Asasinarea lui Boris Nemţov ar putea declanşa PROTESTE de AMPLOARE în Rusia
2463
dcnews.ro
Asasinarea liderului opoziţiei ruse Boris Nemţov, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Moscova, înaintea unui miting de amploare al opoziţiei, programat pentru duminică, ar putea declanşa o ripostă şi ar putea conduce la multiplicarea protestelor în Rusia, comentează agenţia Stratfor.
Nemţov este unul dintre membrii grupului recunoscut ca fiind anti-Putin, care îi include pe fostul magnat Mihail Hodorkovski, fostul premier Mihail Kasianov (Uniunea Populară Democrată), Garry Kasparov (coaliţia Cealaltă Rusia) şi Vladimir Rîjkov (Partidul Republican al Rusiei). Ca majoritatea acestor lideri, Nemţov are o reputaţie echivocă în Rusia. Mare parte din populaţie îl asociază pe Nemţov cu planul economic dezastruos al fostului preşedinte Boris Elţîn din anii '90. În acelaşi timp însă, Nemţov a trecut în tabăra anti-Kremlin a bloggerului anticorupţie Aleksei Navalnîi, care este considerat principalul lider al opoziţiei în Rusia.
Navalnîi şi susţinătorii săi intenţionează să organizeze mitinguri de amploare la Moscova şi în alte 14 oraşe ruseşti la 1 martie - prima demonstraţie de acest fel de la cele din 2011-2012 împotriva Kremlinului - care vor protesta faţă de acţiunile din Ucraina, înrăutăţirea situaţiei economice a ţării şi faţă de corupţia la nivel guvernamentale. Mitingul va fi condus de Navalnîi dar vor participa aproape toate grupurile de opoziţie, cu scopul de a aduce peste 100.000 de manifestanţi doar la Moscova. Protestul va fi cel mai important test pentru opoziţie, mai ales pe fondul creşterii popularităţii lui Putin, scrie Mediafax.
Moartea lui Nemţov va face însă evenimentul şi mai important. Împuşcarea lui în plină stradă la Moscova va aduce o serie de teorii ale conspiraţiei în Rusia, deoarece Kremlinul aştepta de multă vreme să îl îndepărteze din calea sa pe Nemţov. Acesta din urmă a declarat presei cu câteva săptămâni în urmă că se teme că Vladimir Putin îl va ucide.
În orice caz, Kremlinul ştie că moartea lui Nemţov înaintea mitingului planificat pentru duminică ar putea avea repercusiuni şi ar putea genera şi mai multe proteste, comentează Stratfor, adăugând că este de urmărit amploarea protestelor de la 1 martie şi dacă Putin va putea menţine pacea. Aşa cum afirma Lenin, scopul terorismului este să creeze teroare. Moartea lui Nemţov a avut ca scop să creeze teroare. Întrebarea este cine vrea să o creeze, conchide Stratfor.
20.12.2025
08:36
296
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
420
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
518
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
786
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
575
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
614
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
564
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
638
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
938
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
660
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
546
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
20.12.2025
08:36
230
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
372
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
501
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
771
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
558
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
596
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
551
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
623
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
920
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
644
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
538
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
602
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
755
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
675
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
621
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
654
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
640
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
813
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
726
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
632
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
656
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
610
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
651
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
643
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
699
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














