Atac NEAȘTEPTAT la adresa lui Donald Trump, din partea unui fost mare preşedinte
1693
sursa: google.ro George H. W. Bush, preşedinte al SUA în perioada 1989-1993, şi-a exprimat convingerea că actualul lider de la Casa Albă, Donald Trump, este „un fanfaron” care se lasă condus de propriul ego şi a confirmat că la scrutinul prezidenţial din 2016 a votat pentru candidata democrată Hillary Clinton, nu pentru candidatul propriului partid, informează EFE.
Fiul lui Bush Sr., George W. Bush, şi el preşedinte al SUA între anii 2001-2009, era de părere în timpul campaniei electorale că Trump nu avea habar despre „ce înseamnă să fii preşedinte”, potrivit unei noi cărţi, care va vedea lumina tiparului la 14 noiembrie şi din care postul de televiziune CNN şi ziarul The New York Times au prezentat câteva detalii.
Comentariile au fost făcute de cei doi foşti preşedinţi în timpul campaniei electorale, într-un moment în care majoritatea sondajelor o dădeau învingătoare pe Hillary Clinton.
În carte, intitulată „The Last Republicans” (Ultimii republicani - n.r.) şi scrisă de istoricul Mark Updegrove, Bush Sr. afirmă că a votat pentru Hillary Clinton, confirmând un zvon care a circulat cu câteva săptămâni înaintea scrutinului. În ceea ce-l priveşte, Bush Jr. a votat în alb, lucru anunţat de biroul său de presă chiar în ziua alegerilor.
Sursa: agerpres.ro
14.01.2019
20:16
26.12.2018
10:05
28.11.2018
14:38
08.11.2018
08:02
30.10.2018
09:30
25.10.2018
19:01
19.10.2018
13:19
04.10.2018
10:02
03.10.2018
08:02
27.09.2018
08:03
26.09.2018
08:02
25.09.2018
15:40
05.09.2026
19:56
05.09.2026
19:46
05.09.2026
19:45
05.09.2026
19:41
05.09.2026
19:27
05.09.2026
19:21
05.09.2026
19:01
05.09.2026
16:54
05.09.2026
16:43
05.09.2026
16:24
05.09.2026
16:12
05.09.2026
16:10
05.09.2026
15:49
05.09.2026
14:35
05.09.2026
14:25
05.09.2026
14:17
05.09.2026
14:15
05.09.2026
14:08
05.09.2026
14:05
05.09.2026
14:02
05.09.2026
14:02
05.09.2026
13:41
05.09.2026
13:34
05.09.2026
13:24
05.09.2026
13:20
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum sunt împărțite pădurile lumii și ce înseamnă pentru climă țările cu suprafețe forestiere mici, precum Moldova
Ambasadorul Rusiei la Chișinău atacă tandemul Bruxelles-București și acuză UE și România că transformă Moldova într-o „periferie înapoiată și lipsită de drepturi”
Ambasadorul Rusiei la Chișinău acuză „tandemul Bruxelles-București” că subminează suveranitatea Moldovei și șterge din memoria publică istoria ruso-moldovenească
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
















