ANALIZĂ // Ce cred acum ELITELE Rusiei despre Putin. Liderul de la Kremlin s-a transformat într-un factor DISTRICTIV. Ce se va întâmpla mai departe cu Rusia, care este aproape de o ÎNFRÂNGERE în Ucraina

Succesul contraofensivei ucrainene înseamnă că pentru prima oară în cei 22 de ani petrecuți de Vladimir Putin la putere președintele rus e nevoit să aibă de-a face cu elite aflate în dezacord cu el - atât în privința deciziilor strategice referitoare la războiul Rusiei din Ucraina cât și a deznodământului acestuia. Din cauza faptului că a lansat războiul nu numai fără nici un fel de dezbateri interne, dar chiar și fără a fi informat măcar unii actori-cheie, Putin și-a asumat un enorm risc politic, scrie Foreign Policy, citat de Rador.

Dacă războiul ar fi mers bine, acea mutare riscantă i-ar fi adus beneficii, însă astăzi, când Ucraina contraatacă și Rusia se retrage, întrebările referitoare la deciziile lui Putin se înmulțesc. Există temeri că Rusia ar putea fi înfrântă categoric. Dacă președintele nu poate convinge elitele că rămâne în continuare un conducător puternic care știe foarte bine încotro îndrumă țara, incertitudinea ar putea deveni un risc politic considerabil pentru regimul Putin.

Este adevărat că o parte a elitelor ruse - jucătorii cei mai influenți, ambițioși și dominatori - consideră că războiul e un dezastru. Dar practic întreaga elită nu numai că împărtășește motivația politică a lui Putin, dar are și aceeași percepție privind situația și motivele care au determinat lansarea războiului.

Centrul politic al Rusiei rămâne în continuare semnificativ de anti-occidental și anti-liberal, nu consideră Ucraina un stat autentic și visează să zdruncine ordinea mondială ca răzbunare pentru 30 de ani de aroganță vestică. Mulți cred că Rusiei nu i s-a lăsat nici o altă opțiune în afară de a face un gest dezastruos care să distrugă actuala ordine și să creeze ocazia reconstrucției ei în circumstanțe mai juste din perspectivă istorică.

Sau, mai simplu spus: poate că războiul este un dezastru, dar e unul justificabil și de înțeles.

În consecință, în primele săptămâni de război din februarie-martie elitele au strâns rândurile în jurul lui Putin. Chiar și cei care pot fi considerați liberali ori tehnocrați din interiorul sistemului - cei care sunt înfricoșați și disperați de acțiunile lui Putin - își etalează obediența. Mulți dintre ei atribuie vina pentru acest coșmar geopolitic nu lui Putin, ci Vestului.

În primele faze, până în aprilie, mulți sperau că războiul se va încheia rapid - și, evident, cu o victorie a Rusiei, fie printr-un acord de pace, fie prin înfrângerea deplină a Ucrainei.

Victoria inevitabilă a Rusiei era pusă la îndoială doar în termeni de costuri și durată. Până la sfârșitul primăverii conștientizarea faptului că războiul s-ar putea prelungi ani și ani devenise larg răspândită: Rusia nu poate pierde pentru simplul fapt că Ucraina nu poate să câștige. Sau poate? Multe s-au schimbat în septembrie.

Contraofensiva ucraineană schimbă lucrurile

Contraofensiva neașteptat de reușită a Ucrainei, prima de la începutul războiului, a provocat îngrijorări și temeri serioase în rândurile elitei ruse. Mai exact: și dacă Rusia ar putea de fapt să piardă?

Important de reținut, aceste dubii nu vizează într-atât capacitatea armatei ruse ori forța ei militară (deși e și acesta un motiv de îngrijorare) cât persoana lui Putin și abilitatea lui de a controla situația.

Îngrijorările au început să se acumuleze și din ce în ce mai multe întrebări rămân fără răspuns. Va anexa Rusia teritoriile ocupate? Va ține ea referendumuri pentru anexare și, dacă da, când?

Ce regiuni ucrainene va anexa? Dar va fi capabilă și să le mențină? Unde va găsi Moscova personal care să servească în administrația publică? Va anunța Kremlinul mobilizarea militară formală?

Întrebările continuă să vină, dar Putin rămâne tăcut

Tot ce a spus el e că totul decurge conform planului și că „toate obiectivele operațiunii speciale vor fi îndeplinite”; aparent acestea sunt singurele răspunsuri pe care elita merită să le audă. Spațiul informațional rus, de la presa de opoziție până la megafoanele sistemului, e plin de zvonuri, scurgeri de informații și speculații care par să provină de la Kremlin. Dar nimic nu sună convingător și nimic nu s-a adeverit.

Refuzul lui Putin de a se explica, de a-și dezvălui planurile practice și intențiile, și de a răspunde îngrijorărilor și temerilor este unul dintre principalele motive pentru care poziția lui de conducător se erodează. Una e să-ți pui soarta în mâinile unui lider politic care e un conducător autoritar dovedit, capabil să țină piept fără ezitare provocărilor geopolitice. Și cu totul altceva e să te trezești complet dependent de un lider politic care pare a fi pe cale să piardă, dar cu toate acestea refuză cu încăpățânare să explice orice.

Putin a renunțat să-și mai țină în primăvară discursul anual în fața Adunării Federale, cele două camere ale legislativului reunite în ședință comună; și-a amânat pe termen indefinit Linia Directă (sesiunea de întrebări și răspunsuri cu rușii de rând, programată inițial în vară); și evită mai toate subiectele legate de situația de pe front.

De la „Cum vom câștiga războiul?” la „Cum vom evita să pierdem războiul?”

El a început acest război de unul singur și îl poartă de unul singur, lăsând elitele fără nici o altă opțiune în afară de a-l urma orbește și a avea încredere în deliberările lui din culise cu o mână de personaje necunoscute publicului, la fel de izolate ca președintele însuși.

În septembrie o întrebare persistentă, „Cum vom câștiga războiul?”, s-a transformat în „Cum vom evita să pierdem războiul?” Problema e aceea că conceptul inițial al lui Putin - câștigarea războiului prin epuizarea militară a Ucrainei, rupând gradual mici porțiuni de teritoriu în timp ce restul țării e bombardat și așteptând pur și simplu ca ucrainenii să renunțe - a încetat să mai fie câtuși de puțin convingător din momentul lansării contraofensivei ucrainene.

Până acum Putin a făcut doar două comentarii publice referitoare la contraofensivă. În iulie, comentând o posibilă contraofensivă ucraineană, Putin a declarat că: „Lăsați-i să încerce [...] Toată lumea ar trebui să știe că, în mare, nu am început încă nimic cu adevărat”.

Iar săptămâna trecută a afirmat că „răspunsul reținut” al Rusiei la „atacurile teroriste” ale Ucrainei nu va persista la nesfârșit, adăugând: „Forțele Armate Ruse au executat recent două lovituri delicate în acea zonă. Haideți să le spunem focuri de avertisment. Dacă situația va continua tot așa, răspunsul nostru va fi mai de efect”. Aceste intervenții nu au lămurit nimic referitor la modul în care intenționează Rusia să evite pierderea războiului. Mulți speculează acum că Rusia ar putea avea doar două opțiuni: o amenințare nucleară (fie adresată Occidentului, fie utilizarea armelor tactice în Ucraina) sau o mobilizare militară generală.

Ultima rămâne extrem de improbabilă, în vreme ce prima ar putea însemna o catastrofă mondială.

Putin, greu de descifrat

Ar fi greșit să presupunem că partea vizibilă a conducerii Rusiei știe ceva despre planurile și intențiile lui Putin. Oricine citează surse inițiate ori scurgeri de informații de la Kremlin pierde din vedere faptul că aceste perspective nu reflectă viziunea reală a lui Putin, ci doar impresiile unora care poate lucrează sau nu în preajma lui.

Acești inițiați pot apela doar la ghicit, divinație, interpretare sau se pot baza pe instrucțiuni deja depășite. Un exemplu clar îl constituie aparentele pregătiri ale Kremlinului de a ține referendumuri în teritoriile ucrainene ocupate.

Trăgând linie sub scurgerile din presă și convorbirile cu propriile mele surse, se pare că la sfârșitul lui august președinția rusă lucra pe baza supozițiilor din iunie cum că până în septembrie Rusia își va fi asigurat controlul asupra unor porțiuni masive din regiunile Luhansk și Donețk - cele recunoscute de Kremlin drept entități independente în ajunul invaziei - și prin urmare va ține acolo referendumuri.

La începutul lui septembrie a devenit dureros de evident că planurile politice sunt în contradicție cu situația militară din teren, iar planurile militare rămăseseră semnificativ în urmă. Toate planurile au fost suspendate în ultimul moment, cu câteva zile înainte de data prevăzută pentru referendum (11 septembrie).

Verticala puterii nu reușește să acționeze consecvent: dacă responsabilii cu politica internă, în sarcina cărora cad și referendumurile, sunt gata să înceapă pregătirile pentru vot, diviziile militare nu reușesc să asigure controlul fizic asupra teritoriilor, iar linia frontului se deplasează mereu.

Serviciul secret FSB a obiectat la referendumuri, invocând rațiuni de securitate. Fiecare instituție își are propriile interese și propriile priorități politice, care adesea vin în contradicție cu ale altora și cu obiectivele generale ale operațiunii militare. Iar Putin pare că nu reușește să le armonizeze.

Înfrângerile militare au agravat și ele clivajele interne

Actuala situație dificilă de pe front a aprofundat schisma dintre două mari grupuri: primul spune „lăsați-l pe Putin să facă ce consideră el că e necesar”, al doilea crede că „e vremea să se facă ceva, dat fiind că Kremlinul nu reacționează adecvat”.

Primul grup e constituit din tehnocrați și demnitari ai administrației prezidențiale, cabinetului și băncii centrale

Cu toții încearcă să se concentreze pe treburile lor presupus pașnice și nu pot decât să urmărească evoluția situației militare, incapabili s-o influențeze. Unii caută să tragă foloase politice (cum e Serghei Kiriienko, întâiul adjunct al șefului de personal al președinției), alții (precum premierul Mihail Mișustin și șefa băncii centrale Elvira Nabiullina) se concentrează pe îndatoririle lor directe și ignoră atrocitățile războiului. Ei sunt pasivi și sârguincioși.

Al doilea grup, care ar putea trece la acțiune din frustrare, este mult mai vizibil și mai gălăgios

E format din actori extrem de diverși, printre care cei implicați direct în afacerile militare (armata, serviciile secrete, garda națională, forțele conducătorului cecen Ramzan Kadîrov și mercenarii miliardarului Ievgheni Prigojin) și membrii partidului de guvernare Rusia Unită, opoziția din interiorul sistemului (comuniștii, liberal-democrații și partidul O Rusie Dreaptă-Pentru Adevăr), precum și personaje publice din cadrul taberei conservatoare dominante.

Toți aceștia fie îl imploră pe Putin să-i administreze o înfrângere zdrobitoare armatei ucrainene cât mai curând posibil, fie se pregătesc să acționeze din proprie inițiativă, cum e Kadîrov, care a făcut apel la auto-mobilizare, sau Prigojin, care recrutează deținuți și-i trimite la luptă. Această parte a elitei e nerăbdătoare să-și propună propria agendă politică pentru a umple vidul lăsat de Putin, dat fiind că el refuză să explice cum poate Rusia să câștige războiul.

Pe de altă parte, înfrângerile au provocat indignare printre activiștii și blogger-ii pro-război. Când Rusia a pierdut controlul asupra unei părți importante a regiunii Harkov rețelele sociale au sărit în aer de atâtea țipete disperate cum că „Rusia pierde”, „e un dezastru” și „unde este Putin?” - dar și îndemnuri la inculparea ministrului apărării Serghei Șoigu și a statului major pentru trădare și la o mobilizare generală urgentă.

Această tabără le este loială pe termen lung și apropiată ideologic autorităților și nu are un impact politic semnificativ asupra opiniei publice. Nu are nici structură și nici organizare politică și pare a fi inofensivă pentru Kremlin.

Dar, în actuala situație, acest grup a devenit extrem de periculos, întrucât poate influența atmosfera la nivelul elitelor, poate determina conștientizarea situației reale și poate alimenta temerea că Rusia ar putea pierde. Iar panica poate fi extrem de contagioasă.

Vreme de 21 de ani Putin a fost un lider politic extrem de convenabil pentru elitele conducătoare ale Rusiei: popularitatea lui a garantat stabilitatea și predictibilitatea politică, în vreme ce reticența lui de a adopta orice fel de reforme a asigurat conservarea statu-quo-ului.

Dacă rata mare a aprobării de care se bucură încă mai protejează împotriva unei destabilizări politice din partea rușilor de rând, el s-a transformat însă pe neașteptate într-un factor distructiv: conducătorul unei țări cu un viitor foarte incert.

Dar nu vă faceți iluzii. Nu sentimentele anti-Putin sunt cele care iau amploare. Actuala revendicare politică este ca la cârmă să se afle un conducător autoritar care să fie hotărât, temerar, bine informat și competent - iar în cazul lui Putin există acum îndoieli cu privire la ultimele două calități. Ei vor un lider care să îndrume, să ia provocările de coarne, să mobilizeze la nevoie și să insufle speranța într-un viitor mai bun.

Elitele vor ca vechiul Putin să revină la îndatoririle sale în calitate de lider politic în toată puterea cuvântului, conectat la realitate și la ce se petrece în jurul lui, însă ei nu știu nici măcar dacă acel Putin încă mai există. Nu există riscul răsturnării lui Putin, deoarece nu există încă o alternativă la el, iar elitele rămân în continuare legate la mâini de frica lor de serviciile secrete și de omnipotența lui Putin.

Însă pe măsură ce incertitudinea, nervozitatea și teama că Rusia poate pierde războiul vor lua amploare, elitele vor fi presate să acționeze mai independent și mai curajos împotriva inamicilor lor. Amurgul stelei politice a lui Putin constituie cea mai mare amenințare la adresa regimului - mult mai primejdios decât orice opoziție ori proteste de masă.

Articol de Tatiana Stanovaia (cercetătoare la Carnegie Endowment for International Peace)-Foreign Policy (preluare Rador)