Stiri

Anul 2024, asemănător cu 1940: „Suntem între două lumi: un agresor feroce și un stat ce-și apără libertatea și statalitatea, democrație versus barbarie, viață versus moarte. Ieșiți la vot! Este momentul să nu lăsăm pe alții să ne decidă soarta”

Actualitate 31.10.2024 10:30 Vizualizări2098
Anul 2024, asemănător cu 1940: „Suntem între două lumi: un agresor feroce și un stat ce-și apără libertatea și statalitatea, democrație versus barbarie, viață versus moarte. Ieșiți la vot! Este momentul să nu lăsăm pe alții să ne decidă soarta”

Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), Igor Șarov, îndeamnă cetățenii să iasă la vot ca să-și asume responsabilitatea pentru viitor și să nu lase pe alții să ne decidă soarta.

Într-un „apel sincer”, adresat alegătorilor, în mod special intelectualilor, doctorul în istorie susține că anul 2024 este asemănător, în multe privințe, anului 1940, când Basarabia era ocupată de regimul sovietic.

„Stimați prieteni, trăim într-un asemănător – în multe privințe – an 1940. Suntem între două lumi, două mentalități, două realități diametral opuse: un agresor feroce, încremenit în timp, care-și revendică statutul de mare putere imperială, un stat care-și apără libertatea și statalitatea, o lume divizată în două, democrație versus barbarie, viață versus moarte. Ce facem, noi, intelectualii, în această situație, cum reacționăm? De fapt, întrebarea este: Cum am ajuns să alunecăm în acest dezastru? Ca națiune, suntem amenințați, ca stat – la fel, ca civilizație - așijderea. De ce am ajuns aici? De ce am admis să se întâmple aceste lucruri?”, a întrebat rectorul USM.

CITIȚI și Uniunea Scriitorilor din R. Moldova: „Rusia dorește la Chișinău un regim obedient, care să anuleze libertatea. Vă chemăm să votăm în turul II candidatul european autentic, care a adus R. Moldova mai aproape de idealul național și european”

Potrivit lui Igor Șarov, intelectualii au partea lor de vină pentru lipsa unui corp civic puternic și o voce de care să se țină cont.

„Am preferat de multe ori să ne izolăm în sfera preocupărilor noastre profesionale. Și, în consecință, am acceptat să fim marginalizați. Nicio societate nu se poate lipsi de intelectuali, iar aceștia, odată afirmați pe plan profesional, etic și moral, trebuie să devină o voce în toate domeniile care țin de bunul mers al unei societăți: economie, sănătate, învățământ, finanțe, apărare etc. O voce care să-și asume critica, dar și soluțiile și care să fie auzită. O voce care să nu se transforme în bunul unui sau altui partid sau, mai rău, să facă jocurile politice, ci o voce căreia să i se ofere posibilitatea de a spune lucrurilor pe nume, chiar și atunci când acestea sunt mai puțin măgulitoare. Acest lucru nu se va întâmpla decât cu condiția unui corp cetățenesc puternic, pe care noi, intelectualii, trebuie să-l creștem și educăm în spiritul drepturilor democratice și a obligațiilor ce decurg de aici. Acesta ar trebui sa fie dezideratul zilei de astăzi, dacă dorim s-o avem pe cea de mâine. Viitorul statului depinde de reformarea clasei politice, iar reformarea acesteia depinde de implicarea noastră directă.

Astăzi fac un apel sincer: ieșiți la vot! Este momentul să ne asumăm responsabilitatea pentru viitorul nostru și să nu lăsăm pe alții să ne decidă soarta. Avem o opțiune, avem o voce și trebuie să o facem auzită. Votul vostru contează!”, este mesajul doctorului în istorie, Igor Șarov.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 17.27 1 RON 3.83 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri