieri fructuoase la Miami între SUA și Ucraina pentru pace și securitate
21.12.2025
22:20
996
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
21.12.2025
20:33
1070
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
1048
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
897
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
961
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
1085
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
992
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
964
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.92
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














