Anunțul ULUITOR al Rusiei despre Tezaurul românesc
1670
România a trimis în Rusia, între decembrie 1916 - iulie 1917, tezaurul Băncii Naţionale, bijuterii ale Reginei Maria şi alte obiecte de valoare.
Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valeri Kuzmin, spune că tema tezaurului se păstrează pe agenda Comisiei speciale şi subliniază că arhivele şi patrimoniul cultural, care au fost mutate în Rusia, au fost restituite.
„Pe agenda noastră tema tezaurului se păstrează, tocmai pe agenda acelei Comisii publice care include istorici, alţi reprezentanţi ai societăţii civile de mare autoritate pentru elaborarea unui mod comun de abordare a problemelor de acest fel. După cum ştiu eu, Comisia trebuie să se întrunească anul viitor. În prezent eu nu am mai multe detalii pe acest subiect. Ca un doctor în ştiinţe istorice care nu s-a specializat în istorie europeană, pot să vă spun că tezaurul românesc a fost transferat în Imperiul Rus. Imperiul Rus şi-a încetat existenţa în februarie 1917. A apărut Republica Democrată Rusă. Iar în octombrie 1917 a dispărut şi acea Republică. După ce a apărut întâi Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă, apoi URSS şi aşa mai departe'', a declarat ambasadorul rus în cadrul unui interviu la TVR.
În continuare, acesta a afirmat că „dacă vorbim în mod obiectiv, trebuie să ţinem minte că arhivele şi patrimoniul cultural care au fost mutate în Rusia, au fost restituite. În 1935 - documentele, pe la mijlocul anilor 50 - valori artistice care puteau fi identificate. În Rusia, nu degeaba am menţionat revoluţia, după acea lovitură de stat sau cum o numeau în Uniunea Sovietică Revoluţia Socialistă din Octombrie de la Sankt Peterburg, a început Războiul Civil, care de câteva ori a trecut prin toată ţara noastră, din Estul Îndepărtat până la Marea Baltică. A dispărut şi tezaurul guvernului ţarist şi multe alte lucruri, de soarta cărora istoricii ar studia cu mare plăcere. Dar nu este un lucru uşor".
Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valeri Kuzmin / Foto: Rador
„De aceea a fost creată acea Comisie a istoricilor ca să lucreze cu arhive, ca să caute o soluţie a acestei probleme. În ceea ce ne priveşte pe noi, politicieni practici, diplomaţi, eu cred că astfel de probleme care datează acum aproape o sută de ani nu trebuie să împiedice dezvoltarea relaţiilor noastre", a declarat ambasadorul în această chestiune.
În decembrie 1916, în timpul Primului Război Modial, când România s-a aflat sub ameninţarea ocupaţiei de către forţele Triplei Alianţe, autorităţile de la Bucureşti au decis să scoată valorile de bază ale ţării în Rusia ţaristă, pe atunci aliat al Românie. A fost vorba despre tezaurul Băncii Naţionale, bijuterii ale Reginei Maria şi alte obiecte de valoare. Aceasta a fost parţial restituit, în trei tranşe separate, în anii 1935, 1956 şi 2008. Dar cea mai mare parte din tezaur a rămas nerestituit, fapt pentru care el rămâne un subiect sensibil în relaţiile diplomatice dintre România şi Rusia. Un compromis a fost atins prin încheierea unui acord politic între cele două ţări în anul 2003, când o serie de probleme controversate, inclusiv aprecierea participării României la al Doilea Război Mondial, nu au fost incluse în textul principal al documentului, ci au fost identificate într-o declaraţie comună separată a miniştrilor de externe, care nu a avut forţă juridică. Următoarea întâlnire a comisiei mixte ruso-române va avea loc la Moscova, în 2017.
03.05.2026
09:28
434
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Limba și literatura română
03.05.2026
09:19
501
Maia Sandu, noi DETALII despre repatrierea celor doi ofițeri SIS și cedarea trădătorului Alexandru Balan. Șefa statului acuză „lipsa de curaj” a justiției în dosarele de trădare de PATRIE
03.05.2026
08:06
389
Horoscopul zilei 03.05.2026
02.05.2026
20:20
578
Vreme mai caldă și mai senină duminică, 03.05.2026, în Republica Moldova
02.05.2026
17:44
665
21 de startupuri europene de AI care pot schimba jocul, dincolo de Lovable și Mistral
02.05.2026
17:29
665
Moldova și Japonia își consolidează parteneriatul digital printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
02.05.2026
16:29
647
Cod galben de îngheț, valabil în nopțile de 3–4 mai 2026
02.05.2026
15:30
774
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministrul japonez Hayashi despre cooperare bilaterală, securitate și transformare digitală
02.05.2026
10:23
704
Uber își transformă șoferii într-o uriașă rețea de senzori pentru industria mașinilor autonome
02.05.2026
09:44
783
Maia Sandu, la summitul CPE de la Erevan: discuții cheie despre aderarea la UE și securitatea Republicii Moldova
02.05.2026
08:47
740
Horoscopul zilei 02.05.2026
03.05.2026
09:28
416
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Limba și literatura română
03.05.2026
09:19
481
Maia Sandu, noi DETALII despre repatrierea celor doi ofițeri SIS și cedarea trădătorului Alexandru Balan. Șefa statului acuză „lipsa de curaj” a justiției în dosarele de trădare de PATRIE
03.05.2026
08:06
378
Horoscopul zilei 03.05.2026
02.05.2026
20:20
569
Vreme mai caldă și mai senină duminică, 03.05.2026, în Republica Moldova
02.05.2026
17:44
654
21 de startupuri europene de AI care pot schimba jocul, dincolo de Lovable și Mistral
02.05.2026
17:29
655
Moldova și Japonia își consolidează parteneriatul digital printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
02.05.2026
16:29
638
Cod galben de îngheț, valabil în nopțile de 3–4 mai 2026
02.05.2026
15:30
764
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministrul japonez Hayashi despre cooperare bilaterală, securitate și transformare digitală
02.05.2026
10:23
695
Uber își transformă șoferii într-o uriașă rețea de senzori pentru industria mașinilor autonome
02.05.2026
09:44
773
Maia Sandu, la summitul CPE de la Erevan: discuții cheie despre aderarea la UE și securitatea Republicii Moldova
02.05.2026
08:47
732
Horoscopul zilei 02.05.2026
02.05.2026
02:37
890
Meta își întărește planurile pentru roboți umanoizi: achiziționează startupul ARI pentru a accelera dezvoltarea AI în lumea fizică
02.05.2026
01:41
869
Meta își accelerează planurile pentru roboți umanoizi: cumpără startup-ul Assured Robot Intelligence pentru a-și întări proiectele de inteligență artificială
01.05.2026
20:53
846
Vreme stabilă în Republica Moldova, sâmbătă, 02.05.2026
01.05.2026
19:44
903
Pentagonul se aliază cu Nvidia, Microsoft și AWS pentru a implementa inteligența artificială pe rețele militare ultrasecurizate
01.05.2026
09:44
1122
Olimpiada Republicană la Limba și literatura română reunește la Chișinău circa 190 de elevi din toată țara
01.05.2026
08:42
917
Horoscopul zilei 01.05.2026
01.05.2026
04:13
1155
Apple marchează vânzări record la final de mandat Tim Cook, dar se pregătește de criza cipurilor de memorie
01.05.2026
04:10
1132
Anthropic pregătește o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, care ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde în două săptămâni
01.05.2026
02:45
1174
Anthropic, pe cale să depășească OpenAI: noua rundă de finanțare ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde de dolari în două săptămâni
01.05.2026
01:29
1052
Apple, luată prin surprindere de cererea pentru Mac-uri folosite la inteligență artificială
01.05.2026
00:33
1065
Nvidia pariază pe startupul juridic Legora, evaluat la 5,6 miliarde de dolari, în războiul global cu rivalul Harvey
30.04.2026
23:40
1184
Hackeri profită de o gravă vulnerabilitate cPanel și WHM care expune zeci de milioane de site‑uri la preluarea controlului serverelor
30.04.2026
22:21
1046
OpenAI lansează Advanced Account Security pentru ChatGPT, cu chei fizice YubiKey împotriva atacurilor de tip phishing
30.04.2026
21:54
1045
Google aduce asistentul AI Gemini pe milioane de mașini cu Google integrat, inclusiv modele mai vechi prin actualizări de software
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Limba și literatura română
Horoscopul zilei 03.05.2026
Vreme mai caldă și mai senină duminică, 03.05.2026, în Republica Moldova
21 de startupuri europene de AI care pot schimba jocul, dincolo de Lovable și Mistral
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.28
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














