Angajați ai unei televiziuni din R. Moldova, reținuți ilegal și ulterior eliberați de separatiștii transnistreni: Președintele Parlamentului cere identificarea tuturor „indivizilor” care au îngrădit dreptul jurnaliștilor să-și facă meseria
2103
Un tehnician și un cameraman de la canalul regional de televiziune „Studio-L” din Căușeni au fost reținuți în dimineața zilei de vineri, 15 noiembrie, în momentul în care s-au prezentat la așa-numitul post de control de la Gâsca, raionul Căușeni, al separatiștilor transnistreni.
Biroul Politici de Reintegrare (BPR) anunță că Octavian Lupăcescu și Ion Moroz au fost eliberați la amiază, după demersul făcut de autoritățile constituționale.
„S-a intervenit operativ pe linia de activitate a Biroul Politici de Reintegrare, delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control și a Inspectoratului de Poliție Tighina. În rezultatelor măsurilor prompt întreprinse, s-a reușit eliberarea tehnicianului Octavian Lupăcescu și a cameramanului Ion Moroz. Cu regret, Tiraspolul continuă practicile abuzive de persecutare neîntemeiată și ilegală a jurnaliștilor și a formatorilor de opinie publică, aflați în exercițiul de informare a societății despre realitățile de pe teren”, se arată într-un comunicat al BPR.
Potrivit aceleiași surse, problema restricționării și persecutării activităților jurnalistice în perimetrul temporar necontrolat de autoritățile constituționale va figura pe agenda discuțiilor de la următoarea întrevedere a reprezentanților politici în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a solicitat, la finalul ședinței în plen de astăzi a deputaților, autorităților responsabile „să identifice toți indivizii care au îngrădit dreptul jurnaliștilor de a-și exercita meseria” și a insistat ca informația să fie făcută publică.
Potrivit oficialului de la Chișinău, acest caz reprezintă încă un exemplu de încălcare a liberei circulații a cetățenilor de către regimul neconstituțional de la Tiraspol.
Menționăm că echipa de la „Studio L Căușeni” avea planificată realizarea unei emisiuni în satul Fârlădeni din raionul Căușeni. Urmând indicațiile navigatorului, aceștia au ales ruta prin localitatea Gâsca.
„În jurul orei 10:20, la trecerea prin postul de control din Gâsca, automobilul lor, un Mitsubishi Outlander plin cu echipament tehnic de specialitate, a fost oprit de indivizi care s-au prezentat ca reprezentanți ai KGB-ului local neconstituțional. Fără a li se oferi explicații clare, le-au fost verificate documentele, după care li s-a comunicat că vor fi escortați la Tighina pentru a li se aplica o amendă de 200 de ruble. Un ofițer rus s-a urcat în mașina lor, preluând practic controlul asupra deplasării lor”, a povestit Renata Lupăcescu, redactor-șef al „Studio L Căușeni” Asociației „Promo-LEX”.
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
16.10.2026
17:34
16.10.2026
17:28
16.10.2026
17:19
16.10.2026
16:48
16.10.2026
16:35
16.10.2026
16:27
16.10.2026
16:06
16.10.2026
15:58
16.10.2026
15:17
16.10.2026
14:31
16.10.2026
14:18
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















