Angajați ai unui centru din Soroca, suspectați de trafic de persoane cu dizabilități, plasați în arest pentru 30 de zile
2869
Procuratura raionului Soroca a anunțat că au fost admise demersurile privind impunerea măsurilor preventive de arest în cazul a trei angajați ai unui centru de plasament temporar pentru persoane cu dizabilități, acuzați de trafic de ființe umane și influențarea victimelor pentru a depune declarații false.
Prin decizia judecătorului de instrucție din 20 martie 2025, două dintre aceste persoane au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile, iar o a treia a fost plasată în arest la domiciliu pentru aceeași perioadă. Ancheta a relevat că, în intervalul 2021 – februarie 2025, cei trei angajați, incluzând directorul instituției, au exploatat prin muncă beneficiarii centrului, care sunt persoane cu dizabilități accentuate.
Profitând de vulnerabilitatea victimelor, agravată de dizabilitatea intelectuală și lipsa unor opțiuni sociale, făptuitorii le-au recrutat, transportat și adăpostit la ferma complicilor, unde victimele au fost constrânse să muncească fără a fi plătite. Din cauza temerilor de represalii și a dependenței de sistemul de sprijin, victimele au fost nevoite să accepte situația.
Urmărirea penală continuă, având ca obiectiv colectarea probelor necesare pentru evaluarea clară a faptelor imputate suspecților și a avantajelor materiale dobândite din exploatarea victimelor. În cazul infracțiunilor agravante de trafic de ființe umane, Codul penal prevede o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare, iar pentru infracțiunile contra justiției – până la 3 ani de detenție.
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:50
04.11.2026
16:48
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:28
04.11.2026
16:23
04.11.2026
16:12
04.11.2026
16:09
04.11.2026
15:33
04.11.2026
15:27
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM















