Anunțul care ÎNGRIJOREAZĂ întreaga lume după 10 zile de la ÎNVESTIREA lui Trump: „Reprezintă un pericol”
3382
În timpul campaniei, Hillary Clinton susţinea că Donald Trump este ,,nepotrivit din punct de vedere temperamental'' pentru a fi preşedinte. În ultimele luni oameni din întreaga lume au ajuns la aceiaşi concluzie.
Desigur, în timpul campaniei, Hillary era oponentul politic al lui Trump, însă unii psihologii au început să analizeze starea sa mintală, notează Independent.
Până acum era ilegal ca psihologii să evalueze oamenii publici şi să discute cu jurnaliştii despre descoperirile lor. Însă regula s-a schimbat, iar experţii în psihologie vorbesc despre starea lui Trump. Recent John D. Gartner a afirmat ,,este bolnav mintal, iar starea lui reprezintă un pericol pentru popor: este incapabil să fie preşedinte''.
Cercetătorul consideră că Trump prezintă semne ale ,,narcisismului malign'' care este caracterizat prin narcisism, tulburarea de personalitate antisocială, agresivitate şi sadism. Narcisismul este unul dintre cele mai comune diagnostice pe care Trump l-a primit din partea psihologilor ,,Narcisismul îi afectează abilitatea de a vedea realitatea,'' declară psihologul Julie Futrell.
,,Trei milioane de femei mărşăluind? Şi nu simte nimic,'' adaugă ea, cu referire la protestul la care au participat multe femei, la o zi după învestirea lui Trump în funcţia de preşedinte al SUA.
În decembrie, trei profesori în psihiatrie îi scriau lui Barack Obama şi îşi exprimau îngrijorările în privinţa stabilităţii mintale a lui Trump. ,,A prezentat simptome ale instabilităţii mintale, inclusiv grandomanie, impulsivitate, hipersensibilitate la critici şi o incapacitate de a deosebi fantasticul de realitate,'' îi scriau preşedintelui profesorii din cadrul Şcolii Medicale Harvard şi din cadrul Universităţii din California, ei au cerut ,,o evualuare neuropsihiatrică şi medicală completă'' a preşedintelui ales.
Imediat după alegerea lui Trump ca preşedinte a fost creat un grup denumit ,,Cetăţenii terapeuţi împotriva trumpismului'' la care au aderat sute de psihologi. Aceştia au publicat un manifest de avertizare privind psihoza lui Trump, invocând următoarele caracteristici ,,Interzicerea grupurilor de oameni care sunt văzuţi ca o ameninţare, inclusiv imigranţii şi minorităţile religioase, invocarea unui cult al omului puternic care recurge la frică şi furie, reinventarea istoriei''.
Asociaţia Psihiatrilor Americani a realizat o listă cu nouă trăsături ale narcisiştilor, orice persoană care întruneşte cel puţin cinci trăsături suferă de Tulburarea de personalitate narcisistă.
1. Are un simţ puternic al suficienţei ( îşi exagerează realizările şi talentele, se aşteaptă să fie recunoscut ca superior fără a se baza pe realizările sale)
2. Este preocupat de fantezia succesului absolut, al puterii, al frumuseţii şi al iubirii ideale.
3. Crede că el sau ea este ,,special'' unic şi poate fi înţeles sau asociat doar cu alte persoane cu un nivel înalt.
4. Necesită admiraţie excesivă.
5. Are un simţ al dreptului, aşteptări nerezonabile ale unor tratamente favorabile sau ale unor conformităţi automatice privind aşteptările sale.
6. Exploatează persoanele din jur, profită de aceştia pentru a-şi îndeplinii propriile scopuri.
7. Le lipseşte empatia, nu poate să se identifice cu trăirile şi nevoile celor din jur.
8. Prezintă aroganţă, o atitudine dispreţuitoare.
9. Deseori este invidios pe cei din jur sau crede că cei din jur sunt invidioşi pe el.
Atât prin intermediul interviurilor cât şi prin postările de pe Tweeter, Trump crede doar lucrurile care îl laudă, orice altă ştire este falsă conform preşedintelui. Acesta se înconjoară cu oamenicare îl admiră şi îl stimează şi prezintă un comportament agresiv faţă de jurnaliştii care sugerează lucruri negative la adresa lui. ,,Trump este tipul de persoană care se protejează construindu-şi un zid al egoului şi distrugându-i pe cei din jur,'' declară un psiholog anonim.
15.12.2025
20:29
344
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
431
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
412
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
450
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
413
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
431
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
393
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
449
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
433
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
592
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
20:29
314
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
376
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
385
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
416
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
388
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
408
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
375
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
431
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
411
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
570
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
423
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
619
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1335
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
501
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
538
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
15.12.2025
10:44
531
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
15.12.2025
09:44
710
Avertismentul MI6: Rusia, principala amenințare revizionistă și expansionistă pentru Marea Britanie
15.12.2025
09:18
779
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
15.12.2025
08:30
620
Vinul Moldovei strălucește pe scena internațională la Vernisajul Vinului 2025
15.12.2025
08:04
607
Horoscopul zilei 15.12.2025
15.12.2025
00:49
784
Zelenski dispus să renunțe la aderarea Ucrainei la NATO în schimbul garanțiilor de securitate occidentale după discuțiile maraton de la Berlin cu emisarii SUA
14.12.2025
23:42
698
Premiul Nobel, scut pentru Ales Bialiațki în infernul detenției din Belarus
14.12.2025
19:01
922
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
14.12.2025
18:53
987
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului acuză pe Zelenski că a renunțat la promisiunile de pace pentru a promova conflictul armat
700
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
1 MDL
1 EUR
19.86
1 USD
16.93
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














