ANALIZĂ // Programul „Prima casă” rezolvă o serie de probleme sistemice în economia națională. Care ar fi AVANTAJELE față de un credit ipotecar
2346
Programul „Prima casă” este perceput de unii analişti şi în special de unii politicieni din opoziţie ca unul electoral, care îşi propune să rezolve problemele dezvoltatorilor imobiliari şi să facă rulaje băncilor. Totuşi, chiar şi criticii recunosc că acesta are multiple avantaje. În primul rând, Programul „Prima casă” deschide accesul la piaţa imobiliară unui număr de minim două mii de familii anual, care anterior nu făceau faţă condiţiilor impuse de bănci pentru obţinerea unui credit imobiliar, se arată într-un material publicat de infoalert.md.
Potrivit sursei citate, este vorba de o primă rată de 30% care înseamnă, în cazul unui apartament de 35 de mii de euro, peste 10 mii de euro plus comisioane de eliberare şi administrare, costuri pentru evaluarea şi asigurarea imobilului şi a vieţii, venituri oficiale care să permită obţinerea creditului şi să susţină un efort financiar consistent timp de 10 sau 20 de ani. Şi, nu în ultimul rând, cumpărătorul trebuia să dispună de un gaj care să depăşească cu minim 30% valoarea creditului.
Toate aceste constrângeri au fost anulate prin Programul „Prima casă”, care permite o contribuţie iniţială de doar 10% din preţul imobilului, plafonează dobânda bancară la 9.03% anual, care împreună cu termenul mai extins de rambursare de 25 de ani, reduc mărimea ratelor lunare şi fac creditul mai accesibil persoanelor sau familiilor cu venituri mai modeste.
În plus, garanţia bancară oferită din Fondul de garantare a creditelor gestionat de ODIMM reduce în jumătate valoarea gajului necesar pentru împrumut.
Astfel, comparat cu creditele ipotecare obişnuite, oferite de băncile comerciale, împrumutul „Prima casă” este mai mare, dar necesită venituri lunare similare şi este mai ieftin şi în rambursare.
De exemplu, pentru un apartament de 35 de mii de euro, echivalentul în lei este aproximativ 700 de mii. Contribuţia proprie în cazul unui credit ipotecar este de 10500 de euro, iar în cazul „Prima casă” – doar 3500 euro. Suma împrumutului va fi de 594 de mii la un credit ipotecar şi de 630 de mii în cazul „Prima casă”, având în vedere contribuţia iniţială mică. Comparând ofertele băncilor care dau credite imobiliare, vedem că rata lunară variază între 5 şi 6 mii de lei, iar suma totală spre plată este variază între 1,17 mln. lei şi 1,54 mln. lei.

Continuarea AICI.
27.05.2019
14:22
02.05.2019
11:30
26.03.2019
13:00
25.02.2019
12:30
04.02.2019
13:35
14.01.2019
11:41
26.12.2018
13:19
12.12.2018
14:08
10.12.2018
13:19
03.12.2018
13:00
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















