Anunțul așteptat de toți PĂRINȚII. Cum va începe anul ȘCOLAR, după ce R. Moldova a fost lovită de un nou VAL al pandemiei COVID-19. Premierul Gavrilița: „Vrem ca aceste REGULI să fie clare din timp, până la 1 septembrie”
2696
Premierul Natalia Gavrilița recunoaște că R. Moldova este lovită de un nou val al pandemiei COVID-19, dar spune că, la ora actuală, nu poate fi vorba despre instituirea „lockdown”-ului, pentru că situația se deosebește foarte mult de cea de la finele anului trecut, când în R. Moldova nu era vaccin anti-COVID-19.
„Suntem la începutul unui nou val de infectări. E un val care a afectat mai multe țări din regiune. De aceea, săptămâna trecută, în cadrul ședinței Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică (CNESP), au fost luate mai multe decizii importante pentru evitarea creării de situații în care pot avea loc infectări de tip claster. E vorba de reguli mai clare, care să prevină îmbulzeala la frontieră și în transport. Știu că deciziile CNESP pot fi complicate și noi vom face tot posibilul să le explicăm publicului”, a declarat astăzi premierul, după ședința Guvernului.
Prim-ministra și-a exprimat îngrijorarea vizavi de creșterea numărului de cazuri noi, dar a adăugat că situația poate fi ținută sub control atât timp cât va crește numărul persoanelor vaccinate.
„Circa 98% din cazurile grave sunt în rândul persoanelor nevaccinate. Dar e îmbucurător faptul că în ultimele zile avem o creștere a numărului de persoane vaccinate. Săptămâna aceasta vom mai avea o ședință a CNESP, pentru a clarifica regulile de începere a anului școlar. Toți părinții așteaptă să vadă care vor fi condițiile la 1 septembrie. Vrem ca aceste reguli să fie clare din timp”, a precizat Gavrilița.
De asemenea, sursa citată a subliniat că sistemul medical este pregătit pentru a face față noului val de infectări.
„Ne-am asigurat că sistemul medical e pregătit, că există paturi suficiente, capacități pentru a face față noului val. Suntem conștienți că trebuie să balansăm interesele ce țin de sănătatea oamenilor și interesele economice. Orice restricție va fi discutată și stabilită ferm, dacă nu vor fi alte modalități de a gestiona valul de îmbolnăviri.
Cert este că, deocamdată, nu luăm în calcul instituirea unui nou lockdown. Îi îndemnăm pe cetățeni să se vaccineze, pentru ca să nu avem un val de îmbolnăviri ca la începutul anului 2021. Dacă organizăm evenimente, atunci acestea să fie în spațiu deschis și să respectăm cu toții regulile epidemiologice. Dacă anterior nu aveam cum să ne apărăm de un nou val, acum avem mai multe tipuri de vaccinuri disponibile. Sperăm că nu ajungem în situația în care să impunem restricții mai dure”, a conchis Natalia Gavrilița.
12.07.2022
13:46
03.02.2022
09:32
25.01.2022
20:08
18.01.2022
20:01
12.11.2021
14:01
03.11.2021
18:52
26.10.2021
22:12
22.10.2021
22:07
21.10.2021
21:39
19.10.2021
20:22
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















