Atacuri cu ACID în Londra | Cel puţin opt răniţi, la un centru comercial. Un suspect, reţinut
1634
Mediafax
Cel puţin opt persoane au fost rănite, sâmbătă seară, în urma unor atacuri cu acid, comise în faţa unui centru comercial din Londra, informează publicaţia The Telegraph.
Poliţia a fost solicitată sâmbătă seară în zona Olympic Park / Stratford, în partea de est a Londrei, unde mai multe persoane fuseseră împroşcate cu o substanţă toxică.
„Am fost chemaţi la Centrul comercial Westfield Stratford, unde s-a raportat că mai mulţi indivizi au folosit o substanţă toxică. Mai multe persoane au fost rănite în mai multe puncte din jurul centrului comercial", a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei metropolitane londoneze, transmite Medfiafax.
Conform unor surse, este vorba de un atac cu acid care a avut loc în cursul unei altercaţii între grupuri de indivizi.
Un reprezentant al serviciului de ambulanţă a declarat că cinci persoane au primit îngrijiri la locul incidentului, iar trei au fost transportate la spital.
Un individ suspectat de implicare în atacurile cu acid comise în Londra a fost reţinut, anunţă Poliţia metropolitană, care precizează că incidentul nu este considerat de tip terorist, relatează cotidianul The Guardian.
„Atacul nu este considerat de tip terorist”, a transmis Scotland Yard.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
06.09.2026
00:08
06.09.2026
00:05
05.09.2026
23:40
05.09.2026
23:23
05.09.2026
23:05
05.09.2026
23:03
05.09.2026
22:24
05.09.2026
22:15
05.09.2026
21:25
05.09.2026
20:57
05.09.2026
19:56
05.09.2026
19:46
05.09.2026
19:45
05.09.2026
19:41
05.09.2026
19:27
05.09.2026
19:21
05.09.2026
19:01
05.09.2026
16:54
05.09.2026
16:43
05.09.2026
16:24
05.09.2026
16:12
05.09.2026
16:10
05.09.2026
15:49
05.09.2026
14:35
05.09.2026
14:25
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum sunt împărțite pădurile lumii și ce înseamnă pentru climă țările cu suprafețe forestiere mici, precum Moldova
Ambasadorul Rusiei la Chișinău atacă tandemul Bruxelles-București și acuză UE și România că transformă Moldova într-o „periferie înapoiată și lipsită de drepturi”
Ambasadorul Rusiei la Chișinău acuză „tandemul Bruxelles-București” că subminează suveranitatea Moldovei și șterge din memoria publică istoria ruso-moldovenească
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
















