Ambasadorul R. Moldova la București: Divizările teritoriale, etnice sau lingvistice reprezintă cea mai mare VULNERABILITATE a R. Moldova
1877
Europa Liberă
Cea mai mare vulnerabilitate a Republicii Moldova este reprezentată de divizările sale, fie ele teritoriale, etnice sau lingvistice, a afirmat sâmbătă Ambasadorul moldovean la Bucureşti, Mihai Gribincea, în sesiunea finală a celei de a treia ediţii a Bucharest Security Conference.
În intervenţia sa, diplomatul moldovean a menţionat că pentru minorităţile din Republica Moldova principalele surse de informare sunt în limba rusă.
O altă vulnerabilitate este prezenţa trupelor ruse în regiunea separatistă transnistreană, ceea ce constituie o ameninţare pentru securitatea Republicii Moldova. De asemenea, propaganda rusă este un pericol poate la fel de mare ca prezenţa forţelor ruse în Transnistria, a adăugat Gribincea, citat de Agerpres.
La rândul său, diplomatul român Viorel Isticioaia-Budura, fost director general pentru Asia în cadrul Serviciului European de Acţiune Externă şi fost ambasador al UE la Tokyo, a accentuat că evoluţiile politice, economice şi ale securităţii din Europa, în particular în vecinătatea sa estică şi sud-estică, sunt urmărite cu o atenţie constantă de ţările asiatice.
În acest sens, el a dat drept exemplu deschiderea de reprezentanţe diplomatice ale Japoniei în trei ţări care aspiră să devină membre ale Uniunii Europene: Republica Moldova, Macedonia şi Albania, aceasta din urmă fiind deja membră a NATO.
În cele două zile ale Bucharest Security Conference, participanţii au dezbătut teme precum securitatea în vecinătatea estică a spaţiului european şi euroatlantic, schimbarea de paradigmă în problemele militare, responsabilităţile Uniunii Europene cu privire la apărare şi securitate, răspunsurile la ameninţările cibernetice şi hibride, consolidarea stabilităţii în Balcanii Occidentali şi securitatea energetică.
Evenimentul Bucharest Security Conference, organizat de SNSPA cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, al Ministerului Apărării Naţionale şi al Cartierului general al NATO, are drept scop intensificarea dialogului şi promovarea unei viziuni împărtăşite între toate statele aliate, cu privire la riscurile şi ameninţările actuale la adresa securităţii.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
18.08.2026
20:48
18.08.2026
20:30
18.08.2026
19:59
18.08.2026
18:42
18.08.2026
18:16
18.08.2026
18:14
18.08.2026
17:59
18.08.2026
17:53
18.08.2026
17:47
18.08.2026
17:39
18.08.2026
17:31
18.08.2026
16:51
18.08.2026
16:50
18.08.2026
16:12
18.08.2026
15:22
18.08.2026
14:45
18.08.2026
14:19
18.08.2026
14:09
18.08.2026
13:56
18.08.2026
13:54
18.08.2026
13:54
18.08.2026
13:50
18.08.2026
13:49
18.08.2026
13:25
18.08.2026
13:16
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele
Manevra secretă a avionului prezidențial al lui Trump după summitul NATO de la Ankara declanșează scandal la Washington
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
Românii pleacă pe capete din Spania: salariile nu mai fac față scumpirilor, iar comunitatea riscă să scadă sub 500.000 de oameni până în 2026


















