ANIVERSARE // „30 de ani de la prima expoziție filatelică Chișinău – Sibiu”, vernisaj la un muzeu din R. Moldova de Ziua Națională a României
1159
Asociația Filateliștilor, Maximafiliștilor și Cartofiliștilor din Republica Moldova, în colaborare cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală și Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei”, inaugurează miercuri, 1 decembrie, expoziția filatelică aniversară „30 DE ANI DE LA PRIMA EXPOZIȚIE FILATELICĂ CHIȘINĂU – SIBIU”.
Expoziția, care va putea fi vizitată începând cu ora 14:00, își propune să familiarizeze vizitatorii cu rolul mărcilor poștale în popularizarea anumitor realizări, obținute în plan național și internațional.
Potrivit Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală (MNEIN), în anul 1990, colecționarii basarabeni au stabilit relații de colaborare cu colegii lor din România, în mod deosebit cu Asociația filateliștilor din județul Sibiu.
Ca urmare, pe 1 decembrie 1991, la Chișinău a fost organizată o adevărată sărbătoare: în incinta Muzeului Național de Istorie a Moldovei s-a deschis PRIMA EXPOZIȚIE FILATELICĂ CHIȘINĂU-SIBIU, iar la oficiul poștal Chișinău-277012 s-a aplicat o ștampilă specială, ce marca acest eveniment. Era un îndemn, un semn de încurajare, ce presupunea efectuarea următorilor pași în consolidarea relațiilor bilaterale.
Delegația sibiană a prezentat colecționarilor basarabeni exponate dintre cele mai reușite, care reflectau istoria, cultura și etnografia poporului român, apreciate anterior la diferite expoziții internaționale cu medalii de aur, argint și bronz. Vizita de răspuns a filateliștilor basarabeni a avut loc între 24-31 ianuarie 1993, când Asociația din Sibiu organizează Expoziția Filatelică „Unirea românilor – ideal și împlinire”, în cadrul căreia s-a desfășurat și SALONUL FILATELIC SIBIU - CHIȘINĂU.

„Fără îndoială, în acele condiții social-politice și economice complicate, în care se aflau ambele țări, atât filateliștii din Chișinău, cât și colegii lor din Sibiu au depus mari eforturi pentru a asigura inaugurarea acestor expoziții bilaterale. Dar nici unii, nici alții nu puteau intui la acel moment, că prin activitatea desfășurată, ei pun piatra de temelie unei colaborări care, în pofida dificultăților de diferit ordin cu care s-au confruntat de-a lungul timpului, va dura trei decenii, încununându-se cu mai multe expoziții filatelice bilaterale, care s-au desfășurat între timp atât la Chișinău, cât și în orașul de pe malurile Cibinului Filatelia, care este considerată o enciclopedie în microimagini și care în fond este un capitol al istoriei poștale, iar prin imensitatea de subiecte reflectate pe mărcile și întregurile poștale cuprinde cele mai diverse teme – de la evocarea unor evenimente istorice, descrierea țării cu multitudinea de elemente geografice, naturale și culturale, efigiile multor oameni de seamă, astfel contribuind la dezvoltarea culturii universale, a unit colecționarii de pe cele două maluri ale Prutului”, se arată în mesajul MNEIN.
Expoziția de la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală va putea fi vizitată până pe 15 decembrie curent.
14.09.2026
09:53
14.09.2026
09:51
14.09.2026
09:49
14.09.2026
09:42
14.09.2026
09:39
14.09.2026
09:17
14.09.2026
08:08
14.09.2026
07:09
14.09.2026
06:37
14.09.2026
01:52
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
14.09.2026
09:17
14.09.2026
08:08
14.09.2026
07:09
14.09.2026
06:37
14.09.2026
01:52
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
13.09.2026
23:48
13.09.2026
23:27
13.09.2026
22:54
13.09.2026
20:55
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
13.09.2026
19:22
13.09.2026
18:22
13.09.2026
17:54
13.09.2026
15:54
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu
















