Astăzi se decide cine va reprezenta România la Eurovision. O moldoveancă este printre finaliști
4172
diez.md Sala Polivalentă din Craiova va găzdui deseară finala concursului Eurovision România. Pe scenă vor răsuna 12 melodii, iar organizatorii promit un spectacol pe măsură.
În finală au intrat nume cunoscute precum băieții de la „Voltaj” sau Luminița Anghel, dar și artiști tineri, printre care moldoveanca Rodica Aculova. Piesa ei a sunat și pe scena preselecțiilor de la Chișinău, însă nu a trecut de această etapă. Aculova va evolua deseară sub numărul șase și va interpreta piesa „My Light”, compusă de soțul ei, Ivan Aculov, și Lidia Scarlat.
În acest an, la selecția națională din România au fost înscrise 93 de melodii, iar juriul de specialitate a lăsat în concurs 79 de piese. În finală au ajuns doar 12 artiști, care deseară vor fi apreciați atât de juriu, cât și de telespectatori, ponderea televotului fiind de 50%, la fel ca în cazul votului juriului.
În premieră la Selecţia Naţională Eurovision România, după ce vor ieşi de pe scenă, artiştii vor coborî direct în mijlocul spectatorilor, în Camera Verde. La această ediţie, Camera Verde este amplasată chiar în sală, iar spectatorii vor putea urmări reacţiile artiştilor imediat după prestaţia lor pe scenă.
„Spectacolul va avea trei puncte „de foc”: Scena de 170 de metri pătraţi, cu decor din ecrane cu led-uri şi grafică specială, Camera Verde şi zona de backstage. Vom avea un show foarte variat din punct de vedere artistic, cu piese rock, latino, disco, pop, acapella, cu efecte grafice, pirotehnice şi jocuri de lumini”, a dezvăluit Iuliana Marciuc, unul dintre producătorii concursului.
Ordinea intrării în concurs la finala națională Eurovision România este următoarea: trupa „Voltaj” cu piesa „De la capăt”, „Băieții” — „Dragoste în lanțuri”, Tudor Turcu — „Save Us”, Aurelian Temișan – „Feat”, Alexa — „Chica latina”, Rodica Aculova — „My Light”, Blue Noise — „Love Won’t Run Away”, Ovidiu Anton — „Still Alive”, Lara Lee — „Superman”, Super Trooper — „Secret Place”, Luminița Anghel — „A Million Stars”, Cristina Vasiu — „Nowhere”, CEJ — „We Were In Love”.
Concursul Eurovision Song Contest 2015 se va desfăşura la Viena, în perioada 19-23 mai. România va participa în prima semifinală a concursului, alături de R. Moldova, Grecia, Macedonia, Estonia, Olanda, Finlanda, Belgia, Armenia, Serbia, Danemarca, Belarus, Rusia, Albania, Georgia şi Ungaria.
Amintim că R. Moldova va fi reprezentată în concurs de ucraineanul Eduard Romanyuta.
01.02.2023
11:39
4390
R. Moldova și-a aflat adversarii din SEMIFINALA Eurovision 2023. Cu ce țări vor concura reprezentanții noștri pentru un loc în FINALA de la Liverpool 2023
20.05.2022
17:51
3845
FOTO // „Trenulețul” Chișinău-București a ajuns la PREȘEDINȚIE. Roman Iagupov și frații Vasile și Vitalie Advahov au fost DECORAȚI de Maia Sandu
15.04.2017
12:30
2723
UER: „Este ceva care nu s-a mai ÎNTÂMPLAT niciodată în 60 de ani de istorie”
01.04.2017
16:30
2893
De ce ar putea fi exclusă Ucraina de la Eurovision
25.01.2016
16:10
3261
Eurovision 2016 // R. Moldova va concura în prima semifinală
09.03.2015
08:57
3225
VIDEO // Românii şi-au DESEMNAT participantul la Eurovision 2015
22.02.2015
11:41
3475
SPECTACULOS // Cum va arăta scena de la Eurovision Moldova
23.09.2014
11:00
3207
Eurovision 2015: Ucraina nu va participa la ediţia din anul următor
17.06.2014
18:32
2881
Mesaj sugestiv de la Cristina Scarlat: „Nu renunț”
11.06.2014
11:00
2931
Procurorul Crimeii, JURAT la „Eurovision”-ul lui Putin
17.05.2014
18:42
2691
Paula Seling, în topul celor mai frumoase cântăreţe de la Eurovision 2014
13.05.2014
21:55
2450
După succesul Conchitei Wurst, deputaţii ruşi propun un Eurovision de alternativă
20.03.2026
15:07
31
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
92
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
208
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
225
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
304
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
385
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
372
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
473
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
615
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
636
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
645
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
648
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
686
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
634
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
715
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
620
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
676
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
716
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
631
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
675
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
717
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
705
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
715
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
811
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
636
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














