AMNISTIE // Zeci de DEȚINUȚI, eliberați până la Anul Nou, iar alți peste 1 600 - în viitorul apropiat: Femeile care au copii cu vârste de până la 12 ani NU vor mai executa pedepsele, dacă au fost condamnate până la nouă ani de detenție
3352
Zeci de deținuți vor ieși din pușcărie până la Anul Nou, iar în cazul altor peste 1 600 va fi aplicată liberarea condiționată înainte de termen sau liberarea după reducerea termenului.
Deputații au votat astăzi, în lectură finală, proiectul de lege privind amnistia în legătură cu aniversarea a 30 de ani de independență a Republicii Moldova, beneficiari ai acestui document fiind peste 1 700 de deținuți cad sub incidența amnistiei, 67 dintre care vor fi pasibili eliberării imediate.
Totodată, prin aceeași lege au fost absolvite de executarea pedepsei femeile gravide și cele care, până la intrarea în vigoare a acestui document, au fost condamnate la pedeapsa cu închisoare pe un termen de până la nouă ani, dar au copii în vârstă de până la 12 ani și nu au fost decăzute din drepturile părintești.
Actul de amnistie poate fi aplicat față de persoanele care au săvârșit infracțiuni deosebit sau excepțional de grave, inclusiv infracțiunile de corupție și conexe corupției. Totuși, luând în considerare faptul că din categoria respectivă de persoane unii au executat deja termene mari de detenție, potrivit proiectului de lege, se propune ca pedeapsa penală aplicată acestora să fie redusă parțial, cu anumite excepții, stabilite în proiect.
Dosarele de amnistie vor fi analizate de către o Comisie specială creată în acest sens. Administrația Națională a Penitenciarelor va prezenta Comisiei lista condamnaților care cad sub incidența acestei legi, iar ulterior vor fi inițiate demersurile către instanțele de judecată competente privind aplicarea unei soluții, cum ar fi absolvirea sau reducerea pedepsei condamnatului.
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
11:59
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















