00:16:37 15.12.2025
Stiri

AMED confirmă că majoritatea medicamentelor s-au SCUMPIT, dar acuză presa de dezinformare

Social 18.02.2016 09:41 Vizualizări1073
AMED confirmă că majoritatea medicamentelor s-au SCUMPIT, dar acuză presa de dezinformare

Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale acuză presa că a dezinformat cetățenii când i-a anunțat că sute de medicamente se scumpesc din nou din cauza deprecierii leului. Chiar dacă instituția confirmă că prețurile în lei s-au majorat în medie cu 1,71%, cere totuși dezmințirea informației apărute anterior.

Specialiștii de la AMED explică faptul că presa nu a făcut diferența între trei termeni, care de fapt nu ajută cetățenii să înțeleagă modificările efectuate la prețurile medicamentelor.

„Menţionăm că, în ordinul aprobat de Ministerul Sănătăţii la data de
15 februarie, preţurile în valută străină sunt în scădere cu 7,60% faţă de anul 2015, iar în moneda naţională – în creştere cu 1,71%. Acest fenomen se explică prin deprecierea leului moldovenesc în raport cu valutele străine”, se spune într-un comunicat trimis pe adresa redacției noastre.

AMED face o precizare și despre medicamentele despre care Ziarul NAȚIONAL a scris că s-au scumpit cu câteva mii de lei. De exemplu, produsul „Perjeta”, importat din Marea Britanie, utilizat pentru tratamentul cancerului mamar, a fost înregistrat cu un preț de producător de 55 392 de lei, cu cinci mii de lei mai mult decât în februarie 2015.

„Pentru medicamentul „Perjeta” a fost înregistrată o diminuare a preţului de producător, în valută străină cu 1,27%, iar în moneda naţională – o creştere cu 9,25%”, explică AMED.

Instituția mai spune că cea de-a doua anexă din ordinul ministrului Sănătății conţine 25 de medicamente generice cu preţuri reevaluate, care de fapt s-au ieftinit. Precizăm că în tabelul de care s-au condus jurnaliștii, nu era indicat acest lucru. Tabelul conținea doar prețul reevaluat al medicamentului, nu și prețul vechi.

Potrivit legislației, procedura de înregistrare a preţului de producător la medicamente se efectuează lunar, în funcție de cursul valutar stabilit de Banca Naţională a Moldovei și este valabil un an.

Autor: Ziarul National
Top stiri
14.12.2025 08:34 591 Horoscopul zilei 14.12.2025
13.12.2025 08:33 802 Horoscopul zilei 13.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.85 1 USD 16.94 1 RON 3.90 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte