Stiri
Anestezia şi creierul uman. Cum te AFECTEAZĂ această procedură medicală chiar dacă ai făcut-o acum câţiva ani
Știri
20.11.2015
13:40
1777
1777
Creierul uman poate suferi, sub anestezie generală, modificări în activitatea, structura şi funcţia cognitivă. Dacă ai avut vreodată o intervenţie chirugicală cu anestezie generală, poate îţi aminteşti cum medicul te-a pus să numeri de la 100 înapoi. Câteva ore mai târziu îţi revii din „coma reversibilă", nefiind conştient de ceea ce ţi s-a întâmplat în timpul intervenţiei chirurgicale. Dar ce s-a întâmplat când corpul, în special, creierul a trecut prin această procedură, şi de ce nu simţim durerea sau nu putem să ne amintim ceva?
Doza de anestezic
În Statele Unite ale Americii, 40 de milioane de anestezice sunt administrate pacienţilor anual, dar sunt multe neclarităţi în această intervenţie şi în efectele ei. Anestezia, ca procedură, este considerată reuşită atunci când pacientul trece toate aceste etape: amnezia, analgezia, relaxarea musculară şi pierderea cunoştinţei. O doză prea mare sau prea mică poate cauza trezirea pacientului în timpul operaţiei, ce poate provoca unora declinul cognitiv postoperator.
Doza recomandată de anestezie generală este de 1 concentraţie alveolară minimă (MAC).
50% dintre pacienţii ce inhalează 1MAC de anestezie nu se mişcă ca răspuns la stimulii de durere. Studiile au demonstrat că este nevoie de concentraţii mai mici de anestezic decât 1MAC pentru a induce starea de inconştienţă decât pentru a preveni mişcarea ca răspuns la o intervenţie chirurgicală.
Dozarea depinde de doi factori extrem de importanţi: starea de sănătate a pacientului şi anestezicele sau sedativele pe care acesta le-a utilizat. Anesteziştii folosesc o combinaţie de medicamente, inclusiv xenon gaz, sevofluran, propofol şi midazolam pentru a seda.
Creierul şi anesteziul Sevoflurane
Sevoflurane este adesea folosit pentru a induce sau a menţine starea de inconştienţă a pacientului supus unei intervenţii chirurgicale şi o doză mai mică de 1 MAC de agent anestezic inhalat e suficientă pentru a afecta regiunile creierului responsabile de memorie. Aceste regiuni includ cortexul vizual primar si cortexul de asociere, ce înseamnă informaţiile adunate în reprezentări complexe.
Un studiu publicat în 2007 în revista „Anesthesia and Analgesia'' a descoperit că 0,25 MAC de sevoflurane ar putea creşte nivelul fluxului sanguin cerebral (CFB) în lobul occipital al creierului, centrul de procesare vizuală. Această creştere a CBF influenţează modul în care celulele creierului încearcă să supravieţuiască, precum şi modul în care acestea îndeplinesc sarcinile desemnate, cum ar fi gândirea. Folosirea acestei doze duce la încetinirea acestor procese.
Un alt studiu, din 2008, a demonstrat că o doză de 0,5 MAC de sevoflurane aduce mai mult sânge oxigenat la creier, care ar avea drept rezultat pierderi de memorie. Prea mult oxigen poate produce şi leziuni tisulare neuronale.
Creierul şi anestezicile Propofol şi Ketamina
Cercetatorii cred că propofolul influenţează receptorii GABA, care sunt implicaţi în controlul somnului şi vigilenţei. Un studiu din 2011, publicat în European Journal of Anesthesiology, a constatat că simţul conştiinţei este produsul legăturilor între mai multe părţi ale creierului. Un creier anesteziat a fost, în primul rând, afectat la nivelul creierului mijlociu sau a mezencefalului în care există o abundenţă de receptori GABA.
Ketamina, în doze mai mici, face creierul foarte activ, iar în doze mai mari va avea efectul opus. Ketamina este un anestezic disociativ, ceea ce înseamnă că nu face pacienţii complet inconştienţi. Mai degrabă, ea inhibă simţurile lor, hotărârile şi coordonarea de până la 24 de ore.
„Acest medicament blochează receporii NMDA, care sunt vitali pentru învăţare, memorie, locomoţie şi plasticitate neuronală” ,a declarat dr. Theodore Henderson, fondatorul Fundaţiei Neuro-Laser şi Neuro-Luminance în Denver.
Copiii şi Anestezia
Copiii sub vârstă de 4 ani care au suportat anestezie generală sunt predispuşi la dificultăţi de înţelegere a limbajului. Totodată, pot avea un IQ mai mic şi, cel mai probabil, vor prezenta o scădere a densităţii materiei cenuşii în regiunile din spatele creierului lor - în mod special în lobul occipital şi cerebel, care coordonează şi reglementează activitatea musculară.
Îmbătrânirea şi anestezia
Recuperarea postanestezie a pacienţilor mai în vârstă poate dura până la şase luni, potrivit unui studiu publicat în 2013. În mare parte, în această recuperare este nevoie de mult timp, deoarece pacienţii vârstnici sunt mult mai predispuşi la uşoare modificări mentale. 35% dintre aceştia pot suferi de demenţă.
Anestezia şi viitorul
Cercetatorii au descoperit o mulţime de informaţii cu privire la efectele anestezicelor asupra creierului graţie procedurii de Imagistică prin rezonanţa magnetică funcţională. Dar încă nu se ştie fiecare detaliu cu privire la modul în care funcţionează anestezicele. Aceasta compilaţie de studii sugerează că creierul uman suferă modificări într-o stare de anestezie, iar, pe de altă parte, dacă aceste medicamente nu vor fi folosite, pacienţii vor suferi alte daune.
Sursa: Medical Daily & descopera.ro
Stiri relevante
05.09.2024
11:59
18179
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
15.04.2024
19:28
24883
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
20.04.2023
07:30
36433
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
17.02.2023
14:32
32530
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
18.01.2023
19:59
14709
Friptură pe bază de AER. Nu este o glumă
16.12.2022
14:28
10893
Mai mult de 100 de puncte de informare au fost deschise în R. Moldova. Cetățenii sunt informați despre „prevederile programului anticriză al lui Ilan Șor”, dar și „programul investițional de 10 miliarde de euro”
22.11.2022
13:11
4361
Ilan Șor propunere rectificarea de urgență a Legii bugetului de stat pentru 2022: „Cel puțin 25 de miliarde de lei ar asigura o protecție socială minimă pe timp de iarnă”
10.10.2022
07:30
4307
Vladimir Putin a convocat de URGENȚĂ Consiliul de Securitate, la două zile după explozia de pe Podul Kerci din Crimeea
04.05.2022
19:59
9811
O femeie de 33 de ani a descoperit din întâmplare, în pozele de vacanță, că soțul o înșela cu bona copiilor
12.12.2021
09:47
12397
S-a găsit SOLUȚIA împotriva furtului de CATALIZATOARE
25.01.2021
20:00
18195
Cele mai serioase și organizate zodii
25.01.2021
19:01
67519
Cât timp se fierb, de fapt, ouăle pentru a fi moi sau tari
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
Top stiri
10.08.2026
17:49
170
Republica Moldova găzduiește în 2026 Tabăra Francofonă Internațională cu elevi din nouă țări din Europa Centrală și de Est
10.08.2026
17:16
283
Incendiu și explozii la uzină militară din Bulgaria, toți cei 300 de muncitori evacuați în siguranță
10.08.2026
16:14
329
Șapte școli din Moldova pilotează o nouă metodologie pentru respectarea drepturilor copilului și un mediu educațional incluziv
10.08.2026
15:44
307
Trei tentative de introducere ilicită de mărfuri în țară, dejucate de vameșii de la Leușeni
10.08.2026
15:37
426
Rusia acuză România că folosește Portul Giurgiulești pentru arme către Ucraina și neagă sprijinul moldovenilor pentru unire
10.08.2026
15:09
460
Explozie la fabrica de muniții EMCO din Bulgaria, a omului de afaceri care furnizează arme Ucrainei și a supraviețuit unei tentative de asasinat puse pe seama Rusiei
10.08.2026
14:59
444
Chișinăul îl recheamă pe ambasadorul din Rusia după explozia „dronă-rachetă” în raionul Ștefan Vodă
10.08.2026
14:56
348
Drumul Arionești – Otaci, reabilitat la standarde europene pe aproape 10 kilometri în nordul țării
10.08.2026
14:55
0
Rusia atacă din nou R. Moldova și România: Moscova critică cumpărarea Portului Giurgiulești și manipulează cifrele privind REUNIREA celor două state românești
10.08.2026
14:53
360
Marea Dictare Națională, ediția a IV-a: înscrieri deschise pentru 3.500 de participanți de Ziua Limbii Române
10.08.2026
13:10
493
Horoscopul zilei 10.08.2026
10.08.2026
13:06
466
Contrabandă cu un milion de țigarete în sudul țării: bani, mașină și tehnică de calcul, confiscate de PCCOCS și Serviciul Vamal
10.08.2026
12:54
413
Consumatorii își pot apăra drepturile online: noul modul „Protecția consumatorului” lansat pe edemocratie.gov.md
10.08.2026
12:44
558
Atac ucrainean cu drone lovește rafinăria TANECO din Nijnekamsk: 13 morți și zeci de răniți în Tatarstan
10.08.2026
12:43
431
Hackeri nord-coreeni folosesc inteligenţa artificială pentru a crea malware şi a automatiza atacurile cibernetice
10.08.2026
11:49
521
Sinteza CNA: șef AIPA în arest preventiv pentru trafic de influență, 60 000 de dolari pentru coruperea unor funcționari și sechestre pe bunuri de 17,8 milioane de lei
10.08.2026
11:46
480
Moscova laudă schimbarea de ton a Bulgariei față de războiul din Ucraina și respingerea „Coaliției de Voință” în favoarea unei soluții diplomatice
10.08.2026
11:44
458
Reținut pentru 72 de ore: 30 000 de euro pentru promisiunea eliberării unui condamnat din penitenciar
10.08.2026
11:39
516
Ardeii iuți și riscul de cancer esofagian: ce arată studiile și de ce experții cer prudență în interpretarea rezultatelor
10.08.2026
10:54
498
AIPA începe plățile de compensare pentru pierderile fermierilor afectați de seceta din 2025
10.08.2026
10:51
473
Inflația în iulie 2026: scădere ușoară a prețurilor de consum, dar creștere anuală de 6,3% în Republica Moldova
10.08.2026
10:25
506
IGSU din Găgăuzia, dotat cu cinci autospeciale Dacia Duster cumpărate cu sprijinul Uniunii Europene
10.08.2026
10:00
497
Pompierii moldoveni, cinci ore în lupta cu incendiile de vegetație de lângă Thessaloniki
10.08.2026
09:28
578
Cum îți dai seama dacă jucăriile squishy ale copiilor sunt contrafăcute și pot conține substanțe toxice
10.08.2026
08:58
596
Noul sistem biometric la frontierele UE, tot mai des oprit în vârf de sezon: aeroporturile renunță temporar la scanarea facială și amprente pentru a evita cozile uriașe
10.08.2026
17:49
10.08.2026
17:16
10.08.2026
16:14
10.08.2026
15:44
10.08.2026
15:37
10.08.2026
15:09
10.08.2026
14:59
10.08.2026
14:56
10.08.2026
14:55
10.08.2026
14:53
10.08.2026
13:10
10.08.2026
13:06
10.08.2026
12:54
10.08.2026
12:44
10.08.2026
12:43
10.08.2026
11:49
10.08.2026
11:46
10.08.2026
11:44
10.08.2026
11:39
10.08.2026
10:54
10.08.2026
10:51
10.08.2026
10:25
10.08.2026
10:00
10.08.2026
09:28
10.08.2026
08:58
Actualitate
Parteneri
Actualitate
Incendiu și explozii la uzină militară din Bulgaria, toți cei 300 de muncitori evacuați în siguranță
Șapte școli din Moldova pilotează o nouă metodologie pentru respectarea drepturilor copilului și un mediu educațional incluziv
Trei tentative de introducere ilicită de mărfuri în țară, dejucate de vameșii de la Leușeni
Rusia acuză România că folosește Portul Giurgiulești pentru arme către Ucraina și neagă sprijinul moldovenilor pentru unire
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri
















