ANALIZĂ // Ce ar pierde R. Moldova, dacă ar rămâne fără Transnistria

Economia Transnistriei - o regiune care şi-a declarat independenţa în 1990, însă suveranitatea sa este recunoscută doar de trei regiuni: Abhazia, Kara­bahul de Munte şi Osetia de Sud, nici măcar de Rusia - este ţinută în viaţă de exporturi, de subvenţiile Moscovei, mai ales pentru gazele naturale importate din Rusia, şi de banii trimişi de trans­nistrenii care muncesc în străinătate, scrie Ziarul Financiar.

Publicația de peste Prut a efectuat o analiză a situației economice din regiunea transnistreană despre care experții moldoveni au concluzionat anterior că este într-o situație deplorabilă.

Prezentăm mai jos materialul analitic al Ziarului Financiar unde autorul încearcă să afle ce ar pierde R. Moldova dacă ar rămâne fără teritoriul din stânga Nistrului:

Cu trupe masive gata de acţiune concentrate de Rusia la graniţele cu Ucraina, NATO a aver­tizat că armata rusească ar putea mărşălui spre Republica Mol­dova şi pune în pericol securitatea re­giunii separatiste şi proruse Transnistria. Ce ar pierde Moldova, econo­mic, dacă Transnistria urmează exemplul Crimeii şi devine teritoriu rusesc?

Supusă unei intense industrializări după al Doilea Război Mondial, Transnistria contribuia cu până la 40% la PIB-ul Republicii Sovietice Socialiste Moldova. Producţia de electricitate a Moldovei era asigurată în 1990 în proporţie de 90% de Transnistria. Acum, Moldova absoarbe 44% din produsele transnistrene. De asemenea, importurile de electricitate din Transnistria asigură Moldovei jumătate din necesar.

Companiile care ţin în viaţă economia Transnistriei sunt dominate de ruşi

Industria transnistreană este strâns legată de Uzina Metalurgică Moldo­venească (UMM), care aducea Trans­nistriei în vremurile bune 60% din veniturile bugetare. În anii trecuţi, procentul s-a redus la 40%.

Anul trecut, activi­tatea complexului metalurgic a fost sistată de mai multe ori. Producătorul de oţel a fost vândut în 1998 companiei energetice ruseşti „Itera”, iar acum apar­ţine ruşilor de la „Metalloinvest”, prezenţi în industria minieră şi metalurgică.

„Metalloinvest” a cumpărat în 2004 şi fabrica de ciment din Râbniţa, iar o mare parte din producţie este exportată în Rusia.

În oraşul Dnestrovsk se află Cen­trala Termoelectrică Cuciurgan, una dintre cele mai mari din Europa de Est, cu o capacitate instalată de 2.520 MW. Spre comparaţie, termocentrala de la Turceni, una dintre cele mai mari din Ro­mânia, are o capacitate de 1.650 MW. Centrala, dată în exploatare în 1964, este deţinută de „Inter RAO”, un conglomerat energetic cu sediul la Moscova. Aproximativ 80% din electri­citatea produsă la centrala Cuciurgan alimentează Moldova, asigurând 50% din necesarul de energie al republicii.

„TiraspolTransGaz”, principalul trans­portator de gaze din regiunea transnistreană, are legături strânse cu „Gazprom”, compania de stat care deţine monopolul exporturilor de gaze ruseşti. „TiraspolTransGaz” transportă gaz rusesc către Moldova şi de aici mai departe spre vest.

Tentaculele „Sheriff”

„Sheriff”, a doua companie ca mărime cu sediul în Transnistria, este un adevărat imperiu comercial. Con­glo­meratul a fost înfiinţat în 1993 de doi foşti membri ai serviciilor „speciale“, Ilia Kazmali şi Victor Guşan, potrivit unui studiu al directoratului general pentru politici externe al Parlamentului European. „Sheriff” este adesea asociată cu mişcarea de opoziţie „Obnovlenie” (Reînnoire) şi face presiuni pentru mai multă deschidere politică şi liberalizare economică în Transnistria, compania pare să fi ajuns la un acord tacit de „coexistenţă paşnică“ cu fostul preşe­dinte transnistrean Igor Smirnov. Interesele economice au determinat „Sheriff” să se apropie de Chişinău, în special în contextul în care UE a oferit Moldovei anumite privilegii comerciale în ianuarie 2008.

De ascensiunea „Sheriff” se leagă şi trasformarea economiei transnistrene, unde ponderea industriei şi agriculturii a scăzut dramatic după căderea URSS, iar sectorul serviciilor a ajuns să aibă o pondere de 70% în PIB după 2008.

Grupul are afaceri în toate sectoa­rele economiei şi deţine benzinării, un lanţ de supermarketuri, o staţie de televiziune, o editură, o firmă de construcţii, un dealer „Mercedes-Benz”, o companie de publicitate, o reţea de telefonie mobilă, brutării, precum şi clubul de fotbal FC Sheriff Tiraspol.

„Sheriff” controlează „Tirotex”, cea mai mare fabrică din industria textilă transnistreană, şi, după spusele companiei, una dintre cele mai mari din Europa. „Tirotex” îşi exportă produsele în principal în Austria, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Suedia, Elveţia, Portugalia, România, Polonia şi Statele Unite. Grupul deţine şi producătorul de vin şi votcă „Kvint”, unul dintre cei mai mari exportatori din regiunea transnistreană, pe care l-a preluat de la stat printr-o licitaţie în care a fost singurul ofertant.

Unde intervine Rusia

Economia Transnistriei supravie­ţuieşte şi prin asistenţa financiară din partea Rusiei acordată sub forma subvenţiilor la gaze şi a ajutoarelor umanitare, scrie Centrul pentru Studii Estice (OSW). Transnistria consumă două treimi din gazul pe care Moldova îl cumpără de la „Gazprom”, situaţie care îi asigură venituri semnificative având în vedere că Tiraspolul nu a plătit nimic Moldovei începând cu 2009 pentru gazele consumate. Compania transnis­treană de transport a gazelor „Tiraspol­TransGaz” vinde gaze pe piaţa locală la preţuri de câteva ori mai mici decât preţurile stipulate în contractele de achiziţie.

Datoria „TiraspolTransGaz” către transportatorul moldovenesc de gaze „MoldovaGaz”, controlată de „Gazprom”, este folosită de Rusia ca „un instrument de presiune politică asupra Moldovei. Având în vedere că Moscova nu recunoaşte oficial Transnistria, poate să împovăreze Chişinăul cu datoria acesteia“, notează OSW. Fac­tu­ra neplătită a Transnistriei pentru gaze este de aproximativ 3,7 mld. de dolari.

Contrabanda, a patra roată la maşinăria economică a Transnistriei

„Statutul de teritoriu al nimănui are avantajele sale, iar contrabanda este de multă vreme un pilon central al eco­nomiei transnistrene. Aceasta variază de la ţigări şi carne de pui (Transnistria importă anual carne de pui suficient pentru a hrăni fiecare cetăţean din regiune cu de nouă ori mai mult decât mănâncă un cetăţean german) la sinistrul trafic de femei obligate să se prostitueze“, scrie jurnalistul Adam Pasick într-un articol apărut pe site-ul Quartz.

Transnistria găzduieşte fabrici de armament, al căror număr este necunoscut, iar armele produse aici au ajuns în Irak şi Afganistan. Autorităţile din Moldova au arestat şase persoane, inclusiv doi transnistreni, care au încercat să vândă unor poliţişti sub acoperire un kilogram de uraniu îmbogăţit, potrivit lui Pasick.

Un mecanism economic instabil şi vulnerabil

Economia Transnistriei este bazată pe exporturi, ceea ce face ca regiunea să fie vulnerabilă la problemele parte­nerilor săi comerciali. În acest context, „Sheriff” este singura entitate economică importantă din Transnistria care raportează profit în mod regulat şi nu este dependentă în aşa mare măsură de situaţia externă, potrivit OSW.

Transnistria are acum un model economic extrem de instabil şi ineficient, influenţabil de turbulenţele externe. În 2012, companiile din regiune au exportat produse de circa 700 de milioane dolari, sau 70% din PIB. Ponderea cea mai mare în exporturi o au industria metalurgică, energetică şi textilă, iar producţia în fiecare dintre aceste sectoare este asigurată de un singur producător. Peste 80% din producţia din regiune este exportată, iar principalii parteneri comerciali ai regiunii erau în 2012 Moldova, Rusia, Romania, Ucraina şi Italia. Cheltuielile „statului“ sunt de aproape trei ori mai mari decât veniturile, potrivit OSW.