Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană

Inteligența artificială schimbă munca creativă într‑un ritm extraordinar de rapid, însă în studiouri, galerii și camere de scris din întreaga lume, artiștii decid ei înșiși ce înseamnă această transformare pentru propria lor creație.

De la pictori la scriitori, creatorii cântăresc acum riscurile, oportunitățile și presiunile care apar atunci când mașinile încep să creeze cot la cot cu ei.

Ai‑Da, descrisă de creatori ca fiind primul robot artist ultra‑realist din lume, a împins deja dezbaterea în prim‑plan. Portretul ei al lui Alan Turing s‑a vândut la Sotheby's în 2024 cu peste un milion de dolari (836.667 de lire sterline), un moment care a ridicat întrebări proaspete despre ce poate fi considerat artă și cine – sau ce – are dreptul să o producă.

Totuși, adevărata discuție nu se poartă în sălile de licitații, ci departe de ele.

La Hull, curatoarea și artista Lucy Brooke spune că îngrijorările au început să se acumuleze după ce o galerie locală a anunțat un atelier plătit condus de un artist venit din alt oraș.

Participanților li s‑a cerut să aducă un laptop pentru a „folosi ChatGPT ca să genereze imagini”, un detaliu care, spune ea, a dus la „un val masiv de reacții negative din partea comunității artistice locale”.

A dorit să transforme frustrarea într‑un demers constructiv, așa că a organizat o sesiune online gratuită, unde oamenii să poată „învăța puțin despre inteligența artificială, despre impacturile ei asupra mediului, precum și despre implicațiile politice și sociale, iar apoi să avem un forum deschis în care să putem discuta”.

Ceea ce i‑a atras atenția a fost cât de repede discuția a ajuns la ideea de colaborare.

Spune că „punctul de vedere covârșitor al creativilor a fost legat de ideea de comunitate”, care contrazice imaginea artiștilor ca fiind „indivizi solitari care lucrează nopți târzii și desenează mult, exersând mereu singuri, când în realitate ne împărtășim mult mai mult practica acum”.

Aceasta, adaugă ea, „ne diferențiază de procesul pe care îl urmează ChatGPT, care pornește de la un prompt și ajunge la o imagine”.

Dar discuția a scos la iveală și îngrijorări mai profunde legate de „drepturi de autor, plagiat și exploatare”.

Lucy speră că artiștii pot „construi o comunitate care să facă lobby pe lângă aceste galerii” și să pună presiune pentru „politici mai clare legate de AI, de utilizarea AI și de reglementare”.

După cum spune chiar ea: „Nu are niciun rost să existe o galerie de artă dacă nu există artiști.”

Ilustratoarea Eleanor Tomlinson, din Broomfleet, East Yorkshire, are o viziune mai echilibrată.

Lucrează pe cont propriu încă din adolescență și și‑a construit o carieră în jurul acuarelelor care celebrează peisajul rural și fauna sălbatică.

A devenit foarte cunoscută datorită unei schițe cu Regina Elisabeta a II‑a mergând mână în mână cu ursulețul Paddington, realizată pentru a marca Jubileul de Platină din 2022.

Fiindcă lucrările ei sunt cunoscute, a văzut deja cum elemente din stilul său sunt replicate online.

„Am văzut lucruri care circulă și au semnătura mea pe ele”, spune ea, deși imaginile „au fost modificate, adaptate și schimbate”.

La început a fost tulburată de acest lucru, dar atitudinea ei s‑a schimbat treptat. „Nu are rost să te superi și să te enervezi foarte tare din cauza asta”, explică ea, adăugând că acum încearcă „să ajut, să îi educ într‑un fel pe oameni sau să le arăt”, astfel încât ceilalți „să fie conștienți și să știe ce să caute”.

Eleanor știe că tehnologia poate produce acum imagini tot mai convingătoare.

Descrie viteza progresului ca fiind „înfricoșătoare” și spune că devine „tot mai greu să deosebești ce este și ce nu este” creat de o ființă umană.

Totuși, nu consideră că acesta este sfârșitul artei tradiționale. Compară situația cu apariția fotografiei.

Când au apărut camerele foto, spune ea, „trebuia să fie atunci mulți artiști portretiști care tremurau în bocanci, și totuși nu au dispărut de pe piață”.

În opinia ei, industriile creative traversează doar o nouă perioadă de tranziție tehnologică.

Deși se așteaptă ca inteligența artificială să continue să avanseze, încrederea ei vine din legătura personală pe care o oferă clienților, un proces pe care, spune ea, „AI nu o să îl poată realiza”.

Scriitorul și autorul Alan Raw este însă mai împărțit între îngrijorare și deschidere. Cărțile lui se bazează puternic pe experiențe personale, iar el este preocupat de modul în care acest material este folosit.

„Nu îmi place faptul că am o carte publicată și, fără permisiune, unele modele de AI sunt antrenate pe cărți care au apărut deja, fără ca editorul să știe sau să își dea acordul”, spune el.

„Asta doare puțin pentru că eu am scris‑o, e ceva personal pentru mine.”

În același timp, recunoaște că este și prins într‑o dilemă. „Scriu ficțiune climatică și cărți de non‑ficțiune despre sustenabilitate, iar dacă un model de AI se va antrena pe ele și apoi va răspândi ideile mai departe, poate că asta e un lucru bun?”

Când vine vorba de scrisul la comandă, este direct. „AI este deja foarte bună la asta”, admite el. „Cred că voi fi înlocuit.”

Ca profesor de scriere creativă, a văzut cum instrumentele de inteligență artificială pătrund și în lucrările studenților.

Unele teme ajung la el „și este clar că au bucăți scrise de AI”, spune, adesea pentru că studenții „au făcut cercetare și au dat copy‑paste în loc să reformuleze cu propriile cuvinte”.

Acest lucru, avertizează el, este îngrijorător pentru viitor. „Cred că oamenii vor pierde abilitățile implicate în crearea unei narațiuni… și pur și simplu în bucuria de a se exprima.”

Privind la acești trei artiști și scriitori, imaginea de ansamblu este departe de a fi uniformă.

Unii se tem pentru viitorul industriilor lor creative, alții văd doar o nouă etapă într‑o istorie lungă a schimbărilor tehnologice.

Dar toți împărtășesc convingerea că adevărata creativitate vine de la oameni – din experiența trăită, din comunitate și din valoarea abilităților umane.

Într‑un peisaj remodelat de algoritmi, această conexiune umană ar putea fi elementul care rezistă în timp.