Angela Merkel ACUZĂ: „Rusia este o sursă de dificultăţi pentru Republica Moldova”
2592
Politica dusă de Moscova antrenează dificultăţi pentru R. Moldova, Georgia şi Ucraina, ţări aflate în vecinătatea Uniunii Europene (UE), apreciază cancelarul german Angela Merkel într-un interviu pentru cotidianul conservator „Die Welt”, transmite mediafax.ro.
„Cu (Republica) Moldova, Georgia şi Ucraina avem trei ţări din vecinătatea noastră, la est, care au semnat în mod suveran un Acord de asociere cu Uniunea Europeană. Rusia cauzează dificultăţi acestor trei ţări", a subliniat Merkel pentru „Die Welt”, potrivit unor fragmente difuzate înainte de publicare.
„Vedem, în plus, că Rusia încearcă să menţină sub dependenţă economică şi politică anumite ţări din vestul Balcanilor", a adăugat cancelarul german.
Merkel a fost întrebată ce părere are despre criticile pe care i le-au adresat trei foşti cancelari germani, şi anume conservatorul Helmut Kohl şi social-democraţii Helmut Schmidt şi Gerhard Schröder, susţinători ai unei linii mai flexibile faţă de Moscova.
„Sunt convinsă că răspunsul european comun la acţiunile Rusiei este bun", a replicat ea. „Faptul că Rusia a încălcat Memorandumul de la Budapesta din 1994 privind integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei nu trebuie să rămână fără urmări", a adăugat cancelarul conservator.
Preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut joi un discurs virulent, în care a acuzat Occidentul că vrea să „frâneze" avântul Rusiei şi că ar căuta în continuare să o tragă în jos atunci când devine „prea puternică, independentă", pe fondul crizei din jurul Ucranei.
Ţările occidentale, care acuză Kremlinul că-i susţine militar pe separatiştii din estul Ucrainei, o acuzaţie respinsă de către Moscova, au impus mai multe serii de sancţiuni Rusiei, care-i pun economia la grea încercare. Moscova a reacţionat faţă de aceste sancţiuni prin măsuri de restricţionare a anumitor produse europene şi americane.
În cel mai recent exemplu, autorităţile veterinare ruseşti au anunţat miercuri, 3 decembrie, suspendarea începând de luni, 8 decembrie, a importurilor de fructe şi legume provenind din Albania, afirmând că ţara prezintă ca fiind ale sale produse europene interzise în Rusia.
30.11.2018
14:00
11113
VIDEO // Cancelarul Angela Merkel EXPLICĂ de ce state precum R. Moldova „NU SE POT DEZVOLTA normal”
16.10.2018
08:30
2290
Germania, ÎNFRÂNGERE pentru Merkel. Cancelarul cheamă guvernul la ordine
18.09.2018
08:02
2614
Scandalul care a dus la concedierea șefului serviciilor secrete din Germania. Angela Merkel a luat DECIZIA
23.07.2018
16:19
3195
Angela Merkel se implică în scandalul momentului din Germania
11.07.2018
18:15
1900
Întâlnire NEPROGRAMATĂ, înaintea summitului NATO: Angela Merkel, întrevedere privată cu Donald Trump, după criticile la adresa Germaniei
18.05.2018
17:20
2441
Întâlnire CRUCIALĂ Angela Merkel - Vladimir Putin într-un context internațional tensionat
20.04.2018
11:00
3317
PACTUL Merkel - Putin
27.03.2018
08:03
2368
Angela Merkel, transformată în Hitler pe prima pagină a unui cotidian
22.11.2017
10:01
2461
Sfârșitul lui Merkel? Criză politică fără precedent în Germania, cu implicații sumbre pentru UE
25.09.2017
10:00
2768
Maia Sandu și Iurie Leancă sunt pe aceeași lungime de undă în privința VICTORIEI Angelei Merkel la alegerile de ieri. Ce mesaje au transmis
12.09.2017
13:25
1824
Merkel și Putin, discuție la telefon despre Coreea de Nord: „Trebuie să...”
05.09.2017
16:20
1850
„Ridică un nou zid al Berlinului”. Atac frontal al Turciei la adresa UE
13.04.2026
20:36
0
Mâine, 14 aprilie 2026: timp frumos și mai cald în toată Republica Moldova
13.04.2026
12:24
684
Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
13.04.2026
10:56
546
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
568
Horoscopul zilei 13.04.2026
13.04.2026
00:10
1733
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1628
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
2017
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
846
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
845
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
864
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
1048
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
1092
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
1126
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
1531
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
1454
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
1447
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
1265
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
1407
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1632
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
1401
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
1177
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
1667
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
1213
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
1122
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1611
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
Mâine, 14 aprilie 2026: timp frumos și mai cald în toată Republica Moldova
Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
Horoscopul zilei 13.04.2026
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














