Ambasadorul Daniel Ioniță: „Ostașii noștri cu sacrificiu, cu vitejie au luptat pentru a face România ceea ce este astăzi - un stat modern, profund ancorat în realitățile secolului XXI. Suntem membri ai UE, membri ai NATO”
915
„Ostașii noștri cu sacrificiu, cu vitejie au luptat pentru a face România ceea ce este astăzi: un stat modern, profund ancorat în realitățile secolului XXI. Suntem membri ai UE, membri ai NATO. Suntem un stat care încearcă prin tot ceea ce face să promoveze stabilitatea și securitatea în zona sa de apartenență geografică. Lucrurile acestea nu ar fi fost posibile fără jertfa și fără sângele vărsat de ostașii noștri”.
Declarația îi aparține Ambasadorului României la Chișinău, Daniel Ioniță, și a fost făcută în cadrul ceremoniei militare de comemorare a eroilor români organizată la Cimitirul Eroilor Români din localitatea Feștelița, raionul Ștefan Vodă, cu ocazia Zilei Armatei Române, marcată pe 25 octombrie.

La Feștelița a organizat un ceremonial religios susținut de un sobor de preoți din cadrul Mitropoliei Basarabiei şi Exarhatului Plaiurilor, alocuțiuni ale secretarului general de stat Radu Burduja din cadrul Ministerului Apărării al Republicii Moldova, ale autorităților locale, depuneri de flori, precum și un emoționant moment poetic susținut de elevii de la gimnaziul „Vasile Moga” din această localitate.
„În contextul Centenarului Marelui Război, gândurile noastre se îndreaptă spre sufletele celor 330 de mii de militari români, morți în luptă sau prizonierat, toți punând interesul patriei mai presus decât propria lor existență. Ei sunt eroii României Mari, caractere curate, care au luptat pentru realizarea unui ideal național: întregirea țării”, a declarat la același eveniment și ataşatul apărării militar şi aero al României în Republica Moldova, colonelul Cristi Ladaniuc.
Menționăm că în Cimitirul Eroilor Români din localitatea Feștelița sunt înhumați 45 de ostași români căzuți pe câmpul de luptă, iar acest loc de veci a fost renovat de Guvernul României acum câțiva ani.
27.04.2026
21:45
239
Microsoft și OpenAI își rescriu parteneriatul: dispar riscurile juridice din afacerea de 50 de miliarde cu Amazon, dar alianța Azure rămâne în picioare
27.04.2026
21:17
234
David Silver, fost star DeepMind, strânge 1,1 miliarde de dolari pentru un „superlearner” AI care învață fără date umane
27.04.2026
21:12
245
Mâine, 28 aprilie 2026, mai cald și cu cer tot mai acoperit în toată Republica Moldova
27.04.2026
20:44
331
Hackerul chinez acuzat de atacuri cibernetice împotriva SUA, extrădat și încarcerat la Houston
27.04.2026
19:53
374
ULTIMA ORĂ // Incertitudine în cel mai răsunător dosar de corupție: Cauza lui Igor Dodon, din nou la faza repartizării
27.04.2026
19:32
340
Centralele pe gaz pentru centrele de date, tot mai scumpe: costurile de construcție au urcat cu 66% în doar doi ani
27.04.2026
18:25
459
Europa își taie dependența de giganții tech americani și mizează pe „tehnologie suverană” și soluții open source
27.04.2026
17:52
531
China blochează preluarea de 2 miliarde de dolari a startup‑ului Manus de către Meta, zguduind planurile americane în cursa pentru agenți AI
27.04.2026
17:12
414
Gigantul american Itron, furnizor de infrastructură energetică, recunoaște un atac cibernetic asupra rețelei interne
27.04.2026
16:38
519
MEC a înmânat 330 de drapele liceelor din țară, de Ziua Drapelului, în Piața Marii Adunări Naționale
27.04.2026
21:45
238

329
Hackerul chinez acuzat de atacuri cibernetice împotriva SUA, extrădat și încarcerat la Houston
27.04.2026
19:53
372
ULTIMA ORĂ // Incertitudine în cel mai răsunător dosar de corupție: Cauza lui Igor Dodon, din nou la faza repartizării
27.04.2026
19:32
338
Centralele pe gaz pentru centrele de date, tot mai scumpe: costurile de construcție au urcat cu 66% în doar doi ani
27.04.2026
18:25
457
Europa își taie dependența de giganții tech americani și mizează pe „tehnologie suverană” și soluții open source
27.04.2026
17:52
529
China blochează preluarea de 2 miliarde de dolari a startup‑ului Manus de către Meta, zguduind planurile americane în cursa pentru agenți AI
27.04.2026
17:12
412
Gigantul american Itron, furnizor de infrastructură energetică, recunoaște un atac cibernetic asupra rețelei interne
27.04.2026
16:38
517
MEC a înmânat 330 de drapele liceelor din țară, de Ziua Drapelului, în Piața Marii Adunări Naționale
27.04.2026
16:35
413
OpenAI pregătește un smartphone cu agenți AI care ar putea înlocui aplicațiile clasice
27.04.2026
14:29
615
Percheziții la „Moldelectrica” într-un dosar de gestionare ilegală a deșeurilor periculoase și licitație trucată: contracte de peste 4 milioane și 4 rețineri
27.04.2026
13:31
451
Peste 77 de milioane de lei în subvenții, autorizate pentru agricultură și zootehnie în doar patru zile
27.04.2026
13:23
504
Meta pariază pe energie solară din spațiu: sateliți care trimit noaptea lumină infraroșie către parcurile fotovoltaice pentru centrele sale de date
27.04.2026
12:19
715
Judecătoria Chișinău a dispus arest preventiv pentru 30 de zile pe numele lui Ilan Șor în dosarul de finanțare ilegală a partidelor politice
27.04.2026
11:52
521
Sute de elevi din nordul țării, la Bălți, în căutarea unei meserii prin învățământul dual
27.04.2026
11:31
571
Drochia: 19 ani de închisoare pentru bărbatul care și-a ucis concubina și i-a abandonat trupul în câmp
27.04.2026
10:58
569
Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, discută la Soroca cu antreprenorii despre sprijin pentru afacerile locale și acces pe piața europeană
27.04.2026
10:06
590
Tânăr fără permis, prins beat și drogat la ghidonul unei motociclete în Chișinău, amendat cu 140.000 lei
27.04.2026
09:34
766
Escrocul care „făcea să dispară” bani la schimbul de bancnote, condamnat la 3 ani de închisoare și expulzat din R. Moldova
27.04.2026
08:22
572
Horoscopul zilei 27.04.2026
790
Lupta pentru Noua Lună: SpaceX, Blue Origin și China își dispută controlul resurselor și regulilor spațiale
26.04.2026
21:47
828
Olimpiadele la limbile minorităților naționale: 64 de elevi premiați pentru excelență în dialogul intercultural
26.04.2026
21:07
902
Maia Sandu, la 40 de ani de la Cernobîl: regimul de la Kremlin își continuă disprețul față de viața umană
26.04.2026
20:31
866
Maia Sandu, la Cernobîl: Lecțiile unui regim care și-a sacrificat oamenii și nevoia de a apăra în comun siguranța nucleară
26.04.2026
18:46
815
Alertă meteo cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, orele 10–21
Microsoft și OpenAI își rescriu parteneriatul: dispar riscurile juridice din afacerea de 50 de miliarde cu Amazon, dar alianța Azure rămâne în picioare
David Silver, fost star DeepMind, strânge 1,1 miliarde de dolari pentru un „superlearner” AI care învață fără date umane
Mâine, 28 aprilie 2026, mai cald și cu cer tot mai acoperit în toată Republica Moldova
Hackerul chinez acuzat de atacuri cibernetice împotriva SUA, extrădat și încarcerat la Houston
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.33
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi