Apa îmbuteliată vs. apa de la robinet. Care dintre ele are impact mai mare asupra sănătății și a mediului
1932
Unsplash Apa îmbuteliată sau cea de la robinet? Aceasta-i întrebarea! Lasându-l de-o parte pe Hamlet și eterna lui problemă existențială, să spunem că, în pofida avantajului consistent pe care l-a dobândit în ultimii zeci de ani în bătălia pentru supremație cu „surata” de la robinet, apa îmbuteliată începe să piardă tot mai mult teren, părerile cercetătorilor îndreptându-se din ce în ce mai mult spre ideea că apa de la robinet este o opțiune mai bună decât cea îmbuteliată.
Dacă până nu demult, cercetătorii considerau consumul de apă îmbuteliată ca având un impact mult mai mare asupra mediului, în sensul protejării lui, comparativ cu „clasica” apă de la robinet, lucrurile nu mai stau nici pe departe așa.
Potrivit unui studiu, întocmit recent de ISGlobal (Institutul Barcelona pentru Sănătate Globală), citat de Science Alert, din cei 1,35 milioane de oameni câte trăiesc în Barcelona, aproximativ 58% preferă apa îmbuteliată.
Dacă și restul de 42% ar face acest lucru, spun cercetătorii, datele rezultate din îmbutelierea apei se schimbă simțitor, fiind necesară o suplimentare a costurilor de producție de nu mai puțin de 83,9 milioane de dolari americani anual.
În plus, extragerea și procesarea materiilor prime necesare producerii apei îmbuteliate ar cauza și ea pierderea a peste 1,43 specii de animale în medie pe an.
Apa îmbuteliată, impact mai mare asupra mediului
În atare situație, conchid cercetătorii, impactul asupra ecosistemelor ar fi de 1.400 de ori mai mare, iar costurile, atunci când vorbim de resurse, ar fi și ele de 3.500 de ori mai mari decât în cazul în care toată populația citadelei spaniole ar prefera consumul apei de la robinet.
„Impactul mai mare asupra mediului al apei îmbuteliate a fost atribuit aportului ridicat de materiale (adică ambalajelor) și energiei necesare pentru producerea apei îmbuteliate în comparație cu apa de la robinet”, se consemnează în studiul dat publicității de cei de la ISGlobal.
Diferențe insesizabile în privința impactului asupra sănătății
Rezultatele studiului, din această perspectivă, au fost surprinzătoare: nici o diferență între cele două „licori”, în condițiile în care, în ultimii ani, apa de la robinet este supusă unor reglementări mult mai stricte din partea guvernelor ca măsură imediată pentru evitarea unor îmbolnăviri severe.
Apa de la robinet, campioană și la „speranța de viață”
„Riscul în ceea ce privește sănătatea este unul foarte mic. Dacă barcelonezii, spre exemplu, ar consuma cu preponderență apa de la robinet, în detrimentul celei îmbuteliate, speranța de viață ar scădea cu două ore pe persoană, în medie, sau cu aproximativ 309 de ani de viață pierduți. Cu apa filtrată, riscul ar scădea mai mult, până la 36 de ani”, se afirmă în raportul cercetătorilor.
„Rezultatele noastre arată că, având în vedere atât efectele asupra mediului, cât și asupra sănătății, apa de la robinet este o opțiune mai bună decât apa îmbuteliată, deoarece apa îmbuteliată generează o gamă mai largă de impacturi”, a fost concluzia studiului, emisă de epidemiologul de mediu Cathryn Tonne, de asemenea angajat al ISGlobal.
Sursa: descopera.ro
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
11:59
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















