ANIVERSARE // Maia Sandu, la 30 de ani de la adoptarea Constituției R. Moldova: „Acum trei decenii, moldovenii au decis să construiască împreună un stat în care oamenii trăiesc liber, în care drepturile tuturor cetățenilor sunt respectate”
1646
Drepturile și obligațiile cetățeanului Republicii Moldova, stipulate în Constituție, „ne amintesc despre faptul că facem parte dintr-o comunitate în care binele fiecăruia depinde de binele comun”, declară președinta Maia Sandu în ziua în care se împlinesc 30 de ani de la adoptarea Legii Supreme.
Potrivit președintei, în pofida provocărilor din ultimii ani, autoritățile continuă să construiască în Republica Moldova „un stat pentru oameni”.
„Astăzi se împlinesc 30 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova, care a pus bazele funcționării statului nostru și ale conviețuirii între cetățeni. Acum trei decenii, moldovenii au decis să construiască împreună o țară în care oamenii trăiesc liber, un stat în care drepturile tuturor cetățenilor sunt respectate, iar ei își pot asigura bunăstarea și realiza năzuințele prin muncă onestă. În pofida provocărilor din ultimii ani, continuăm să construim în Republica Moldova un stat pentru oameni.
Drepturile și obligațiile cetățeanului Republicii Moldova ne amintesc despre faptul că facem parte dintr-o comunitate în care binele fiecăruia depinde de binele comun. Acestea ne învață că e important să ne respectăm reciproc dacă vrem să trăim în pace și bună înțelegere. Să cunoaștem și să respectăm Constituția, apreciind oportunitatea de a fi liberi și egali în fața legii. E contractul nostru social - e strângerea de mână care ne inspiră să construim un viitor comun mai bun pentru următoarele generații de moldoveni”, a scris Maia Sandu pe Facebook, de Ziua Constituției, marcată anual pe 29 iulie.
Menționăm că Legea Supremă a fost adoptată de Parlament la 29 iulie 1994 şi a intrat în vigoare la 27 august 1994.
Astăzi, Parlamentul va desfășura o ședință solemnă cu ocazia aniversării a 30-a de la adoptarea Constituției R. Moldova, iar în după-amiaza zilei de astăzi va găzdui Conferința practico-științifică „Constituția Republicii Moldova la 30 de ani și integrarea europeană”.
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















