PERCHEZIȚII // Angajați ai AIPA, suspectați de depășirea atribuțiilor de serviciu la acordarea subvențiilor de la stat pentru agricultori
2020
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) confirmă faptul că ofiţerii Centrului Național Anticorupție şi procurorii au descins astăzi cu percheziții la domiciliile şi în birourile de serviciu ale unor angajaţi ai instituției, aceştia fiind suspectați de depășirea atribuțiilor de serviciu.
„Conducerea AIPA se disociază de angajații care admit manifestări coruptibile în activitatea lor și reiterează angajamentul de a continua activitatea în spiritul legalității, transparenței, corectitudinii și responsabilității, inclusiv declară toleranța zero la actele de corupție. Totodată, îndemnăm persoanele fizice și juridice să sesizeze conducerea AIPA, apelând la linia fierbinte 022 21 33 33, privitor la orice abatere admisă în procesul examinării cererilor și a petițiilor de către angajații AIPA, pentru a fi investigate în limitele prevederilor legale”, se arată într-un comunicat al AIPA.
Instituția mai anunță că va acorda tot suportul și va colabora activ cu organul de urmărire penală în partea ce ține de investigarea angajaților bănuiți de corupție.
Menționăm că perchezițiile oamenilor legii au loc la angajați ai AIPA, autorități publice locale și la agenți economici de pe tot teritoriul R. Moldova, investigațiile vizând acordarea ilegală de subvenții în agricultură.
Vom reveni cu detalii după ce conducerea Procuraturii Anticorupție și Centrului Naţional Anticorupţie va susține, în după-amiaza zilei de astăzi, un briefing pentru presă privind rezultatele perchezițiilor în dosarele care vizează persoane publice din cadrul AIPA.
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















