Analiză Financial Times // Sistemul de influențare de către Rusia a alegerilor din România, testat mai întâi în R. Moldova. Cum a funcţionat reţeaua de influenceri, care ar fi fost sprijinită de Rusia, în alegerile din România
1898
Alegerile prezidenţiale din România au fost anulate printr-o decizie a Curţii Constituţionale, fapt fără precedent în istoria ţării. Cel mai probabil, românii vor fi chemaţi din nou la urne în luna martie a anului viitor. Financial Times a realizat o analiză a situaţiei din România şi a ajuns la concluzia că sistemul folosit a fost replicat în România, el fiind utilizat în prealabil în alegerile din R. Moldova şi Georgia.
„Metode similare au fost aplicate și în cadrul alegerilor din R. Moldova, din luna octombrie, iar oficialii de la Chișinău estimează că, în acest an, Moscova ar fi investit până la 100 de milioane de dolari, căutând să îi îndepărteze pe alegători de apartenența la UE și să susțină un candidat prorus la președinție. Ei au avertizat că metodele folosite se aseamănă cu cele aplicate și în alte democrații. Serviciile germane de informații avertizaseră deja în legătură cu un amestec al rușilor în alegerile parlamentare din februarie. Georgescu, anterior un ultranaționalist puțin cunoscut, care și-a exprimat admirația față de președintele rus Vladimir Putin și care s-a pronunțat împotriva NATO, și-a adjudecat 23% din voturi la alegerile de la sfârșitul lunii noiembrie, deși, în cea mai mare parte a campaniei, el înregistrase un procent format dintr-o singură cifră.
Potrivit unei note desecretizate a Ministerului român de Interne, o rețea formată din peste 100 de influenceri plătiți, cu aderenți totalizând 8 milioane de oameni, au fost folosiți pentru a-l promova pe Georgescu pe TikTok și pe alte platforme de socializare. Cu două săptămâmi înaintea votării, Georgescu se afla pe locul 9 în topul celor mai accesate subiecte la nivel mondial. Ministerul de Interne a declarat că o parte din textul inițial folosit de influenceri pentru a-l promova pe Georgescu era identic cu cel folosit în postările difuzate în sprijinul candidatului prorus, Alexandr Stoianoglo, în alegerile din R. Moldova.
Potrivit Serviciului Român de Informații Interne al României (SRI), campania lui Georgescu din mediile de socializare a fost „coordonată” de un stat anume, cu ajutorul unei „foarte bune firme de marketing digital”. Aproximativ 25 000 de conturi de pe TikTok au devenit foarte active cu două săptămâni înaintea alegerlor, dintre care multe fuseseră în general inactive începând din 2016, când fuseseră observate pentru prima oară", se arată în materialul publicat de Financial Times.
Călin Georgescu a susţinut în repetate rânduri că în spatele său se află doar poporul român, nu vreo altă forţă din exteriorul României. De asemenea, Georgescu a negat orice legături cu Rusia sau cu vreun alt stat ostil României, precizează observatornews.ro.
22.03.2026
21:51
440
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
827
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
560
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
678
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
700
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
754
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
714
Horoscopul zilei 22.03.2026
842
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
976
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
793
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026

16:48
963
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
916
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
1094
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
987
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
1224
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
931
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
978
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
1128
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
1200
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
1073
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
995
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
1078
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
1098
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
1129
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
1058
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi