Anenii Noi // Judecător, REȚINUT în flagrant cu MITĂ
3062
Un judecător din cadrul Judecătoriei Anenii Noi a fost reținut în flagrant delict, fiind bănuit de corupere pasivă.
Acesta a fost reținut ieri-seară în capitală, după ce acțiunile acestuia au fost documentate mai bine de trei luni.
În această perioadă, judecătorul a pretins şi primit, în trei tranşe, de la ruda unei părţi implicate într-o cauză civilă, aflată la el în procedură, o mie de euro în vederea adoptării unei hotărâri favorabile. Acesta a fost reţinut imediat după primirea celei de-a treia tranşe – 400 de euro. Pe moment, judecătorul se află în Izolatorul Centrului Național Anticorupție.
Dacă va fi recunoscut vinovat, judecătorul riscă până la 15 ani de închisoare și o amendă de până la 200 de mii de lei.
Amintim că, pe durata ultimului an şi jumătate, acesta este al cincilea caz de documentare a magistraţilor pentru acte de corupţie, anterior fiind reţinuţi pentru acţiuni similare patru judecători din raioanele Teleneşti, Căuşeni, Criuleni şi Glodeni, doi dintre ei fiind deja condamnaţi.
17.11.2021
15:49
3936
VIDEO // Ce au găsit procurorii la domiciliul JUDECĂTORULUI Alexandru Gheorghieș, reținut pentru ÎMBOGĂȚIRE ilicită. Complicii săi au MĂRTURISIT tot
27.12.2018
19:04
2005
Sentință AMUZANTĂ pentru braconierul nemilos: instanța îl obligă să se uite la Bambi după gratii
20.12.2017
13:38
3055
Un judecător român din SUA, acuzat de HĂRȚUIRE sexuală, a demisionat din funcție
05.02.2017
16:00
2496
Autorităţile americane SUSPENDĂ aplicarea decretului lui Trump cu privire la refugiaţi şi musulmani
28.03.2016
09:46
2553
Un judecător din R. Moldova, dat pe mâna colegilor. A ajuns pe banca acuzaților
25.03.2016
16:30
2846
Judecătorul din Drochia, bănuit de corupere pasivă, şi-a recunoscut vinovăţia
30.10.2015
09:50
2796
Un judecător, cercetat penal
23.06.2015
12:20
3780
Dosar PENAL // Un judector de la Strășeni dispunea acordarea de cetățenie a R. Moldova pentru ruși
18.06.2015
17:35
3504
CINCISPREZECE MII de euro, MITĂ pentru un judecător
09.06.2015
10:54
2921
Undă VERDE pentru procurorul general: Poate iniția un DOSAR PENAL pe numele unui magistrat de la Orhei
18.05.2015
10:47
2792
Judecătorul pensionat pe care nu voiau să-l demită deputații va fi DECORAT
05.05.2015
15:00
2518
Un magistrat din Anenii Noi riscă 15 ani de ÎNCHISOARE
18.12.2025
20:52
332
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
18.12.2025
20:49
262
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
248
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
18.12.2025
20:10
242
Noua eră multipolară impune reforme urgente pentru UE: Apelul lui Tony Blair și Jamie Dimon pentru securitate și integrare economică
18.12.2025
19:33
364
Orban respinge ideea utilizării activelor rusești înghețate pentru Ucraina, cerând pași spre pace
18.12.2025
19:10
424
Tusk și Zelenski în apel disperat pentru utilizarea activelor rusești: Europa este la răscruce în sprijinul Ucrainei!
18.12.2025
18:48
326
Premierul Alexandru Munteanu impulsionează modernizarea educației la Liceul „Nicolai Tretiakov” din Comrat, susținând inovația și incluziunea prin centre educaționale avansate.
385
Ministrul Vladimir Bolea inspectează șantierele feroviare din sudul țării: progres semnificativ pentru conectivitatea regională
18.12.2025
18:12
323
Ministerul Dezvoltării finalizează planul pentru sprijinirea antreprenoriatului până în 2027
18.12.2025
18:01
325
Programul „Investim în directori” catalizează transformarea managerială în educație: concluzii și perspective de viitor
18.12.2025
17:55
316
Ce companii aeriene sunt cu adevărat generoase de Crăciun? Topul operatorilor care permit transportul gratuit al cadourilor în 2025
18.12.2025
17:32
1325
ULTIMA ORĂ, VIDEO // O dronă rusească a DISTRUS un pod care asigură traversarea peste râul Nistru. Activitatea punctelor de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe și Tudora-Starokazacie este sistată
18.12.2025
16:35
438
Regiunea Transnistreană în criză de gaz: stare de urgență economică reînnoită pentru 30 de zile, provocată de blocajul gazelor
18.12.2025
14:41
14571
VIDEO // El este polițistul EROU, care l-a pus la punct pe un locuitor al R. Moldova, care îi cerea să-i vorbească în RUSĂ: „Este necesar să apărăm și să consolidăm valorile naționale, limba ROMÂNĂ, deoarece acestea ne definesc identitatea”
18.12.2025
14:30
519
Protest în forță al fermierilor la Bruxelles: tunuri cu apă și gaze lacrimogene în plină reuniune a liderilor UE
18.12.2025
13:23
547
Noua centură a orașului Vulcănești îmbunătățește siguranța și conectivitatea regională
18.12.2025
13:06
514
Nicușor Dan sprijină toate opțiunile de ajutor financiar pentru Ucraina, discuțiile încep de la activele rusești blocate în Europa
18.12.2025
12:24
590
Investiții de 130 milioane euro în sectorul zahărului din Moldova: o întâlnire crucială pentru dezvoltare economică și sprijin agricol strategic
18.12.2025
11:37
859
Un bărbat din Căușeni și-a INCENDIAT propria MAMĂ. Cea care i-a dat viață era țintuită la pat și nu avea cum să scape după ce a fost stropită cu 5 litri de benzină
18.12.2025
09:45
526
Întâlnire decisivă la Bruxelles: UE caută soluții pentru a finanța Ucraina, Belgia cheie în planul privind activele rusești înghețate
18.12.2025
08:17
714
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
18.12.2025
08:09
646
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
18.12.2025
07:52
645
Horoscopul zilei 18.12.2025
18.12.2025
07:25
630
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
18.12.2025
06:38
770
Atac cu drone în portul Rostov-pe-Don: Trei persoane și-au pierdut viața în urma incidentului tragic din Marea Azov
Bani de la Guvern pentru cetăţenii români din alte state. Cine poate primi acest ajutor
Aproape 300 de cetățeni ai R. Moldova, repatriați din SUA
ORAR // MAEIE: Săptămâna viitoare vor fi repatriați încă 1 440 de cetățeni cu opt curse charter din Franța, Turcia, Cipru, Rusia, Norvegia, Marea Britanie și Italia
Flux de peste jumătate de MILION de persoane la frontieră, de la instituirea Codului galben de COVID-19 în R. Moldova: „Nu s-a reușit a stopa virusul”
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.91
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














