Stiri

Analiza de sânge care diagnostichează şi localizează rapid prezenţa unei tumori oriunde în corp

Știri 17.06.2018 18:00 Vizualizări3959
Analiza de sânge care diagnostichează şi localizează rapid prezenţa unei tumori oriunde în corp

O simplă analiză de sânge va diagnostica și localiza corect și rapid prezența unei tumori oriunde în corp. Vom putea detecta cancerul în analizele anuale. Concluziile noului studiu au fost publicate în revista Nature Genetics.

Cercetătorii de la Universitatea din California, San Diego, au descoperit o nouă metodă de diagnosticare a unor tumori canceroase. Este un nou test de sânge, bazat tot pe biomarkeri, dar care este mult mai rapid și mai precis decât analizele disponibile în prezent. Acest test poate arăta imediat dacă un pacient are cancer, dar va indica și organul unde s-a dezvoltat tumoarea.

Biomarkerii sunt molecule care indică prezența sau absența unei tumori în corp. Ei sunt folosiți pentru a detecta foarte multe boli, inclusiv diferite forme de cancer. Aceste molecule pot detecta semnalele anormale transmise în corp de diferite tumori canceroase, identificând mutațiile genetice, proteinele eliberate în corp sau genele lipsă.

În prezent, medicii recomandă teste de sânge cu biomarkeri pacienților bolnavi sau suspecți de cancer, însă analizele vizează în mod specific un anumit tip de cancer: de sân, de colon etc. Pentru a verifica sănătatea mai multor organe, pacientul ar trebui să facă mai multe teste cu biomarkeri, procedură care ar fi foarte costisitoare și de durată. Problema aceasta va dispărea însă dacă va putea fi realizat un test de sânge universal, pentru depistarea și localizarea unei tumori canceroase.

Cum este diagnosticată prezența unei tumori canceroase

În cadrul noului studiu, cercetătorii au folosit o bază de date cu modele care indicau prezența de țesut sănătos în 10 zone ale corpului: ficat, plămâni, colon, intestin, rinichi, pancreas, splină, stomac, sânge. Apoi, aceste date au fost comparate cu mostre de sânge ale pacienților care aveau cancer, scrie publicația. Astfel, au fost obținuți biomarkeri care pot indica exact organul afectat de boală.

Prin urmare, dacă acest test de sânge va putea fi folosit pe scară largă, pacientul va putea afla imediat unde anume este localizată o tumoare canceroasă. Biomarkerii pot salva viața pacienților, pentru că vor detecta boala în stadii incipiente, când încă nu există simptome. Acest lucru se va dovedi extrem de util mai ales în cazul unor forme de cancer care de obicei sunt diagnosticate mult prea târziu, cum este cancerul de pancreas.

Un test universal de sânge care poate detecta prezența de tumori canceroase va fi de mare ajutor pentru oncologi, pentru că vor ști imediat care este organul bolnav. Astfel, ei pot interveni foarte repede, fără să mai fie nevoie de alte investigații suplimentare, care pot dura mult, doar pentru a localiza corect tumoarea. Tratamentul poate începe mai repede, iar pacientul va avea șanse mai mari de vindecare.

Concluziile noului studiu au fost publicate în revista de specialitate Nature Genetics.

Sursa: ehealthromania.com

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 07.08.2026 07.08.2026 13:18 266 Horoscopul zilei 07.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.37 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri