Amenințări fără precedent lansate de Putin la adresa SUA: „Înțelegerile din trecut cu privire la arme sunt NULE. SUA conduce țări precum Germania sau Franța, oamenii de acolo sunt interceptați...”


Președintele Rusiei, Vladimir Putin, lansează amenințări fără precedent la adresa SUA, după ce a semnat decretele privind anexarea celor patru regiuni ocupate ale Ucrainei - Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson. Putin a acuzat naţiunile occidentale, în discursul rostit cu ocazia anexării a patru regiuni din sud-estul Ucrainei, că vor să destrame Rusia şi să formeze naţiuni mai mici. Liderul de la Kremlin a denunţat „ordinea mondială unipolară” dominată de Statele Unite.
„Mă adresez celor care luptă în război. În 1991, Occidentul a crezut că Rusia nu își va mai reveni, iar Vestul nu încetează din a ne lovi. Au sperat mereu să spargă statul nostru în state mai mici. Cei din Vest sunt pregătiți să impună acest sistem hegemonial și au această motivație crudă care îi face să fie foarte agresivi și să submineze procesele internaționale. E extrem de important pentru ei ca toate statele să își cedeze suveranitatea în fața SUA. Ei nu vor o colaborare pe baze egale. Ei nu au nevoie de Rusia, noi avem nevoie de Rusia. Dezvoltarea noastră e o amenințare pentru ei. Ambiția SUA pentru dominație mondială a fost spulberată de Rusia în nenumărate rânduri”, a declarat astăzi Putin.
Potrivit lui, „înțelegerile din trecut pentru neproliferarea armelor sunt anulate”.
„Țările din Vest cred că politicile lor sunt universale. Trebuie să le reamintim că această politică neocolonială a început de multă vreme. Au atacat India, China, țări care au trebuit să își predea porturile și ale căror populații au fost colonizate. Noi suntem mândri că țara noastă nu s-a lăsat subjugată de aceste puteri. Este știut că există planuri de intervenție în Rusia și că aceste planuri au eșuat. Ceea ce fac țările din Vest e presiune și violență și această ordine mondială e violentă.
SUA au folosit arme nucleare de două ori, au creat un precedent. Au distrus orașe în Germania fără nicio nevoie militară. SUA au folosit arme chimice și au ocupat Japonia, chiar și Germania și acum vorbesc de ei ca aliați. Vedem că oamenii din aceste țări sunt interceptați, li se pun microfoane în case și birouri. Ei dezvoltă arme chimice și fac experimente pe oameni și au provocat mișcările de migrație de astăzi. La fel se întâmplă și în Franța sau alte țări. SUA cer acum noi sancțiuni”, a spus Putin.





































































